Handbalista Cristina Neagu a fost decorată, luni, de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni. Aceasta a primit Ordinul Național ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Ilie Bolojan:
„Astăzi sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial, o sportivă care a dus numele țării noastre în sportul internațional, Cristina Neagu.
Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitatea sportivă, am considerat că se cuvine să primiți o distincție a statului român, ca semn de mulțumire și apreciere pentru tot ceea ce ați făcut pentru România.
Îmi exprim, de asemenea, aprecierea pentru toți cei care v-au susținut pe drumul excelenței sportive, în special pentru familia dumneavoastră.
Vă felicit pentru întreaga carieră, pentru pasiunea cu care v-ați dedicat acestui sport, care a adus românii mai aproape de handbal. Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență. Efortul tăcut, anii de muncă, ridicările după căderi și momentele de glorie au constituit rețeta către reușită.
Noi, publicul, vedem titlurile și victoriile, dar în spatele acestora este vorba despre tărie de caracter, disciplină și curaj. Sunteți un model de urmat pentru actualele și viitoarele generații de copii și tineri care visează să ajungă mari.
Profit de acest prilej să transmit aprecierea mea tuturor sportivilor din țara noastră, pentru tot ce ați făcut și faceți pentru România, pentru că oferiți românilor momente de bucurie și mândrie, și o lecție importantă despre seriozitate, demnitate, performanță și valoarea muncii.
Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care ne-ați făcut mândri că suntem români! Vă doresc multă sănătate și succes în continuare!”.
Cristina Neagu:
„Este o mare onoare să mă aflu astăzi aici și să primesc această distincție din partea statului român. Este o zi memorabilă pentru mine, pentru cariera mea, o recunoaștere a muncii mele și a valorilor în care cred.
Această decorație nu este doar a mea. Este și a colegelor, a antrenorilor pe care i-am avut de-a lungul carierei, care m-au susținut și m-au ajutat, a oamenilor care au fost alături de mine, mai ales în momentele dificile și bineînțeles, a familiei mele care mi-a fost alături la fiecare pas. Sunt mândră, onorată, foare recunoscătoare și vă mulțumesc încă o dată”.
Pe 8 iunie are loc meciul de retragere al Cristinei Neagu, în Sala Polivalentă din București. Ea anunțase în septembrie 2024 că acesta este ultimul sezon pe terenul de handbal. Citește mai multe aici.
Cristina Neagu a fost desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă din lume, în anii 2010, 2015, 2016 și 2018. A jucat în carieră pentru HC Activ Pitești, CS Rulmentul Brașov, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Buducnost și CSM București.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




