Președintele Donald Trump a anunțat miercuri o pauză de 90 de zile privind efectul deplin al noilor sale taxe vamale pentru mai multe țări, transmite CNBC.
Trump, într-o postare pe social media, a mai spus că a „redus substanțial tariful reciproc în această perioadă, de 10%, de asemenea, cu efect imediat. ”
În plus, Trump a declarat că mărește tarifele impuse importurilor din China la 125% „cu efect imediat” din cauza „lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele lumii”.
Postarea lui Trump de pe Truth Social a creditat decizia sa de a întrerupe efectul deplin al tarifelor pe faptul că „mai mult de 75 de țări” au contactat oficialii americani „pentru a negocia o soluție” la preocupările comerciale pe care le-a ridicat în impunerea noilor taxe.
Secretarul Comerțului, Howard Lutnick, într-un tweet, a declarat că el și secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, au stat cu Trump în timp ce acesta scria anunțul pe Truth Social, „una dintre cele mai extraordinare postări de pe Truth ale președinției sale”.
- „Lumea este gata să lucreze cu președintele Trump pentru a repara comerțul global, iar China a ales direcția opusă”, a scris Lutnick.
Acest anunț vine după ce piața bursieră din America a înregistrat o altă zi de pierderi semnificiative. Cele mai importante trei indice bursiere din SUA au raportat pierderi de triliarde de dolari de când au fost impuse noile taxe pentru aproape toți partenerii comerciali ai Statelor Unite.
- Notă: Piața de acțiuni americană a înregistrat un salt brusc la scurt timp după anunțarea întreruperii tarifelor. Indicele NASDAQ a crescut cu 9%, iar indicele S&P 500 a crescut cu 8%, transmite BBC.
De asemenea, rata de aprobare a activității lui Trump în rândul votanților americani a scăzut brusc după lansarea tarifelor de mare anvergură, arată un nou sondaj Economist/YouGov, citat de CNBC.
Sondajul a arătat că 51% dintre respondenți au o opinie negativă față activitatea pe care Trump o desfășoară în calitate de președinte – cu cinci puncte procentuale mai mult față de sondajul anterior, realizat în perioada 30 martie – 1 aprilie, cu o zi înainte ca președintele să își dezvăluie așa-numitele tarife reciproce.
Noul sondaj a arătat că 56% dintre americani au declarat că eforturile lui Trump de a impune tarife la importuri „au mers prea departe”. Doar 27% spun că au fost „oarecum corecte”.
Opiniile respondenților cu privire la gestionarea de către Trump a locurilor de muncă și a economiei s-au deteriorat, de asemenea: 51% dezaprobă și 41% aprobă, potrivit sondajului. Aceasta este o scădere de șapte puncte procentuale față de sondajul anterior.
Sondajul a intervievat 1 741 de respondenți – dintre care majoritatea erau alegători înregistrați – și are o marjă de eroare de 3,1%.
sursa foto deschidere: Site-ul oficial al Casei Albe/Whitehouse.gov – Creative Commons License 3.0
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




