Cum a ținut Tribunalul Tulcea peste 4 ani dosarul tonelor de cocaină eșuate în Delta Dunării și Marea Neagră, apoi l-a restituit la DIICOT / Termenul în camera preliminară era de 60 de zile / Curtea de Apel Constanța a admis contestația procurorilor

(sursa foto: Captură video ProTV)

Tribunalul Tulcea a ținut peste 4 ani dosarul celor trei tone de cocaină eșuate în Deltă și Marea Neagră în 2019, apoi l-a restituit la DIICOT, conform portalului instanțelor de judecată. 

Termenul maximum în care un dosar poate fi ținut în camera preliminară este de maximum 60 de zile, conform legii.

Pe scurt, judecătoarea Elena Simion de la Tulcea a motivat restituirea prin faptul că dosarul ar fi nelegal, neclar, incomplet și încalcă dreptul la apărare al inculpaților. 

Însă judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, instanță superioară Tribunalului Tulcea, nu i-au dat dreptate și, într-un rar caz de trimitere spre rejudecare, a admis contestația procurorilor Antimafia. 

Faptele din dosar se prescriu în 2029, au explicat surse judiciare pentru G4Media.

Amânările și restituirea

Primul termen în dosar a fost stabilit în 12 februarie 2021, iar cauza a fost amânată de 8 ori, pe parcursul a 3 ani și 4 luni, până în 28 iunie 2024, moment din care instanța a amânat și pronunțarea de patru ori, până în 23 octombrie același an, când a admis excepţiile invocate din oficiu și a constatat nulitatea absolută parţială a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale pentru trafic internațional de droguri și constituire de grup infracțional.

Jumătate de an mai târziu, în 30 aprilie 2025, după alte două amânări ale pronunțării, Tribunalul Tulcea dispune restituirea la DIICOT a dosarului ”ca efect al neregularităţilor rechizitoriului constatate prin încheierea din 23.10.2024 ce atrag imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății”. 

Ce înseamnă când judecătorul susține că nu a putut stabili obiectul și limitele judecății?

În termeni simpli, spunând că este în ”imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății”, magistrata Elena Simion de la Tribunalul Tulcea susține astfel că rechizitoriul este atât de neclar sau defectuos întocmit încât nu poate determina concret ce trebuie să judece și în ce limite.

Citește articolul complet pe G4Media

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.