O știre cu evident iz de senzațional, publicată prima dată, dacă nu mă înșel, în ziarele de can-can, a făcut turul televiziunilor, a stârnit interesul telespectatorilor și a satisfăcut pofta de senzațional a publicului cu mintea odihnită. De pildă, ziarul „Ring” anunță că administratorii de cimitir solicită ca morții să fie deshumați după o perioadă mai lungă de timp, după 10 ani, și nu după 7 ani așa cum se practică în prezent.
Motivul?! Se pare că groparii se confruntă tot mai des cu dezgroparea unor cadavre care nu sunt deloc des-compuse, ci sunt descoperite aproape intacte. Explicația a fost oferită, cu promptitudine, de către celebrul doctor Gheorghe Mencinicopschi, potrivit căruia, din cauza alimentelor pe care oamenii le consumă în ultimii zeci de ani, pline de conservanți și E-uri, acestea au fost absorbite în țesuturi, astfel încât, cadavrele sunt conservate mai mulți ani.
Însă, dincolo de această situație, reală sau imaginată, dincolo de explicațiile oferite, dincolo de – poate, pentru unii – macabrul subiectului, există, într-adevăr, în unele zone ale țării, obiceiul de deshumare a morților fie la șapte ani, adică la ultima pomenire anuală a defunctului, fie la trei ani, în legătură cu cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sau cu cele trei zile în care Mântuitorul Hristos a rămas în mormânt. Un astfel de obicei s-a impus, în ultimele decenii, și din necesități practice, adică pentru a face loc în cimitire, mai ales cele din orașe, a noilor morți.
Trebuie spus că acestea sunt numai obiceiuri, pentru că, după tradiția și practica Bisericii, morții nu se dezgroapă niciodată. Nu există nici un Sfânt Canon care să prevadă deshumarea celor adormiți, indife-rent după ce perioadă; morții trebuie să rămână în mormintele lor „până la Învierea cea de obște”. Cercetările arheologice au scos la lumină morminte din primele secole creștine care nu au fost niciodată deschise. Sunt acceptate, totuși, dezgroparea pentru canonizare, pentru aducerea rămășițelor pământești în țara natală și pentru depunerea unui alt membru al familiei în același mormânt. Toate se fac, însă, cu binecuvântarea preotului, a ierarhului și cu depunerea cu cinste a ose-mintelor în același mormânt.
De altfel, cred că este și o problemă de natură teologică. Cei mai mulți dintre preoți, după lăsarea mortului în groapă, pecetluiesc mormântul, rostind formula: „Se pecetluieşte groapa adormitului ro-bului lui Dumnezeu (N) până la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” și fac semnul Sfintei Cruci, cu o sapă, hârleț, pe fiecare latură a gropii. Deci, rostirea acestei formule nu mai dă dreptul nimănui de a strica pecetea pusă mormântului niciodată.
Obiceiul dezgropării monahilor după șapte ani provine de la Sfântul Munte Athos
Se pare că obiceiul a pornit din zona Moldovei, unde oamenii cereau cu insistență ca morții lor să fie dezgropați după șapte ani, chiar împotriva sfaturilor preoților, motivând că așa se practică la Mănăstirea Neamț. Într-adevăr, în secolul al XVIII-lea, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi (Paisie de la Neamț) adusese obiceiul dezgropării monahilor după șapte ani de la Sfântul Munte Athos. Acolo, din cauza terenului stâncos, pietros, locurile de înhumare sunt foarte limitate, astfel încât, după șapte ani monahii sunt deshumați, iar osemintelor lor sunt așezate cu cinste într-o gropniță săpată sub Biserică. Așa se făcea loc pentru călugării care mureau. Paisie Velicicovschi, ajungând apoi stareț la Mănăstirea Neamțului, a adus și aici obiceiul, pentru că cimitirul era foarte mic. Dar osemintele mo-nahilor, deshumate după șapte ani, sunt spălate cu vin și depuse în gropniță; obiceiul nu se practică pentru mireni.
Pornind de aici, oamenii au cerut și ei dezgroparea rudelor, însă dintr-o curiozitate morbidă pentru a vedea cum arată oasele tatălui sau dacă s-a descompus mama. Fără să asculte sfatul preoțesc și cu îndărătnicie au vrut deschiderea mormintelor, iar preotul, neexistând nicio rânduială scrisă, ce slujbă să facă pentru cel deshumat? S-a ales să se facă slujba prohodului de înmormântare. Pentru astfel de cazuri, în care familia își exprimă dorința de a-l dezgropa pe cel adormit după un anumit interval de timp, preoții nu mai pecetluiesc mormântul pentru a-l putea deschide ulterior.
Iată, deci, cum o știre menită să aducă tiraj-audiență-bani, se referă la un subiect în legătură cu care ar trebui să fie consultați teologii, nu indivizi care, îndeobște, sunt recunoscuți pentru opiniile lor controversate și cu o reputație, chiar în domeniul lor, cel puțin îndoielnică.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
