Carol, Elisabeta și Marea. Reședințele regale ale Constanței Vechi

Constanța păstrează foarte puține crâmpeie din memoria regală a orașului. Cu atât mai nedrept este faptul că nici măcar aceste mărturii ale unei perioade glorioase a micii urbe de la început de secol XX nu sunt puse în valoare, ba mai mult, sunt aruncate în anonimat, în cel mai întunecat ungher al interesului administrativ.

Dacă am avea răbdarea de a face câțiva pași prin istoria regală a Constanței, am descoperi cele mai înfloritoare momente ale orașului: începuturile românești ale vechiului Kustenge, construcția celui mai mare port al Mării Negre, perioada de dezvoltare a infrastructurii orașului, practic piatra de temelie urbanistică de astăzi, începuturile dezvoltării instituțiilor, inexistente până la acel moment, explozia arhitecturală din cel mai vechi oraș al țării și, bineînțeles, perioada de glorie a ceea ce numim astăzi modelul de multiculturalitate din Dobrogea. Nimic nu era la fel fără un Rege înțelept, drept și vizionar și fără o Regină ce iubea, mai presus de orice, marea.

Fiecare dintre cele trei reședințe regale de la Constanța spune o poveste aparte. Fiecare are o particularitate, izvorâtă din croiala caracterului fiecărui monarh ce obișnuia să își petreacă nopțile, la Constanța, între zidurile acestor construcții. Fiecare dintre cele trei clădiri este rodul viziunii suveranului ce le-a locuit și cu care s-au identificat. Fiecare se leagă de un singur nume și atât.

Palatul Regal al Regelui Carol I, Cuibul liniștit al Reginei Elisabeta și Vila Regală a Reginei Maria spun povestea Constanței moderne prin viziunea suveranilor ei.

Palatul Regal al monarhului pământean

În extremitatea nordică a Peninsulei constănțene, pe strada Traian, la numărul 31, funcționează Tribunalul Constanța. Clădirea, monument istoric de categoria A, este cunoscută ca fostă reședință a Regelui Carol I în vizitele sale la Constanța.

Regele Carol I, în prima sa venire pe terenuri dobrogene, a vizitat, alături de M. Kogălniceanu, ministrul de Externe la cea vreme, satele dintre Dunăre și Mare. A înțeles repede înțeleptul rege că aceste teritorii au un imens potențial agricol și, odată cu îmbunătățirea infrastructurii, întinsele terenuri dobrogene vor deveni un important vector în economia țării. Pământeanul Rege, născut la izvoarele Dunării, în castelul Sigmaringen, atașat de marile întinderi ale landurilor germane, era un suveran riguros, căruia îi plăceau lucrurile corecte, se ghida după legi drepte și făcea administrație între granițele constituționale.

Palatul Regal din Constanţa a fost prima reşedintă regală la Marea Neagră iar construcţia a început în anul 1902, fiind finalizată în 1906, anul în care Regele Carol I serba patru decenii de domnie şi puţin peste un sfert de secol de când dobrogenii îi deveniseră supuşi.

Proiectul imobilului a aparţinut arhitectului Grigore Cerchez şi antreprenorului Francisc Lescovar, într-un stil care, iniţial, conţinea elemente ale curentului neoromânesc. Palatul lui Carol I se desfăşoară pe demisol, parter, etaj şi mansardă, cu un taluz care dă spre strada Vasile Canarache (de unde se poate privi nestingherit spre mare). La ferestre şi uşi se remarcă, şi acum, ancadramente bine profilate. Accesul principal în Palat este marcat de un foişor, în axul central al clădirii care este dotat cu un balcon. Stilul sobru a fost cerut de suveran şi adoptat de proiectanţi, elementele specifice de decor exterior fiind puţine. Iniţial, faţada principală dădea spre o mică piaţetă, frumos orânduită cu piatră cubică de granit, flori şi arbuşti ornamentali şi, în plus, spre vechea clădire a gării construite de britanici, aceiaşi care întinseseră calea ferată de la Cernavodă la Constanţa în 1860. Faţada sudică a Palatului Regal are două terase lungi, închise cu tâmplărie metalică din fier forjat ce anunţă mirobolantul stil Art Nouveau. O altă intrare în clădire, aceea estică, este marcată şi ea de un pridvor specific neoromânismului.

