,,Debarcarea din Normandia’’ a salvat Europa de nazism și o poate salva de un nou Război Rece. ,,Vestul’’ și ,,Estul’’ se unesc la celebrarea celei mai mari operațiuni amfibie din istorie

Celebrarea ,,Debarcării din Normandia’’ a devenit de mult timp o tradiție sacră pentru continentul european. O dată la 5 ani Franța, gazda evenimentului, cheamă liderii statelor europene, ai Canadei și SUA să se solidarizeze în fața memoriei vii a istoriei.

Aici, pe țărmul nord-vestic francez al Normandiei, Francois Hollande a adunat la 6 iunie elitele politice pentru a marca un succes militar care a decis în bine destinul poporului francez și în ansamblu, destinul întregii lumii.

Debarcarea din Normandia, ofensivă militară decisivă în cel de-al II-lea Război Mondial, este cea mai mare operațiune amfibie din întreaga istorie a războaielor. Declanșată în data de 6 iunie 1944, aceasta a constat în desfășurarea trupelor engleze, canadiene și americane pe țărmul normand al Franței și lansarea unei ofensive militare totale asupra trupelor Wehrmachtului de pe teritoriul francez. Cunoscută și sub denumirea ,,Ziua D’’, ofensiva trupelor Aliate conjugată cu efortul a circa 200 mii de soldați francezi s-a soldat cu un succes militar decisiv al Națiunilor Unite împotriva celui de-al III-lea Reich când, la sfârșitul a 80 de zile de luptă, Parisul a fost eliberat de forțele naziste iar Republica a IV-a Franceză fusese instaurată.
Impactul Debarcării din Normandia asupra cursului general al războiului este colosal, chiar dacă istoricii sovietici susțin că operațiunea a fost proiectată într-un moment confortabil Puterilor Occidentale. Insistența cu care Stalin le cerea în 1943 lui Churchill și Roosevelt la Teheran necesitatea deschiderii unui front în Vest nu a fost îndeplinită în momentul când URSS se afla într-o situație dramatică ce necesita acest sacrificiu imediat. Debarcarea s-a produs abia în 1944 după ce Uniunea Sovietică iese învingătoare în bătăliile de cotitură ale războiului de la Stalingrad și Prohorovka (Kursk), în urma cărora obține ofensiva împotriva Germaniei în frontul de Răsărit.
Chiar și așa, aportul debarcării a fost decisiv: din punct de vedere militar, operațiunea declanșată în Franța a forțat Berlinul să deplaseze unități armate și tehnică militară din Est spre Vest și astfel, a facilitat avansul Armatei Roșii spre Europa Centrală; din punct de vedere psihologic, ofensiva din Normandia a sporit încrederea în victorie și a însuflețit spiritul combativ al trupelor aliate odată cu eliberarea Franței, a celui mai aprig luptător anti-german.

,,Debarcarea din Normandia’’, un ,,9 mai’’ al Occidentului

Evenimentul ,,Debarcării din Normandia’’ ocupă un loc central în mentalul colectiv francez. Această operațiune i-a redat Franței libertatea fizică și politică, la fel cum Revoluția Franceză i-a dat poporului francez republica. Dar eliberarea Franței reprezintă însăși victoria asupra nazismului. Pe acest simbol se și clădește dimensiunea mondială a ,,Debarcării din Normandia’’. Nimeni nu poate înțelege mai bine importanța evenimentului celebrat decât Rusia, acea țară care și-a creat un mit din ziua de ,,9 mai’’ – data capitulării Germaniei naziste. În acest context, solidarizarea în jurul ideii de victorie asupra nazismului nu putea să fie în deplinătatea sa decât dacă Francois Hollande, președintele Franței și Vladimir Putin, președintele Rusiei, s-ar fi aflat alături în data de 6 iunie pe litoralul normand.
Prin participarea liderului de la Kremlin la acest eveniment, atât Vestul cât și Estul au reînviat acea stare de solidaritate pe care Națiunile Unite au demonstrat-o în anii celui de-al II-lea Război Mondial. Astfel, cum ,,Debarcarea din Normandia’’ a salvat Europa de nazism în 1944, celebrarea celei de-a 70-a aniversare a acestui eveniment poate salva Europa de un noi Război Rece. Această ceremonie a constituit prilejul oportun pentru ca, dincolo de protocolul oficial, liderii Occidentului și Vladimir Putin să reia discuția privind depășirea crizei din Ucraina într-o manieră directă. Astfel, afară de semnificația sa istorică, festivitatea desfășurată la 6 iunie în Franța a fost mult mai importantă pentru Europa deoarece a reprezentat ocazia prin care Vladimir Putin și noul președinte al Ucrainei, Petro Poroshenko, s-au cunoscut.

