Ziarul „Info Sud-Est“ a demarat o campanie de promovare a Constanței drept Capitală Culturală. Cel mai vechi oraș din România trebuie să devină Capitală Culturală pentru că:
-Constanța reprezintă poarta către Orient și început al Occidentului;
-Constanța este cel mai vechi oraș din România;
-Constanța reprezintă un exemplu de multiculturalitate și toleranță;
-Zona veche a Constanței găzduiește, într-un spațiu mic, opt lăcașe de cult de diferite confesiuni;
-Constanța este primul oraș din țară consemnat în literatură, aici fiind exilat Publius Ovidius Naso;
-Toată zona veche a Constanței este declarată Sit Arheologic: „Vechiul Oraș Tomis“;
-Constanța veche găzduiește peste 50 de clădiri declarate monumente istorice de categoria A și B;
-Constanța este locul care a găzduit elita României de-a lungul anilor;
-Constanța este un oraș strâns legat de memoria regală a României;
-Constanța este un loc al memoriei istorice;
-Constanța veche are clădiri construite în felurite tipuri arhitectonice (Vechi românesc, Art-Deco, Art-Noveau, Cubist, Nou Românesc etc), datate încă de la sfârșitul secolului XIX;
-Constanța se remarcă și prin valoarea patrimoniului muzeal divers: arheologic, de artă, artă populară, marină, militar;
-Constanța este unică în România pentru clădirile simbol de la malul mării, precum Cazinoul și Marea Moschee;
-Constanța veche are un specific etnic urban, împărțit pe străzi și cartiere.
În prezent, acest lucru nu poate fi posibil pentru că:
-Majoritatea clădirilor este într-o stare avansată de degradare;
-Nu există un plan coerent, logic și clar de renovare și punere în valoare a zonei vechi;
-Nu se respectă nici o regulă arhitecturală în construcția noilor clădiri;
-Nu există manifestări culturale importante, de impact;
-Există un mare dezinteres al administrației locale pentru istoria, cultura și memoria acestui oraș;
-În Constanța nu există infrastructură turistică: muzeele nu sunt renovate, nu există panouri informative în limbi de circulație internațională, nu există trasee turistice în afara sezonului estival, nu există centre de informare turistică;
-Clădirile simbol ale orașului sunt într-o stare avansată de degradare: Cazinoul, Edificiul roman, Moscheea etc.
Acestea fiind spuse, prin ochii turistului Benjamin, vă invităm să ne urmați, în fiecare săptămână, într-o excursie editorială, prin Constanța Veche, pentru a vedea realitatea din cel mai vechi oraș al României, dar și soluțiile pentru ca acesta să devină Capitală Culturală.
Când vii de oriunde dinspre Occident la malul Mării Negre, Constanţa îţi poate părea o poartă a Orientului. Se întâmplă altfel cu un drum care începe dinspre Răsărit şi ajunge tot aici: Constanţa este un prag peste care se zăreşte Vestul. Un amestec inconfundabil de istorii, de culturi, de naţii, de oameni, de obiceiuri, unul mai diferit decât celălalt.
Poate să apară totul ca o improvizaţie, în comparaţie cu sobrietatea şi ordinea Occidentului dar fiecare stradă a Constanţei vechi ascunde sub ea câteva istorii succesive: drumuri, locuinţe, fortăreţe, morminte, prăvălii. Pe vremea când oraşele Vestului începeau să construiască, vechea cetate greacă, apoi romană, a Tomisului aproape obosise.
Constanţa este cel mai vechi oraş al României. Toată viaţa lui a fost legată de mare, de port, de comerţ. De la începuturi melanjul de rase şi religii a dat identitate acestui loc. Mărturiile grecilor şi romanilor sunt peste tot în Peninsulă: ziduri de case şi de prăvălii, coloane, terme, superbul mozaic, unic în regiune, statui splendide, morminte pictate. Este primul oraş din ţară a cărui poveste o putem citi în literatură: acum două milenii, Publius Ovidius Naso scria pe îndelete despre viaţa la Pontul Euxin şi, mai ales, despre soarta tomitanilor.