În interior, frumoase fresce în ulei ornau saloanele oficiale de primire, spaţioasa sală de recepţii şi câteva dintre camerele de lucru ale regelui. Odată cu ridicarea Palatului Regal din Constanţa, oraşul de la malul mării a intrat în şirul extrem de scurt al reşedinţelor oficiale ale ţării, Regele Carol I dorind să îi acorde, la capătul vieţii, o atenţie cel puţin la fel de mare precum aceleia de la Sinaia.

În plus, a cultivat dragostea faţă de mare şi de noul său ţinut şi în rândul familiei, viitoarea regină Maria, moştenitoarea tronului, fiind nelipsită în fiecare sezon estival de pe holurile şi din odăile Palatului. Principele Nicolae, principesa Ileana şi micul principe Mircea, născut în 1912, au fost şi ei personaje constante ale imobilului regal, petrecând aici vacanţe lungi de vară. Pentru aceştia din urmă, micul parc al clădirii a suferit şi câteva modificări necesare: cum nici bunicii regali, nici familia moştenitoare a tronului nu găseau ascultare pentru scurtarea şedinţelor de băi de soare şi de mare de pe plajă, s-a luat decizia improvizării unei parcele cu nisip în care copiii să poată rămâne şi peste programul riguros, stabilit şi pentru ei.

Chiar dacă, la început, sobrul rege Carol I a crezut că Palatul său de la Constanţa va fi, mai degrabă, o reşedinţă de relaxare, repede destinaţia a intrat în protocolul oficial. Primirile pe care le acorda reprezentanţilor administraţiei locale, diplomaţilor, miniştrilor sau ofiţerilor superiori au făcut obligatorie amenajarea unui cabinet de lucru, cu legătură telefonică şi telegrafică cu Bucureştii, şi au convins-o pe Regina Elisabeta că este momentul să îi ceară Augustului său soţ să îi permită ridicarea unei locuinţe particulare solitare, în bătaia vântului şi situată chiar pe digul portului. Recepţiile fastuoase constituiau deliciul lumii mondene şi a elitelor locale iar pentru suverani erau o modalitate de a sonda ataşamentul pentru Coroană şi politica ei.

De aici, din Palatul Regal din Constanţa, Carol I a urmărit frecvent pregătirile fastuoase pentru inaugurarea Farului ce îi poartă numele, unul dintre cele mai moderne din Europa la acel moment dar, mai sigur, a trăit clipe din aventura ofensivei terestre a armatei române în Bulgaria, în vara anului 1913 şi a gustat sublimul reîntregirii Dobrogei, provincia sa iubită. Căci, în august 1913, Regatul se mărea cu încă două judeţe, Caliacra şi Durostor, provincia dintre Dunăre şi Mare fiind prima care îşi regăsea unitatea deplină. Recepţia care a serbat momentul acela istoric a rămas multă vreme întipărită în mintea unei lumi care începuse să se mişte cu înfrigurare şi care mirosea, din ce în ce mai evident, a război.

Palatul Regal din Constanţa nu a trăit, ca reşedinţă oficială, decât un deceniu. Puţin în timp, enorm pentru promovarea oraşului şi pentru istoria imobilului. Ultima vară regală a Palatului a fost chiar aceea din iunie 1916, câteva zile şi săptămâni înainte de sfârşirea păcii şi începerea războiului. Acum regină a României, Maria a petrecut aici, împreună cu cei şase copii, o scurtă şi tulburată vacanţă, în aşteptarea unui alt destin pentru ţară şi pentru familie.

