Abdelaziz Bouteflika este al cincilea preşedinte al Algeriei, are 82 de ani, iar în 2013, înainte de victoria în alegerile din 2014, a suferit un atac vascular cerebral. De atunci, merge într-un cărucior, nimeni nu l-a mai văzut în public iar foarte rarele ieşiri sunt doar televizate şi reduse la câteva minute. De fapt, din 2014 nimeni în Algeria nu i-a mai auzit vocea.
În plus, deşi legea prevede că un dosar de candidatură la alegerile prezidenţiale se depune personal, în cazul lui Abdelaziz Bouteflika acest lucru nu a fost valabil. Nici nu se putea deoarece toate sursele indică faptul că acesta, în vârstă de 82 de ani, s-ar afla de mai multă vreme internat în Spitalul Universitar din Geneva, sub perfuzii, fără puterea de a mai decide ceva.
Şi atunci: cine conduce Algeria?
Algeria nu a decis succesiunea lui Abdelaziz Bouteflika. Până atunci, organizează alegeri prezidenţiale pe 19 aprilie
O ţară cu aproape 2,4 milioane kilometri pătraţi şi peste 45 milioane locuitori, Algeria a fost parte a Franţei între 1830 şi 1962, când şi-a proclamat independenţa. A fost unul dintre cele mai bogate teritorii franceze, litoralul său mediteranean fiind un experiment reuşit de urbanism, civilizaţie culturală, dezvoltare economică, coabitare între creştini, evrei şi musulmani. Alger, Oran, Constantine şi toate oraşele algeriene de coastă sunt exemple vii ale unei istorii victorioase. Europenii şi evreii nativi (aproximativ 10% din totalul populaţiei după al Doilea Război Mondial) aveau cetăţenie franceză. Majoritatea populaţiei- arabi şi berberi-, nu.
Toţi cei cinci preşedinţi ai Algeriei au fost lideri militari iar ţării i-au lipsit, în cele şase decenii de independenţă, elementele democraţiei constituţionale. Se poate spune, prin urmare, că Algeria nu este o ţară care deţine o armată ci, dimpotrivă, o armată care deţine o ţară.
Rebeliunea islamistă de la începutul anilor 1990 a întărit şi mai mult puterea militarilor iar aceasta din urmă a ferit Algeria de ceea ce s-a întâmplat, în 2011-2012, în multe ţări arabe: schimbarea longevivelor conduceri politice în urma demonstraţiilor de masă.
Cea mai întinsă ţară arabă, africană şi mediteraneeană, Algeria a fost desemnată în 2018, de către Transparency International, a 112-a ţară cea mai coruptă din lume. Resursele de petrol şi gaze naturale, printre cele mai mari din lume şi care asigură 90% din exporturi prin compania naţională Sonatrach, reprezintă principalul furnizor de putere pentru conducerea politică şi militară de la Alger.
La 19 aprilie 2019 vor avea loc alegeri prezidenţiale la termen în Algeria, scrutin la care s-au înscris şase candidaţi: Ali Zeghoud, liderul Uniunii Algeriene, independentul Abdelhakim Hamadi, Abdelaziz Belaid, preşedintele Frontului Al-Moustakbel, Abdoul Mahfoudh, preşedintele Partidului Victoriei Naţionale, Abdelkader Bengunia, preşedintele Mişcării El-Bina şi preşedintele Republicii, în funcţie, Abdelaziz Bouteflika.
Agenţia algeriană naţională de presă, A.P.S., a difuzat la 3 martie o scrisoare publică, pretinsă ca aparţinând preşedintelui Bouteflika, menită să liniştească demonstraţiile de masă de pe străzile Algerului, organizate în special de tinerii studenţi. Scrisoarea atribuită lui Abdelaziz Bouteflika menţionează „cinci puncte” esenţiale ale viitorului lui mandat prezidenţial, unul dintre ele fiind promisiunea că se va retrage din viaţa publică şi va organiza alegeri prezidenţiale anticipate. Aceasta, însă, doar după ce, în perioada imediat următoare, va gestiona reforme profunde politice, instituţionale, economice şi sociale, după ce va fi revizuită legea electorală prin înfiinţarea unui mecanism independent de organizare a alegerilor şi după ce se vor pune în aplicare măsuri rapide de politici publice de redistribuire a bogăţiilor naţionale într-un „mod echitabil”, inclusiv prin „mobilizarea naţională împotriva oricăror forme de corupţie”.
Cea mai importantă promisiune a preşedintelui Abdelaziz Bouteflika este aceea care priveşte elaborarea şi adoptarea unei noi Constituţii, care să consacre „naşterea unei noi Republici şi a unui nou sistem algerian”.
Desigur, un testament politic al preşedintelui, aflat în funcţii publice de conducere de la proclamarea independenţei ţării, în 1962.
