Președintele american Donald Trump a amenințat marți după-amiază că „o întreagă civilizație va fi distrusă la noapte” pe Truth Social, aplicația sa de socializare. Amenințarea a fost adresată conducerii Iranului, iar președintele american i-a încurajat pe liderii iranieni să recurgă la acțiuni „revoluționar de minunate” pentru a evita acest scenariu.
- „O întreagă civilizație va muri în seara aceasta și nu va mai putea fi adusă niciodată înapoi. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil se va întâmpla. Totuși, acum că avem o schimbare de regim completă și totală, în care prevalează minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întâmpla ceva revoluționar de minunat, CINE ȘTIE? Vom afla în această seară, într-unul dintre cele mai importante momente din lunga și complicata istorie a lumii. 47 de ani de extorcare, corupție și moarte vor lua în sfârșit sfârșit. Dumnezeu să binecuvânteze marele popor al Iranului!”, a scris președintele american.
Acest mesaj vine în contextul apropieri termenului-limită de marți, ora 20:00 Eastern Time (03:00, ora României), pe care l-a dat Iranului pentru a ajunge la un acord și a redeschide Strâmtoarea Hormuz, amintește CNN.
Este probabil cea mai gravă amenințare emisă până acum de președintele american de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu și vine la doar câteva zile după ce a fost anunțat că Șeful Statului Major al Armatei SUA și alți doi generali de rang înalt au fost demiși de către Secretarul Apărării Pete Hegseth.
Pentagonul american nu a ofetit nicio explicație pentru această decizie, însă potrivit informațiilor scurse în presa americană, administrația Trump caută un înlocuitor mai capabil de a-i „implementa maiviziunea”, conform CBS News.
În orice caz, decizia controversată luată în plin război vine după o lună în care concedierile s-au ținut lanț la Casa Albă: Kristi Noem a fost demisă de la conducerea Departamentului de Securitate Internă după misiunea eșuată a serviciilor americane de imigrație în statul Minnesota, iar mai recent, Pam Bondi a fost demisă din funcția de procuror-șef al SUA, în contextul scandalului Epstein.
- Pentru mai multe detalii, citește și „Val de concedieri la Casa Albă: Șeful Statului Major al Armatei SUA și alți doi generali, demiși de Secretarul Apărării Pete Hegseth„;
În ultimele zile, acțiunile și amenințările emise de Trump au atras critici dure nu doar din partea presei americane, ci și din partea analiștilor și experților familiari cu modul de funcționare al armatei SUA.
Cel mai recent, într-un interviu televizat pentru MS Now, Mark Hertling, fost general-locotenent (cu trei stele), care s-a pensionat după o carieră de aproape patru decenii în cadrul Armatei SUA, a declarat că „este convins” că „este convins” că există în prezent îngrijorări serioase la nivelul conducerii armatei că președintele ar putea da ordine ilegale în contextul războiului din Iran.
- „Sunt convins că sunt foarte mulți comandanți militari, foarte mulți ofițeri de rang înalt care își spun „Știu că nu mă pot supune unui ordin ilegal, știu că nu pot face lucruri despre care știu că este absolut greșite”, dar ei simt și că trebuie să-și susțină soldații, care nu pot pur și simplu să demisioneze (…) Deci ofițerii de rang înalt chiar sunt într-o adevărată dilemă, pentru că ei știu că nu pot să facă unele din lucrurile pe care le cere președintele. Au un secretar al Apărării are zice constant că „letalitatea este mai bună decât legalitatea” sau alte lucruri de genul ăsta„, a declarat Hertling luni pentru MS Now.
știre în curs de actualizare
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