Câteva săptămâni mai târziu, în octombrie 1916, după ocuparea Dobrogei de trupele germane, bulgare şi otomane, Palatul Regal din Constanţa a devenit reşedinţa oficială a feldmareşalului Mackensen şi sediul central al administraţiei militare germane a provinciei. De la balconul din care Regele Carol I saluta pe supuşii săi la retragerile fastuoase cu torţe, Mackensen a urmărit parada militară a noilor stăpâni ai Dobrogei şi a deschis seria de recepţii oficiale pentru noile autorităţi locale, în încercarea de a găsi soluţii pentru administrarea urbei, a portului şi a căilor ferate, indispensabile toate pentru marele Reich.

Când au plecat germanii din palat, în toamna anului 1918, se poate spune că a murit, într-un fel şi istoria regală a clădirii. Regina Maria nu a dorit să mai locuiască acolo, nu îi plăceau absolut deloc gusturile Regelui Carol şi ale Reginei Elisabeta iar ororile războiului o făceau inflexibilă în a decide să se stabilească în fostele locuinţe personale ale unui înalt ofiţer german. Îşi căuta, între altele, şi un loc mai apropiat de mare, aşa cum va găsi, peste doar câţiva ani, parcelele de la Mamaia şi Balcic.

În 1922, în mod oficial Regele Ferdinand şi Regina Maria au renunţat la Palatul Regal din Constanţa, imobilul intrând în administrarea Ministerului Justiţiei. În schimbul a două milioane de lei, familia regală a convenit, în 1924, ca aici să îşi deschidă sălile Tribunalul judeţului. Intrarea României în al Doilea Război Mondial a schimbat din nou destinaţia fostei reşedinţe regale. Sediu administrativ al comandamentului militar român din vara anului 1941, imobilul este rechiziţionat în septembrie 1944 de Armata Roşie care îl va administra până la plecare, în 1958. Atelier de proiectare, Casă a Pionierilor şi depozit al Muzeului de Artă, din 1977, sunt doar câteva dintre destinaţiile Palatului Regal, căzut din ce în ce mai mult în mizerie, distrugere şi uitare. În martie 1990, printr-o decizie a Primăriei constănţene, vechea reşedinţă a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta a primit, din nou, destinaţia de sediu al Tribunalului.

Sorții au fost buni pentru fosta reședință a bătrânului Carol I și parcă, într-un act de dreptate istorică, astăzi, în fostul Palat Administrativ Regal (Tribunalul Constanța), mai presus de orice, legea este cea care are ultimul cuvânt.

Cuibul liniștit al unei regine îndrăgostite de mare

La celălalt capăt al peninsulei, în extremitatea digului sudic din portul Constanța, găsim și astăzi fosta reședință a Reginei Elisabeta. Îndrăgostită de mare, cu un simț artistic dezvoltat și cu o mare capacitate de sacrificiu, bătrâna Regină a comandat construcția clădirii ce avea să devină reședința suveranei în vacanțele sale la malul mării.

„Cuibul liniștit“, așa cum îl numea Regina, sau Pavilionul Regal, așa cum era el cunoscut în perioada interbelică, era înconjurat din trei părți de apa agitată a mării.

Aici, spre deosebire de Palatul Regal din nordul peninsulei, totul era legat de mare, de marinarii ei și de viziunea maritimă a Constanței.

Abia aici se simțea Regina cu adevărat împlinită.

Când a sosit în România de pe valea Rinului, după căsătoria cu Domnul Carol, prințesa a fost profund dezamăgită de locurile unde avea să își trăiască clipele alături de viitorul Rege al țării. Nu au mulțumit-o nici mizeria, nici aglomerația, nici societatea profund orientalizată din capitala țării.

Doar Constanța, cu superba ei ieșire la Marea Neagră, a făcut-o pe Regină să se simtă împlinită.

„Mama tuturor răniților“, cum a rămas în conştiinţa publică după Războiul de Independenţă, a adoptat orașul de la malul mării și a petrecut cele mai frumoase clipe în „Cuibul liniștit“ din portul Constanța, aproape de marinarii săi atât de dragi.