Cine conduce Algeria?
Cele mai multe surse apropiate conducerii de la Alger susţin că este vorba despre o conducere în jurul şefului armatei, Gaid Salah, şi al clanului prezidenţial, organizat în jurul fratelui preşedintelui, Said Bouteflika.
Partidul de guvernământ, Frontul de Eliberare Naţională, care nu a cedat puterea niciodată în cele şase decenii de independenţă, nu a stabilit succesiunea lui Abdelaziz Bouteflika iar o decizie intempestivă este extrem de riscantă. Aliatul politic al F.E.N., Mişcarea Naţională Democratică, reprezentat de prim-ministrul Ahmed Oliyahia, a asigurat la 28 februarie, printr-un comunicat oficial, că „poporul algerian va alege în mod suveran pe preşedintele Republicii”, în prezenţa a peste 400 de observatori străini, şi că responsabilitatea politică a guvernului său este, în principal, sprijinul acordat lui Abdelaziz Bouteflika.
Trebuie adăugat că preşedintele Abdelaziz Bouteflika este o persoană cu care societatea algeriană nu a arătat până acum că se află în dispută directă, el fiind destul de popular şi apreciat. Într-o lume arabă în care opulenţa şi decizia discreţionară constituie reguli, Abdelaziz Bouteflika este o excepţie, mai degrabă un ascet. Presa algeriană a dat publicităţii declaraţia de avere semnată de preşedinte şi inclusă în dosarul de candidatură pentru alegerile din 19 aprilie: o casă şi un apartament în Alger, o altă casă în Sidi Fredj şi două automobile. Pe numele lui Abdelaziz Bouteflika nu există bunuri şi conturi declarate în Algeria sau în străinătate.
Percepţia generală este că liderul ţării este departe de a fi considerat un tiran: dimpotrivă, el este ultimul dintre Părinţii Independenţei algeriene aflat încă în viaţă. Aşa-numita pouvoir, însă, reţeaua de putere din cercurile armatei, familiei prezidenţiale şi intereselor petroliere este făcută responsabilă pentru stagnarea şi lipsa de perspective a ţării. Mai bine de 30% din populaţia de astăzi a Algeriei are sub 30 de ani iar evoluţiile economice şi instituţonale sunt departe de a satisface aşteptările.
Omar Belhouchet, directorul unuia dintre cele mai importante cotidiane de opoziţie de la Alger, „El Watan”, susţine că „dacă Bouteflika va continua să conducă, Algeria riscă să cadă în haos”. Poate fi crezut: până acum, regimul politic a cumpărat pacea socială prin exportul masiv de petrol şi gaze naturale. În ultimii ani, însă, contracţia cererii pe piaţa europeană şi scăderea preţurilor au anulat multe dintre beneficiile financiare ale Algeriei. Lor li s-au adăugat necesitatea unor investiţii costisitoare în zonele deşertice de exploatare, lucrări care au scos importante rezerve din bugetul statului.
Societatea algeriană este laică, bine educată şi aproape similară spiritului european. Memoria Războiului de Independenţă, purtat împotriva Franţei în anii 1950, nu mai reprezintă, astăzi, o memorie vie, prezentă, în rândul unei populaţii născute în mare parte după acest conflict. Frustrarea socială dată de stagnare şi menţinerea puterii politice în mijlocul unor grupuri de interese opace au provocat o nemulţumire generalizată la adresa întregii construcţii instituţionale algeriene.
Este greu de prevăzut, acum, felul în care se vor desfăşura alegerile prezidenţiale algeriene din 19 aprilie. În primul rând, pentru că medicii elveţieni nu vor să dea nici un fel de detalii şi, în felul acesta, nimeni nu ştie nici cât va mai trăi preşedintele Abdelaziz Bouteflika, şi nici dacă mai trăieşte. Ceea ce este sigur, însă, este că Algeria va începe o etapă chinuitoare a tranziţiei, o epocă de contestări şi modificări.
Ce fel de Algerie se va naşte după Abdelaziz Bouteflika? Ar trebui o copie europeană în Nordul Africii şi în inima lumii arabe.
- Alegeri în Grecia: Cum a ajuns prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, imaginea Dreptei europene. Bunul simț politic a învins crizele majore - 22 mai 2023
- De ce e aproape imposibil ca România și Polonia să rupă relațiile diplomatice cu Moscova/ Datoriile istorice pe care cele două state le au de recuperat de la Rusia - 14 mai 2023
- ANALIZĂ De ce sunt importante rezistența și victoria în Bahmut, la fel ca la Verdun sau Stalingrad. Istoria arată că cine câștigă astfel de bătălii are cele mai multe șanse să câștige războiul - 26 aprilie 2023
