
Elevii din municipiul Constanța vor participa, sâmbătă, la un concurs de șah, cu ocazia celei de a patra etape a proiectului “Șah în școală”, conform unui comunicat transmis de Primăria Constanța.
“Concursul reprezintă ultima etapă din acest an calendaristic a proiectului <<Șah în școală>> și este organizat cu ocazia Zilei Naționale a României. La fel ca în etapele anterioare, scopul principal este atragerea către practicarea șahului a cât mai multor elevi noi, care să îndrăgească acest sport și să-l practice în mod constant”, conform comunicatului de presă.
Participanții sunt elevii din cadrul școlilor din municipiul Constanța, care vor fi împărțiți pe patru grupe de vârstă și se vor înfrunta la timpul de gândire de 10’ + 2” de jucător, între orele 09:00-15:00, după următorul program:
– 09:00 – 09:15 ședința tehnică pentru clasele I-II;
– 09:15 – 11:15 desfășurarea rundelor 1-5 pentru clasele I-II;
– 11:15 – 11:45 premierea elevilor din clasele I-II;
– 12:00 – 12:15 ședința tehnică pentru clasele III-XII;
– 12:15 – 14:30 desfășurarea rundelor 1-5 pentru clasele III-XII;
-12:45 – 15:00 premierea elevilor din clasele III-XII.
Locul unde se vor desfășura meciurile de șah dintre elevi este Restaurantul Sport din Constanța, situat pe strada Cuza Vodă, nr. 28.
“Șah în școală” este proiectul promovat de Asociația Județeană de Șah în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția Județeană de Tineret și Sport Constanța, Palatul Copiilor Constanța și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.
- EXCLUSIV Ministerul Dezvoltării pregătește o platformă unde specialiștii vor fi obligați să urce expertizele clădirilor pe care le vor evalua din punct de vedere al riscului seismic - 29 martie 2023
- Din 100 de site-uri pentru adulți, doar 10 ne-au întrebat dacă avem peste 18 ani/Psiholog: ”Expunerea poate face copiii mai vulnerabili la abuz sexual” - 29 martie 2023
- Ce învață elevii din Europa la orele de educație sexuală/ România, țara cu cele mai multe mame minore din UE - 27 martie 2023