Astăzi, în capătul digului de sud al Portului Constanța, ce se termină în terminalul de pasageri, Cuibul Reginei încă rezistă.

O pancartă metalică, căzută la pământ printre exponatele maritime aruncate neglijent în micuța curte de lâncă Cuib, mâncată de rugină și doborâtă la pământ, cu sigla Administrației Portului Constanța, spune o scurtă poveste despre ceea ce a reprezentat această clădire și care a fost parcursul ei prin istoria Constanței.

Zona este pustie, ușile clădirii sunt mai mereu ferecate, iar Muzeul Portului, ce funcționează în cadrul său, nu are nici un orar de funcționare.

Ponosit, murdar, cu pereții crăpați ici și colo și cu ornamentele coloanelor stricate, fosta clădire regală din port pare abandonată. Cutii de aer condiționat ruginite atârnă de pereții bătrânei clădiri. Balustradele vopsite în verde și-au pierdut și ele de mult culoarea.

Însă priveliștea de pe terasele Cuibului, de unde cu mai bine de un secol privea Regina marea și pe marinarii ei, nu se va schimba niciodată: în trei zări poți admira marea, iar în partea de nord, cu ochii minții, poți evoca întreaga istorie și dezvoltare a orașului ce urcă, lin, pe dealul arhiepiscopiei.

Cuibul Reginei Elisabeta a fost mai mult un capriciu decât o necesitate imobiliară. Soţiei Regelui nu îi plăcea atmosfera de la Palatul Regal din Constanţa: a sperat să vină la malul mării şi să aibă timp doar pentru ea, pentru odihnă, visare şi scris. Pentru că Elisabeta a României scria foarte mult- romane, povestiri, poezii- chiar dacă publicul a început să o redescopere abia la un secol de la moarte. A visat la o locuinţă modestă, pe malul mării, aşa cum văzuse în Olanda, pe malul mării, la Domburg, la vara ei primară, Regina Emma. Acolo mergea aproape în fiecare vară, pe o plajă lipsită de soare şi de căldură, dar vântoasă, şi există şi astăzi modesta vilă care poartă numele lui Carmen Sylva.

În locul acestui vis, Regele Carol a construit un imobil care, repede, a devenit o reşedinţă oficială care nu putea ascunde micile vicii nevinovate ale extravagantei suverane. Pentru că, de exemplu, Elisabeta, Carmen Sylva cu pseudonimul ei literar, nu putea lucra fără să fumeze, un obicei puţin gustat la o femeie pentru conservatoarea elită românească a sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. La Peleş se putea ascunde într-una dintre multele odăi regale dar la Constanţa era mai greu. La fel de mult, Regina Elisabeta mai avea un obicei, de neînţeles pentru intimii ei: îi plăcea să-şi dactilografieze singură, la maşina de scris, operele sale, ajungând la performanţa de a bate aproape o sută de cuvinte pe minut. Unde, în hărmălaia Palatului din Constanţa ar fi putut Regina Elisabeta savura o ţigară gândind la o povestire şi, mai ales, unde să nu se audă ţăcănitul mecanic al maşinii de scris? Şi nici marea nu era foarte vizibilă pentru că, de puţină vreme, de la 1896, Regele Carol I inaugurase, cu fast, portul modern al Constanţei, cu o infrastructură într-un fel de de invidiat pentru acea vreme.

Viitoarea Regină Maria poate că a înţeles-o cel mai bine deşi, este evident, nu a simţit niciodată prea multă apropiere faţă de cea pe care o denumea Aunty (Mătuşa). „Avea vocaţie de martir- scrie Maria despre Carmen Sylva- şi se complăcea în această situaţie, drama şi complicaţiile îi erau necesare ca altora soarele şi aerul curat. Nu simţea niciodată nevoia să trăiască într-o lume normală; uneori, chiar s-ar fi zis că suferinţa era pentru ea un lux care o cufunda într-un fel de beţie a durerii, pasiunea pentru dramatizări exaltându-se într-o magnifică poezie ori în vorbe sublime”. Să nu uităm, însă, că Regina Maria era englezoaică.

