
Judecătoria Constanța a dispus vineri arestarea la domiciliu timp de 30 de zile pentru Dan Diaconescu, bănuit că ar fi comis două infracțiuni de act sexual cu un minor și cinci infracțiuni de folosire a prostituției infantile, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Constanța într-un comunicat de presă.
Întrebat la ieșirea din tribunal dacă se așteaptă să fie eliberat, Dan Diaconescu a răspuns afirmativ, iar avocatul său a declarat că măsura arestului la domiciliu este “o reparație”.
”Avem 48 să depunem o eventuală contestație. Măsura, în aceste circumstanțe, este o reparație pentru ce s-a întâmplat injust. Am fost pentru prima dată în fața unui judecător, diferența s-a văzut”, a declarat avocatul.
Dan Diaconescu a vorbit despre ”un linșaj”: ”A fost o înscenare juridică. Nu mai vreau să îmi aduc aminte (…) Sper ca în cel mai scurt timp toată țara să vadă că sunt nevinovat”.
Context
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat, vineri, într-un comunicat, că a cerut arest preventiv pentru 30 de zile în cazul lui Dan Diaconescu, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu minore în anii 2020 și 2021. Diaconescu este acuzat că ”a întreținut raporturi sexuale și acte sexuale orale, în mod consimțit și repetat, contra unor sume de 300-400 de lei, cu două persoane vătămate minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021”.
Procurorii menționează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, în forma reținută în cauză, este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar cea pentru infracțiunea de folosirea prostituției infantile este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, cu mențiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracțiuni se majorează cu jumătate.
Dan Diaconescu a mai fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru şantaj, în 2015 şi a fost eliberat după aproape 3 ani.
- Povestea Lisei, fetița de 3 ani din Odesa care va rămâne în România/ Părinții: ”Ca oaspeți, ucrainenii ar trebui să învețe limba, pentru integrare. Noi am început”/ Copiii ucraineni, în statisticile României (document) - 26 mai 2023
- FOTOREPORTAJ Cum arată unul din refugiile copiilor ucraineni din Constanța/ Joacă și educație sub supravegherea unui psiholog care încearcă să identifice posibile traume - 23 mai 2023
- Andrii, micul refugiat de 13 ani din Donețk care repară calculatoare la Constanța/ Cum l-a ajutat engleza să se integreze/ ”Înțelege și simte totul, dar dacă eu sunt calmă este și el” - 23 mai 2023