Creştinii găsesc în Dobrogea, şi în Constanţa, dovezi ale începuturilor. Trecerea de la lumea zeilor păgâni la credinţa în Iisus Hristos se poate descifra lesne în pietrele funerare ale cetăţii, unele răspândite pe străzile de astăzi, altele devenite materiale de construcţie pentru casele vechi. Basilicile creştine ale începuturilor, uitate azi de locuitori şi de administraţiile trecătoare, aşteaptă să fie puse în valoare pentru a da rost unei istorii fundamentale a omenirii.
Pe măsură ce îmbătrâneşte, Constanţa se transformă într-un mozaic care răstoarnă, prin ceea ce trăieşte, toate teoriile conflictului dintre civilizaţii. Armatele franceze o apără vitejeşte, în războiul Crimeei (1853- 1856), britanicii îi construiesc o cale ferată, la 1860- 1864, care o leagă pentru totdeauna de Dunăre, turcii, tătarii, grecii, armenii, evreii, germanii, albanezii, bulgarii o locuiesc în cartiere şi străzi cu specific. Românii, începând cu 1878, reinventează Constanţa şi, în doar câteva decenii, o transformă în cel mai mare port al Mării Negre, într-un important centru industrial şi financiar. Şi, nu în ultimul rând, la Constanţa apare ideea turismului estival la mare.
O scurtă plimbare care poate pleca din cea mai veche piaţă a oraşului, Piaţa Ovidiu, dă dovada unei realităţi neregăsite nicăieri în România. Câţiva paşi primprejur sunt convingători: Catedrala Ortodoxă, în apropierea căreia se găseşte Basilica romano- catolică. Alături de ele, cea mai mare moschee din Europa creştină de Sud-Est, geamia „Hunkiar” şi biserica greacă „Metamorfosis”. În imediata vecinătate, ruina Sinagogii aşkenaze şi, cândva, maiestuosul Templu sefard, acum demolat. Biserica Armenească, cu monumentul ei dedicat tragediei din 1915 şi vechea biserică ortodoxă a comunităţii bulgare ar completa fotografia unui perimetru excepţional ca diversitate. Niciunde, oriunde v-aţi găsi în România, nu veţi avea o astfel de şansă.
Constanţa este locul în care, de mai bine de un secol, a poposit tot ce înseamnă elită în această ţară. Compensaţie a faptului că într-un oraş portuar şi comercial cultura şi politica se nasc mai greu, oraşul a găzduit pe toţi aceea care au decis soarta acestei ţări.
Oameni politici, diplomaţi, scriitori, pictori, arhitecţi, muzicieni de geniu, diplomaţi: fiecare casă a oraşului vechi ar merita câte o plăcuţă care să amintească despre locatari iluştri. Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, P.P. Carp, Anghel Saligny, Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Ionel Teodoreanu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, N. Tonitza, George Enescu şi mulţi alţii sunt aceia care şi-au pus amprenta asupra istoriei locale.
Regii şi, mai ales, reginele României, au iubit cu patimă Constanţa şi au transformat-o într-o adevărată reşedinţă regală. Palatele din oraş şi din Mamaia, sejururile lungi petrecute în acest oraş povestesc despre faptul că, decenii la rând, Constanţa a fost o reşedinţă regală la fel de importantă ca Bucureşti sau Sinaia. O dovedesc vizitele frecvente ale capetelor încoronate care au călcat străzile acestui oraş şi care, ţineţi minte, nu au ajuns niciodată sau arareori prin capitala ţării: ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, regii şi reginele Iugoslaviei, Greciei, Bulgariei, soţul reginei Marii Britanii, şeful Poloniei interbelice. Toţi au fost oaspeţii oraşului şi fiecare dintre ei ar merita o recompensă de memorie pe străzile sau clădirile Constanţei.
