Delegaţia Filialei Constanța a Partidului Național Liberal a participat joi, 19 iunie a.c., la Buzău, la reuniunea regională a PNL pe Zona Sud-Est în cadrul căreia cei doi candidați la funcția de președinte al partidului, președintele interimar Klaus Iohannis și senatorul Ioan Ghișe, și-au prezentat platformele program cu care vor candida la Congresul Extraordinar al PNL din 27-28 iunie a.c.
Între subiectele abordate la întâlnirea cu liberalii din zona de Sud-Est a țării s-au numărat unificarea dreptei, aderarea PNL la PPE, alegerile prezidențiale, dar și alegerile interne în urma cărora se vor alege președintele și vicepreședinții partidului.
În fața a peste 500 de liberali din județele Buzău, Vrancea, Brăila, Galați, Tulcea și Constanța, președintele interimar al PNL Klaus Iohannis a prezentat „o viziune pentru un deceniu liberal”: „Sunt convins că noi putem să dăm președintele României și în 2014 și în 2019. Sunt convins că, după unificarea dreptei, putem să guvernăm România timp de cel puțin opt ani, în care vom schimba profund România și o vom transforma din ceea ce este acum, o țară care abia se aude din Estul Europei, o țară cu prea mulți oameni săraci, prea mulți asistați social, într-o țară prosperă și puternică. Aceasta este viziunea mea pentru PNL și pentru România”, a su-bliniat președintele interimar al PNL.
Delegația PNL Constanța, condusă de președintele Gheorghe Dragomir, a fost formată din 65 de membri: consilieri județeni și municipali, primari, membri ai Biroului Politic Teritorial, precum și membri ai TNL Constanța.
Congresul PNL, cheia unei viitoare alianțe de dreapta
Discuțiile dintre liderii PDL și PNL pentru realizarea unei alianțe de dreapta, cu posibilitatea fuzionării celor două partide au stârnit mari discuții în rândul politicienilor din România. Mulți cred că această alianță este una naturală, ce va reuși să echilibreze scena politică și să desemneze un candidat puternic pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Pe de altă parte, există voci importante din cadrul celor două partide, PDL și PNL, care afirmă că această fuziune nu este posibilă și că nu te poți alia cu un partid cu care te-ai luptat până în urmă cu puțin timp.
Declarația primarului municipiului Tulcea, pedelistul Constantin Hogea, a oglindit foarte bine tensiunile dintre cele două partide de la dreapta eșichierului politic și a reliefat importanța congresului PNL ce va avea loc pe 27-28 iunie a.c.:
„Personal, referitor la acest proiect, e bine să păstrăm o anumită distanţă şi rezervă cel puţin până la congresul liberalilor. Antonescu şi-a dat demisia şi atunci trebuie să vedem cu cine mai discutăm după congres. Oricum, primul semn de bună credinţă al liberalilor ar fi ca toţi membrii PNL aflaţi în funcţie să îşi dea demisia de la conducerea instituţiilor pu-blice. Nu poţi fi şi în construcţie politică de opoziţie, şi în funcţii ale actualei guvernări”, a declarat Constantin Hogea. Este foarte limpede că rănile guvernării USL nu s-au vindecat încă în tabăra PDL, iar desemnarea viitorului președinte al PNL are o importanță foarte mare în economia negocierilor viitoarei alianțe de dreapta.
- Abu Dhabi Ports Group vrea să investească în Portul Constanța, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Investiții emirateze în România” - 22 iunie 2022
- Războiul din Ucraina a crescut cu 11% traficul de mărfuri din Portul Constanța: “Va fi o situație foarte grea, începe și recolta noastră de cereale și trebuie să avem grijă și de ea/ Dar portul e pregătit, poate asimila această creștere” - 30 mai 2022
- 400 din cele 700 de vagoane care blocau Portul Constanța au fost scoase de pe linii/ Directorul Portului: Avem probleme, ne chinuim să dirijăm traficul, să găsim soluții de a-i îndruma pe ucraineni. Nu este ușor, dar asta e, și dacă ne-am plânge, ce facem? - 30 mai 2022