Dar motivul real al construirii Cuibului de pe malul mării, altul decât acela fundamental, existenţial, al dorinţei de a fi cât mai în bătaia brizei a fost unul extrem de pragmatic. Regele Carol I ştia, şi nu avea cum să se opună, că Regina Elisabeta, de câte ori venea la Constanţa, avea obiceiul să facă o excursie pe mare până la Palatul Regal de la Euxinograd, de lângă Varna, reşedinţa ţarului Ferdinand. Elisabeta stabilise o legătură de prietenie extrem de profundă şi de apropiată cu ţarina Eleonora, germană şi ea, şi cele două erau practic de nedespărţit. Ţarina Eleonora venea des la Constanţa, Elisabeta şedea mereu câteva nopţi la Euxinograd. Nici regina, nici ţarina nu erau preocupate de politică, cu atât mai puţin de relaţii internaţionale. Dar Regele Carol I era. Şi nu putea să expună o relaţie apropiată cu familia regală bulgară atâta vreme cât raporturile oficiale dintre cele două state nu erau deloc strălucite, ba mai mult, nu de puţine ori ţarul Ferdinand vorbise despre Dobrogea ca despre un pământ natal al poporului bulgar.

La Cuibul Reginei, gândea Carol în mod pragmatic, ţarina Eleonora şi membrii familiei regale bulgare erau mult mai puţin vizibili pentru oficialităţile civile şi militare, pentru presa ahtiată după noutăţi, pentru opinia publică.

Pavilionul de pe dig, situat chiar în faţa Farului Carol I, a fost construit în 1909- 1910, după un proiect al arhitectului Victor Stephanescu (un iubitor al oraşului, el şi-a pus semnătura pe Moscheea Regală şi pe clădirea actualului Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie, din piaţa Ovidiu) şi la indicaţiile inginereşti ale lui Anghel Saligny. A fost vorba despre o clădire modestă, cu un parter, destinat primirilor restrânse, şi un etaj care avea câteva încăperi, între care un dormitor, o sală de lucru şi o sufragerie. Toată construcţia era înconjurată de o terasă circulară, deasupra mării. Totul aducea cu un interior de vapor transatlantic; o spune chiar regina Maria, uluită după prima ei vizită în casa năstruşnicei mătuşe: „o căsuţă ciudată, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor”. Viitoarea regină nu a putut să nu remarce placajele interioare de lemn roşiatic, de cea mai bună calitate, oglinzile cu chenar şlefuit şi mobilerul din lemn masiv, de culoare neagră, cu intarsii sculptate în lemn. Parterul era zidit cu piatră iar etajul avea pereţii din bârne solide de lemn. Mai târziu, din vara anului 1913, a fost amenajată şi o scurtă promenadă din piatră, în formă de dig, care lega Cuibul Reginei de Farul Carol I.

Aici, în micile camere în formă de cabine de vapor şi pe terasa bătută de vânt, s-a petrecut istorica vizită a ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei şi a familiei sale, în iunie 1914, aici bătrânul Rege Carol a primit promisiunile de sprijin din partea puternicului Imperiu şi tot aici au fost primele discuţii privind o căsătorie dinastică româno-rusă, între principele Carol şi una dintre cele patru fiice ale ţarului. Tot aici, pe terasa lipsită de parapeţi a Cuibului, Elisabeta putea să stea ore în şir să privească marea, în vânt, ploaie sau soare, putea fuma ori de câte ori trebuia să găsească forma potrivită a unei fraze şi, mai mult decât atât, putea să stea la taclale, la un ceai şi la o masă tipic germană, cu sora ei de suflet, ţarina Eleonora a Bulgariei.