Dacă există turism în România de astăzi, Constanţa are meritul de a fi fost deschizătoare de drumuri nu doar în ţară ci şi în întreaga regiune a Balcanilor. Cu mai bine de jumătate de secol înaintea vacanţelor la modă estivale în insulele greceşti, Constanţa avea o infrastructură hotelieră şi de distracţie comparabilă cu cele mai importante staţiuni europene. Clădiri confortabile, cu utilităţi rare la acea vreme (apă, energie electrică, telefon, restaurante de lux, cabarete cu spectacole zilnice), au adăpostit mii de turişti din elita bucureşteană şi de aiurea din lume. Niciunul dintre ele nu este, astăzi, pus în valoare pentru faptul că a inaugurat una dintre cele mai profitabile industrii moderne şi, mai ales, pentru iluştrii lor locatari. Cazinoul constănţean este prima şi cea mai mare clădire Art-nouveau din România şi a fost, acum un secol, cel mai important dintr-o întreagă jumătate de Europă, rivalizând doar cu Monte Carlo şi Nisa.
Pe o hartă a memoriei suferinţelor umane din secolul XX, Constanţa ar merita un loc mult mai vizibil: geografia locurilor ei tragice este copleşitoare. Refugiaţii armeni din Primul Război Mondial au găsit, aici, o Ţară a Făgăduinţei, evrei care au scăpat din Holocaust aşteptând vapoarele care îi duceau spre viaţă şi libertate, germanii dobrogeni chemaţi la ordine de Adolf Hitler şi care au fost obligaţi să-şi mutileze un secol de istorie, comunităţi seculare de turci şi tătari emigrând în masă spre noua patrie, construită de Kemal Ataturk, bulgarii obligaţi să plece pentru a respecta prevederile Tratatului de la Craiova, din 1940. Toţi au trecut prin Constanţa şi au scris, prin destinul lor, pagini de viaţă care ar trebui valorificate în trecutul oraşului. Imaginea ar fi una excepţională, unică în Europa. Multe dintre vechile clădiri, bună parte nereparate sau altele, demolate, pot povesti aceste orori. În plus, regimul comunist a adus şi el prinosul de memorie a suferinţei pe harta Constanţei. Deţinuţii politici ai Canalului Dunăre-Marea Neagră şi ai lagărelor dobrogene au dat, din truda şi inspiraţia lor, nu puţine bijuterii arhitectonice. Nici acestea nu au avut o soartă mai bună. De ce nu s-ar repara o astfel de memorie printr-un traseu, unic cu siguranţă, al suferinţei determinate de demenţele succesive ale secolului trecut?
Străzile Constanţei vechi sunt tipice pentru mozaicul tulburător de popoare şi religii care au locuit-o laolaltă. Înguste şi deloc lungi, ele adună elemente reprezentative ale arhitecturii urbane diverse şi nu puţine sunt locurile unde poţi privi case tipic greceşti înconjurate de lăcaşul de cult al evreilor, armenilor sau turcilor şi tătarilor sau unde o splendidă realizare a arhitectului Grigore Cerchez te lasă să o priveşti doar după ce ai trecut pe lângă un vechi balcon oriental, din lemn. Există pentru unele, cum ar fi ireala stradelă a Vântului, şi legende. Una dintre cele mai înguste artere pietonale din ţară şi din Europa, lată de un metru, ar fi intrat în nemurire prin scrisul lui Hans Christian Andersen, prin 1841.
Constanţa mai are resurse inepuizabile pentru a deveni o capitală culturală a ţării şi a Europei: argumentele se regăsesc în tot ceea ce poate oferi pe străzile şi în muzeele ei. Desfigurat de demenţa regimului comunist şi, apoi, de indolenţa şi incapacitatea administraţiilor locale succesive, democratic alese, oraşul a păstrat elemente unice, care îl identifică fără teama unei comparaţii.
„În Constanța veche voi mirosi istorie. Voi gusta toleranță. Urmați-mă!“
Sunt Benjamin. Am plecat cu pasagerul de pe coasta de est a Spaniei, din Barcelona, și am străbătut apele calme ale Mediteranei în ultima săptămână. Astăzi intrăm în Marea Neagră. Am găsit la bord un flyer în care este prezentată Constanța. Este următoarea noastră destinație turistică după ce am vizitat Sicilia și coastele calde ale Greciei. Îmi place Constanța. Am citit mult despre ea. Însă nu am avut niciodată posibilitatea să o surprind în fotografii, o pasiune mai veche de a mea.
