Dosarul campaniei lui Călin Georgescu: Suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate și de la un afacerist din Buzău (exclusiv G4media)

Consultant: Călin Georgescu a venit la mine în birou, mi-a spus că va candida și are nevoie de o finanțare de 50 de milioane de euro
calin georgescu calin georgescu
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Magnatul Ioan Niculae (fost ofițer de securitate) și afaceristul Răzvan Leu din Buzău ar fi plătit sume de bani către oameni de afaceri apropiați de fostul candidat independent la președinție, Călin Georgescu, au indicat surse din mediul de afaceri pentru G4Media.ro. În plus, există suspiciuni că banii ar fi finanțat campania electorală a candidatului cu discurs pro-rus și legionar, au arătat sursele G4Media.ro.

Este vorba, în primul rând, de aproape 2,2 milioane de lei (450.000 de euro), bani pe care o companie controlată de Ioan Niculae i-a achitat în 2020 și 2021 către consultantul financiar Francisc Dokonal de la compania FVD Global House pentru a obține o linie de creditare de 200 de milioane de euro, prin emiterea de eurobonduri, potrivit sursei citate.

Suspiciunile sunt confirmate parțial de declarațiile pentru G4Media.ro ale consultantului financiar Francisc Ștefan Anton Dokonal. Acesta neagă că l-a ajutat pe Călin Georgescu să își finanțeze campania, însă arată că a dat o parte din banii de la Niculae către Ionel Rusen, un om de afaceri din Constanța, susținător al lui Călin Georgescu. E vorba de 144.000 de euro (echivalentul a 735.000 de lei) pe care Dokonal i-a pus drept aport de capital în cadrul unei asocieri cu Rusen.

Ioan Niculae a mărturisit în trecut că a fost ofițer de securitate iar fostul șef al SRI, George Maior, a declarat că Niculae a lucrat în timpul regimului comunist la Direcția Economică a Securității.

  • G4Media.ro susține că i-a solicitat un punct de vedere fostului candidat independent la președinție, Călin Georgescu. După 48 de ore, publicația nu a primit nicio reacție din partea acestuia. În momentul în care Călin Georgescu va exprima un punct de vedere, G4 transmite că îl va publica.

Consultantul financiar Francisc Dokonal a declarat pentru G4Media.ro că l-a cunoscut pe Ionel Rusen în luna mai 2020.  Acesta i-ar fi solicitat să îl ajute să obțină o linie de creditare de 300 de milioane de euro, prin emiterea de eurobonduri.

200 de milioane de euro ar fi fost pentru retehnologizarea combinatelor petrochimice ale lui Ioan Niculae, restul pentru proiectele lui Rusen, cum ar fi achiziționarea hotelului Palace din Constanța.

Dokonal a prezentat documente G4Media.ro privind afacerile sale cu Niculae și Rusen, pe care le vom prezenta și detalia pe larg, mai jos.

Mai departe, susține Dokonal, în 2022, pe când era la Viena, Ionel Rusen l-a dus la Baden bei Wien, la o cafea cu Călin Georgescu. Rusen i-ar fi prezentat și alți oameni de afaceri precum Douglas Anderson și Gabriel Prodănescu, pe care îi regăsim mai târziu pe lista de susținători ai lui Călin Georgescu.

Ulterior, Călin Georgescu și Ionel Rusen ar fi venit la Dokonal în birou, Georgescu i-ar fi zis că vrea să candideze la președinția României și că are nevoie de o finanțare de 50 de milioane de euro. Discuțiile ar fi continuat și în 2023.

În cele din urmă, Dokonal susține că s-a retras din discuții, nu i-a dat și nu l-a ajutat pe Georgescu să obțină niciun ban pentru campania sa, dar nu știe ce a făcut Ionel Rusen cu cei 144.000 de euro (735.000 de lei) pe care i-a dat.

Îi regăsim pe omul de afaceri Ionel Rusen și pe fostul candidat independent la președinție, Călin Georgescu, și în altă afacere care ridică suspiciuni.

Omul de afaceri Răzvan Leu din Buzău a depus o plângere la DIICOT în care îi acuză pe Ionel Rusen și Călin Georgescu că l-ar fi înșelat cu un milion de euro, iar banii ar fi fost folosiți în campania electorală a lui Georgescu, potrivit plângerii consultate de G4Media.ro.

Călin Georgescu nu a exprimat niciun punct de vedere, deși a fost solicitat insistent de G4Media.ro, arată sursa citată.

În afara lui Francisc Dokonal care a dat declarații pe larg pentru G4Media.ro și a prezenat documente, celelalte personaje din afacere nu au exprimat puncte de vedere. Oamenii de afaceri Ioan Niculae și Ionel Rusen nu au răspuns solicitărilor G4Media.ro, deși au fost contactați în mod repetat.

Citește materialul integral aici.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: