
Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, unde a avut loc un incendiu devastator vineri, soldat cu moartea a nouă pacienți care erau internați la ATI, este condus de managerul Stela Halichidis din iunie 2009. Aceasta a obținut funcția pe vremea când instituția medicală se afla în subordinea primăriei condusă de Radu Mazăre.
Pe plan local, managerul SBIC s-a remarcat prin comunicarea deficitară cu jurnaliștii și prin lipsa declarațiilor în momente cheie. La un moment dat, Stela Halichidis figura pe site-ul spitalului și manager, și purtător de cuvânt al instituției, dar refuza să facă declarații la solicitarea jurnaliștilor.
Și după incendiul de vineri, Stela Halichidis a evitat să facă declarații, invocând faptul că ”îi este rău” și spunând presei: ”Ce, vreți să mor aici?”.
Managerul a intrat în atenția presei în aprilie 2020, în plină pandemie COVID-19, atunci când Primăria Constanța și Spitalul de Boli Infecțioase au mers în instanță pentru a cere înapoi o clădire a spitalului, pentru a-și mări capacitatea de tratare a bolnavilor de coronavirus.
În anul 2011, Spitalul de Boli Infecțioase condus de Stela Halichidis a încheiat un contract cu o societate care avea cifră de afaceri zero și căreia i-a cedat o clădire și un teren pe care firma privată să poată desfășura consultații de boli infecțioase, la fel ca spitalul (toate detaliile aici) Contractul, semnat pe 15 ani, a fost încheiat fără licitație și fără o decizie a Consiliului Local sau a Consiliului de Administrație al spitalului.
Firma cu care spitalul s-a asociat nu plătește chirie instituției, dar îi direcționează 15% din profit. Până acum, în schimbul clădirii de 821 de mp și a terenului de 470 de metri, spitalul a primit, în medie, 700 de euro lunar. Societatea, care înregistra pierderi, a început să facă profit după ce s-a asociat cu spitalul.
Managerul spitalului, Stela Halichidis, nu a dat declarații nici pe acest subiect și a refuzat să răspundă întrebărilor Info Sud-Est.
- 14 case și terenuri, păduri, șalupă, rulotă, mașini și zeci de mii de euro, averea lui Dumitru Buzatu, absolventul de Filosofie, bugetar de 30 de ani și șeful celui mai sărac județ, cu pensie specială de fost parlamentar - 22 septembrie 2023
- Poliția Constanța face sondaj în rândul populației pentru a aflat câtă încredere mai au oamenii în instituție și ce imagine are aceasta după tragedia rutieră din 2 Mai - 22 septembrie 2023
- DIICOT refuză să vorbească despre lipsa activității din ultimii doi ani în Portul Constanța, motivând că ”nu sunt informații de interes public”/ Procurorii recunosc că nu au evidențe despre combaterea traficului de droguri în Port - 22 septembrie 2023