Broșura turistică nu prezintă foarte multe date despre acest loc. Există, din cele scrise, o zonă de litoral întinsă, cu plaje și cluburi. Dar și o zonă turistică ce începe imediat de la piciorul falezei. O zonă veche, plină de istorie, plină de necunoscut. Este locul înspre care mă îndrept și despre care vreau să aflu mai multe.
M-am documentat mai mult înainte de a ridica ancora de la Barcelona. Am citit multe despre Constanța veche, în general din cărți de demult, cărți de istorie.
Nu am găsit nicăieri în bătrâna Europă un loc în care obiectivele arheologice, siturile istorice, multitudinea de lăcașe de cult, ale diverselor etnii ce au locuit și încă locuiesc se întrepătrund într-o armonie exemplară așa cum se întâmplă în Constanța.
Am auzit că este poarta către Orient, dar și începutul Occidentului. Oraș port recunoscut, vechea cetate a Tomisului este marcată de istoria poetului Ovi-dius, care a fost exilat aici. Ce poate fi mai frumos decât o zonă care a fost menționată din cele mai vechi timpuri, peste care s-au sedimentat zeci de straturi culturale, etnice și confesionale, care astăzi așteaptă să fie descoperite?
Și arhitectura este una deosebită. Casele în stil Art-Noveau se înalță, din cele aflate de mine, umăr în umăr cu cele în stil vechi româneasc, brâncovenesc. Art-déco-ul transatlantic se așază semeț lângă arhitectura gotică.
O simfonie de stiluri, lumini și culori, înțesate de ulițele înghesuite, burdușite de cafenele unde abia aștept să sorb un deliciu turcesc făcut la nisip.
Mă gândesc și la suveniruri. Este imposibil să nu găsesc ulițele acelea care îmi plac atât de mult cu meșteșugari, meșteșugării și șugubății. Există cu siguranță, fostele case meșteșugărești despre care am citit fiind dovada că ele există.
Voi străbate vechile cartiere împărțite în funcție de naționalitatea locuitorilor: cel grecesc, cel armenesc, cel evreiesc… Pentru că la Constanța, în zona veche, frumusețea o dă multiculturalitatea. Atașată la una dintre cele mai frumoase povești istorice din întreaga Europă, cu gladiatori, romani, turci, tătari, negustori armeni și greci, aparatul meu de fotografiat va trebui să fie pe fază.
Mă gândesc să realizez și un album foto, completat de informația pe care o voi găsi în Constanța veche, sau zona peninsulară, așa cum o numesc localnicii. Am destul material. Numai din octogonul de biserici, toate de confesiuni diferite, construite în stilul clasic al fiecărui lăcaș, pot realiza un material ce poate face înconjurul lumii. La o distanță de doar două străduțe între fiecare, cele opt lăcașe de cult reprezintă salba confesională ce nu o voi găsi în toată Europa. Dacă m-aș ridica puțin deasupra Peninsulei, cu siguranță aș prinde în același cadru milenii de istorie, mărturii ale zecilor de etnii și spiritul a zeci de confesiuni, martore a dezvoltării acestei limbi de pământ ce coboară agale spre mare.
M-am pierdut în gânduri. Deja am trecut Dardanelele. Mai avem un hop, un hop frumos, un hop ce leagă, sau desparte două continente… Bosforul, și apoi ajungem la Constanța.
Apa începe să-și schimbe culoarea, iar mintea mea s-a oprit tot la Constanța. Priveam pe un site Cazinoul de pe faleza vechii cetăți Tomis. Norocoși sunt constănțenii. O bijuterie arhitectonică, proptită în buza agitatei Mări Negre, o perlă pentru care turiștii străini bat mii de kilometri pentru a o admira. Nu știu foarte multe despre această clădire. M-a fascinat însă grandoarea construcției și felul în care aceasta se impune și cârmuiește vechea cetate de la Marea Neagră. Cu siguranță voi afla mai multe în momentul în care ancora va fi aruncată în Portul Constanței.
Pe vas suntem 1000 de oameni: norvegieni, britanici, spanioli, germani, olandezi, americani, israelieni etc. Cred că toți, ca și mine, iubesc marea, soarele, istoria și fotografia. Pe vas e forfotă. Trecem și Bosforul. Îmi aduc aminte de vechiul Constantinopol.