Ceremonia din Franța, o nouă ,,conferință de pace’’

Prezența în Franța a celor mai importanți lideri occidentali alături de președintele ucrainean Petro Poroshenko și Vladimir Putin a reprezentat preocuparea de bază pe care Francois Hollande a îndeplinit-o în totalitate. De aici și până a provoca intersectarea președinților Ucrainei și Rusiei nu era decât un pas, iar liderul de la Paris și-a exercitat rolul de ,,provocator’’ cât se poate de bine.
Întâlnirea directă pe care Vladimir Putin a avut-o cu Petro Poroshenko la castelul din Benouville este de departe meritul lui Francois Hollande, care a utilizat ceremonia destinată Normandiei în numele interesului imediat al păcii în Europa de Răsărit. În aceste condiții, conjunctura politică și diplomatică pe care a reflectat-o evenimentul din 6 iunie a reflectat modelul unei conferințe de pace clasice la care au luat parte toate părțile importante.
,,Conferința de Pace’’ din Normandia a constituit acel cadru informal creat de oficialitățile prezente pentru a pune în discuție rezolvarea unui litigiu între doi subiecți – Ucraina și Rusia. Bineînțeles, rolul de mediator jucat în cadrul acestei conferințe le-au revenit liderilor occidentali reprezentați în special de președintele SUA, Barack Obama, gazda evenimentului, Francois Hollande, premierul britanic , David Cameron, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Această atmosferă prielnică negocierilor diplomatice poate fi considerată un demers reușit spre rezolvarea crizei ucrainene ce readuce perspectiva unui nou Război Rece tot mai aproape. Astfel, efectele ei pot consta în următoarele:
1) Discuția purtată între Vladimir Putin și Petro Poroshenko în Normandia este o realizare concretă, un prim pas extrem de important făcut spre reluarea contactelor la nivel înalt între Kiev și Moscova privind stabilizarea situației din Estul Ucrainei. Faptul că cei doi președinți au căzut de acord ca Moscova să trimită un emisar la Kiev pentru a negocia o soluție privind se-paratismul din estul Ucrainei este o dovadă incontestabilă a ,,presiunilor’’ exercitate de atmosfera din Normandia asupra Rusiei și Ucrainei;
2) Schimbul de opinii petrecut între cei doi lideri ,,beligeranți’’ îl poate determina pe Vladimir Putin să ia tot mai mult în considerare ideea recunoașterii alegerii legitime în funcția de președinte al Ucrainei pe Petro Poroshenko. De altfel, comportamentul liderului de la Kremlin față de Poroshenko nu a trădat nici o atitudine care ar arăta contrariul, cei doi purtând un dialog ca de la egal la egal în ceea ce privește funcțiile ce le dețin. Concludent este și apelul lui Obama adresat lui Putin privind recunoașterea noului președinte al Ucrainei, din câte se pare, Washingtonul a sesizat încolțirea unui gând de recunoaștere a regimului de la Kiev în minte președintelui rus;
3) ,,Capcana diplomatică’’ în care Putin a călcat conștient prin prezentarea sa în Normandia poate schimba modul de abordare a crizei ucrainene. Fără a recunoaște implicarea sa directă în conflictul din Ucraina pe care Moscova îl atribuie exclusiv regimului de la Kiev, Vladimir Putin se vede tot mai forțat să reconsidere poziția Rusiei față de acest conflict. În acest sens, medierea liderilor occidentali prezenți în Normandia a reprezentat un mecanism eficient de a convinge Rusia să-și asume o parte din responsabilitatea prelungirii actualei crize din Ucraina. Acest fapt ar facilita considerabil găsirea unei soluții ruso-ucrainene și ar apropia perspectiva pacificării regiunilor separatiste ucrainene de la granița cu Rusia.

