Două miliarde de euro, scurse către baronii PSD înaintea moțiunii și a campaniei electorale. Câți bani au ajuns în Constanța

O listă cu toate cele 469 de proiecte care vor fi finanțate de Guvern cu aproape 1,6 miliarde de euro a fost publicată marți de G4Media. Banii vor fi alocați din Fondul de Dezvoltare și Investiții, instrumentul creat de Darius Vâlcov pentru alimentarea baronilor și primarilor PSD.

Această sumă uriașă de bani a fost alocată după ce, în urmă cu doar două săptămâni, Guvernul deschisese robinetul pentru alte 500 de milioane de euro, distribuite prin 116 proiecte.

O analiză G4Media arată că 80% din sumele alocate vor ajunge la baronii PSD. Listele au fost publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză cu mai puțin de o lună de începerea campaniei electorale pentru prezidențiale, respectiv cu 3 zile înainte de moțiunea de cenzură.

Din prima tranșă, anunțată la jumătatea lunii septembrie, județul Constanța a primit 192 de milioane de lei din suma totală de 2,3 miliarde, adică aproape 8,5%.

Vezi lista completă aici.

Din a doua parte de bani, anunțată la începutul lui octombrie, cu doar 3 zile înainte de moțiunea de cenzură, Constanța a primit cu mult mai puține fonduri, doar în jur de 106 milioane de lei, adică 1,4% din suma totală de 7,36 miliarde de lei.

Vezi lista completă aici.

În ce localități din Constanța vor ajunge banii Guvernului Dăncilă

Tranșa 1

Comuna Limanu – 3.373.834 lei pentru asfaltarea drumului Limanu-Hagieni

Comuna Valu lui Traian – 27.332.776 lei pentru construirea drumului de centură

Comuna Seimeni – 12.217.549 lei pentru asfaltarea străzilor din comună

Comuna Topraisar – 42.027.756 lei pentru modernizarea drumurilor comunale

Comuna Chirnogeni – 29.507.674 lei pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor comunale

Comuna Siliștea – 9.853.699 lei pentru modernizarea drumurilor de interes local

Comuna Agigea – 11.365.090 lei pentru modernizarea tramei stradale din cartierul Moara

Orașul Murfatlar – 56.101.660 lei pentru înființarea distribuției rețelei de gaze în oraș și satele aparținătoare

Tranșa 2

Comuna Limanu – 2.150.623 lei pentru înființarea sistemului de gaze naturale

Comuna Mereni – 2.879.325 lei pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din Mereni și Osmancea

Comuna Valu lui Traian – 8.659.005 lei pentru iluminatul stradal în cartierul Tineretului

Orașul Hârșova – 838.686 lei pentru mansardarea Școlii Generale nr. 1

Comuna Ion Corvin – 510.356 lei pentru reabilitarea rețelei de iluminat public

Comuna Cobadin – 491.942 lei pentru lucrări de iluminat public

Comuna Seimeni – 16.113.168 lei pentru înființare sistem de canalizare

Comuna Corbu – 525.868 lei pentru eficientizarea infrastructurii de iluminat public

Comuna Mircea Vodă – 11.605.891 lei pentru modernizarea și reabilitare drumuri

Comuna Pecineaga – 23.410.229 lei pentru modernizare drumuri

Comuna Rasova – 29.507.674 lei pentru modernizarea drumuri

Comuna Agigea – 3.347.831 lei pentru canalizare menajeră lotizare locuințe zona Lac

Comuna Peștera – 5.383.312 lei pentru modernizare rețea de alimentare cu apă

Comuna Deleni – 720.731 lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public în localitate și satele aparținătoare

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: