
Campania „Tu decizi pentru Constanța”, prima inițiativă de bugetare participativă a orașului, a intrat în faza de votare, în care toți locuitorii majori ai Constanței pot alege proiectele favorite dintre cele 35 inițiate de concetățenii lor pentru zece domenii de dezvoltare ale orașului.
Bugetul alocat campaniei de către Primăria Constanța este de 5 milioane de lei în total, cu un plafon de 500 de mii de lei pentru fiecare proiect câștigător.
Info Sud-Est vă prezintă, pe rând, cele 35 de proiecte depuse de cetățeni în cadrul campaniei de bugetare participativă.
Reabilitare parțială clădire instituție de învățământ Piața Chiliei
Acest proiect presupune evaluarea unității de învățământ menționată și efectuarea de reparații unde se constată necesitatea acestora.
“Este o unitate școlară care are mare nevoie de reparații, geamuri bătute în cuie, igrasie, mucegai. Trebuie înlocuite, în primul rând, ușile și geamurile și, ulterior, adusă în stadiul de funcționare așa cum trebuia să fie făcută de mult”, este descrierea făcută de Pecie Cristina, ințiatoarea proiectului.
Beneficiile proiectului constau în creșterea calității educației elevilor, ceea ce va avea efecte pozitive pe termen lung, specifică inițiatoarea.
Bugetul estimat al proiectului este de 250 de mii de lei, perioada de realizare fiind de două luni, conform platformei oficiale a proiectului.
- Volodimir Zelenski, în fața Parlamentului European: Vrem să venim acasă, în Europa / Rusia încearcă să anihileze valorile europene - 9 februarie 2023
- FOTO Apariție rară în Parcul Natural Bucegi: Căprioară cu blana complet albă surprinsă de camere - 9 februarie 2023
- Copiii pot confecționa propriile mărțișoare la Muzeul de Artă Populară din Constanța - 9 februarie 2023