Vizita la Constanța a Secretarului american al Apărării precede celebrarea ,,Debarcării din Normandia’’

Vizita șefului Pentagonului Chuck Hagel la Constanța în data de 5 iunie se circumscrie șirului consistent de vizite pe care demnitari de stat americani și europeni l-au întreprins în ultima perioadă în România. Activate de situația regională instabilă din Est, aceste vizite poartă pecetea asigurării poporului român în faptul că securitatea României nu este în pericol, dată fiind protecția nord-atlantică pe care statul român a obținut-o încă din 2004. Acest lucru l-a afirmat recent vice-președintele SUA, Joe Biden, la București, acest lucru l-a afirmat și secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în cadrul celebrării a 10 ani de la aderarea României la NATO.
Prezența lui Chuck Hagel în România este interesant de analizat din două puncte de vedere: locul și momentul desfășurării sale. Din punct de vedere al locației, această vizită scoate în evidență o observație. În primul rând, alegerea Constanței ca și destinație indică faptul că orașul-port românesc a devenit capitala ,,militară’’ a relațiilor româno-americane. Existența Bazei Militare Americane la Kogălniceanu, oraș apropiat de Constanța, vizita președintelui american George W. Bush la țărmul pontic de la Neptun în 2008 și schimbarea conjuncturii la Marea Neagră în urma anexării Crimeii la Rusia constituie acel complex de factori care transformă Constanța într-o coordonată-cheie pentru implementarea securității nord-atlantice în regiunea Mării Neagră. Totodată, în calitate de cel mai mare port NATO și UE la Marea Neagră, Constanța deține un rol strategic important în politica SUA în Orientul Mijlociu, care, pe lângă lanțul de conflicte înghețate din zona pontică, continuă să fie o sursă generatoare de conflicte.
Din punct de vedere al momentului, al conjuncturii internaționale, vizita secretarului SUA reprezintă pentru România un prolog al celebrării pe celălalt țărm nord-atlantic a ,,Debarcării din Normandia’’. Deși nu au o legătură directă între ele, una fiind o vizită de lucru, cealaltă o adunare de ceremonie, cele două evenimente desfășurate la o zi interval unul de celălalt vor transmite un mesaj asemănător. Acest mesaj constă în faptul că marea, ca dat natural ce conferă mobilitate și libertate, ocupă un loc central în strategiile militare contemporane, debarcările. Marea a salvat Franța în 1944, însă la fel dinspre mare poate veni și pericolul la adresa securității naționale, în cazul nostru, politica de forță exercitată de Rusia în bazinul Mării Negre. Deci, pentru a fi asigurată securitatea continentului european, cele două evenimente nu trebuie să se mai repete nici la țărmul normand, nici la cel pontic.
Per ansamblu, vizita pe care o întreprinde oficialul american în România reprezintă traducerea în practică a reconsiderării poziției adoptate de SUA față de Europa Centrală și de Est. Washingtonul a declarat că această parte a Europei nu este singură, iar prezența militară în această zonă trebuie văzută prin noul proiect american în valoare de 1 miliard de dolari destinat îmbunătățirii infrastructurii mi-litare a statelor est-europene deficitare în materie de securitate. Acesta este modul prin care SUA se diferențiază de Rusia în a convinge țările est-europene asupra statutului său de furnizor de protecție.