Nu mai avem mult până în Constanța. Sunt nerăbdător. Voi vizita un loc unic în lume. Trebuie să fie superb. Apropos, uitasem ceva foarte important despre acest loc. Mi-am adus aminte după ce John, un britanic trecut de vârsta a doua, mi-a împrumutat un foc pentru a-mi aprinde țigara.
Constanța veche este cu atât mai importantă pentru mine cu cât această zonă are o adâncă amprentă regală. Aici, la Constanța, au locuit fețe regale, și-au petrecut vacanțele și au primit oaspeți de seamă. Deja îmi imaginez aerul regal, arhitectura în trend și poveștile spuse de ghizii turiști ce ne vor îndruma pașii prin Peninsulă.
Norocoși sunt constănțenii, îmi trece iarăși prin minte. Nu au nevoie de vacanțe. Pot găsi totul în Peninsulă.
Dar și eu sunt un norocos. Cu siguranță, în mai puțin de câteva ceasuri, cât străbatem apele liniștite ale litoralului bulgar, de la Burgas la Balcic, voi vizita un oraș ce va deveni, cât de curând, capitala culturală a Europei. Credeți-mă, pe cuvânt, mă pricep. Am nas. Nu văd nici un impediment pentru a face-o.
Toată zona veche a orașului declarat sit arheologic, numit „Orașul antic Tomis“, 28 de monumente istorice de categoria A și 22 de categoria B, elemente regale, un specific multicultural exemplu în toată Europa, arhitectură diversificată și o poziționare georgrafică de invidiat, scăldată de apele Mării Negre și vegheată de Cazinoul de pe faleză, sunt argumente de necontestat pentru ca locul pe care îl voi vizita să devină capitală culturală. Nici nu concep altfel. Eu nu mă înșel.
Se anunță că am trecut de Balcic. Ne apropiem de Constanța. Îmi pregătesc aparatul foto. Bateriile sunt încă la încărcat. Îmi aranjez hărțile. Obiectivele sunt demult însemnate. Peninsula nu e mare. Într-o singură zi voi putea face un duș multicultural. Voi mirosi istorie. Voi gusta toleranță. Voi trăi românește.
Nava intră în port. Ancora este aruncată. Scara coboară. Eu îmi încep aventura în Constanța veche. Urmați-mă!
- VIDEO Ultima Sinagogă din Constanța: Proiectul de reabilitare este îngropat în contestații și birocrație de trei ani/ Cum arată ruina templului israelit pentru care există bani la CNI - 21 iulie 2020
- Cât de greu este să restaurezi un monument istoric? Studiu de caz: Casa Motomancea din Tulcea - 7 septembrie 2018
- Povestea Bulevardului Elisabeta: Strada cu parfum de Regină și de mare - 14 februarie 2017
Nu neg atasamentul fata de Constanta care reiese din articolul/dorinta publicat mai sus. Si atributele acestui oras sunt adevarate (macar cele enumerate) DAR insuficiente pentru un oras capitala. Din nefericire Constanta NU are pozitie strategica. De altminteri nici Bucurestiul nu o are. Un oras capitala trebuie, din p.d.v. strategic asezat cam in centru unei tari. El trebuie sa poata fi aparat in orice conditii. El trebuie sa fie ultimul care “eventual” cedeaza in fata dusmanului. Cea mai buna alegere pentru pozitia de capitala ar fi Sibiul, de exemplu. Acesta este situat central, este inconjurat de ziduri naturale muntoase, este un centru cultural incontestabil, categoric multicultural si tolerant, asezat pe linia centrala a tuturor drumurilor de acces principale ale tarii, cu posibilitati de aparare si refugiu exceptionale in caz de pericol maxim si cu pozitionare echidistanta fata de toate centrele majore ale tarii (lucur mentionat aici, la inceput cand i s-a pus in evidenta pozitia centrala.
Asadar, cu tot respectul pentru frumoasa Constanta, numai cand ma gandesc la pozitita fata de rusi (un pericol ce a insotit toata istoria noastra) ma cutremur la ideea ca un oras cum e Constanta ar putea fi capitala Romaniei. Cu respect, o ne-constanteanca dar nici sibianca.