În 1916, la fel ca şi Palatul Regal, Cuibul Reginei a fost abandonat şi nu a mai găzduit decât arareori evenimente regale. În 1927 un incendiu devastator a ars întregul etaj şi o bună parte din mobilier. Un bun prilej pentru Regina Maria de a decide renovarea după gustul ei, sub îndrumarea aceluiaşi Victor Stephanescu. Dar, între timp, suverana României îşi găsise un loc mult mai drag, la Balcic, şi avea să calce pragul Cuibului foarte rar. Regelui Carol al II-lea, căruia nu-i plăcea aproape deloc marea, Cuibul nu i-a făcut nicio impresie când i-a călcat pragul, prima dată, în 1931, alături de fiul lui, Mihai. Ultima vizită regală a Mariei la Cuibul Reginei s-a produs la 8 septembrie 1936, în drum spre Balcic, în ultimul an de viaţă. A luat pe terasă un prânz frugal şi s-a odihnit înainte de a se îmbarca spre dragul ei Tenha Juvah, domeniul de la malul Mării Negre din sudul Dobrogei. Carol al II-lea nu a mai intrat în locuinţă până la plecarea lui forţată, în toamna lui 1940, iar tânărul Rege Mihai, copleşit de problemele politice şi militare ale ţării, nu a găsit timp pentru vacanţe la mare în timpul războiului. De altfel, de ceva vreme, la Eforie, îşi clădise şi el o vilă pe malul mării, inspirat de bunica sa, Regina Maria.

Instaurarea comunismului a apus pentru totdeauna povestea vrăjită a Cuibului Reginei. Scăpat de interesul imobiliar al Armatei Roşii, clădirea a fost demolată aproape în totalitate la mijlocul anilor 60, odată cu lucrările de modernizare a portului, prelungirea digului de larg şi construirea danelor militare şi de remorchere. Abia în 1996, după o reconstituire parţială, Cuibul Reginei a căpătat forma de astăzi, fiind o copie destul de fidelă. După deschidere, ctitoria regală a fost vizitată de ultimul Rege al României, Mihai.

Soarta pe care istoria le-a oferit-o celor două clădiri reprezentative pentru istoria regală a orașului oglindește cele două personalități ale suveranilor români.

Pe de o parte, „Cuibul liniștit“ al artistei Carmen Sylva, îndrăgostită de mare, a devenit „Muzeul Portului Constanța“, iar Palatul Regal, unde pământeanul și pragmaticul rege hotăra adeseori soarta Dobrogei și a țării, a devenit clădire administrativă.

Vila Regală a Mariei

În fine, în capătul opus al intereselor Constanței, în stațiunea Mamaia, Vila Reginei Maria zace, înconjurată de dezinteres. Este astăzi o ruină, iar povestea ei, începută după moartea cuplului regal Carol I – Elisabeta, și transpusă într-un prezent grotesc, a fost subiectul unei campanii susținută de ziarul Info Sud-Est și denumită „ADUCEM ÎNAPOI PALATUL REGAL DIN MAMAIA!“.

Vila Regală din Mamaia, monument istoric de categoria A, este o ruină, o clădire părăsită și ignorată, subiect într-un proces ce trece și prin sălile Tribunalului Constanța, fost Palat Regal al Regelui Carol I. Ce tristă răzbunare a istoriei…

Cam atât păstrează Constanța din istoria regală de la malul mării. O punere în scenă a celor trei puncte ce se confundă cu istoria Constanței moderne, într-un traseu ce ar pune în centrul său, pe lângă alte obiecte și poveștile lor, cele trei clădiri regale – Cuibul Regal din Port, Palatul Regal din oraș și Vila Regală din stațiunea Mamaia – ar oferi Constanței o nouă alternativă a turismului cultural și istoric. Ar deschide o poartă către noi și noi povești, ar lărgi o viziune îngustată de incultura și indolența autorităților locale ce s-au succedat în anii democrației. Ar reda, cu siguranță, Constanței, interesul și respectul unor turiști ce știu să aprecieze, mai presus de distracție și show, istoria celui mai vechi oraș al României.

Acest articol face parte din Campania „CONSTANȚA, CAPITALĂ CULTURALĂ!“