Bucureşti-Budapesta: o logodnă geopolitică cu parfum de gaz metan

S-a întâmplat chiar înainte de alegerile prezidenţiale din Rusia (martie) şi de cele parlamentare din Ungaria (aprilie): Prim-ministrul Viktor Orban a anunţat că nu îşi mai doreşte un monopol al Kremlinului asupra ţării sale şi că privirile lui sunt aţintite acum spre România.

Relaţia dintre Ungaria şi Rusia a spart, de ani buni, toate barierele izolării impuse Moscovei de comunitatea internaţională după ocuparea şi anexarea peninsulei Crimeea, în 2014. În fiecare an, la Budapesta sau Moscova, se organizau reuniuni somptuoase cu participarea lui Vladimir Putin şi Viktor Orban, singura ieşire oficială în Uniunea Europeană pe care şi-o permitea constant preşedintele Federaţiei Ruse. Suspiciunile de colaborare ale Budapestei cu Moscova sunt atât de mari încât, din 2015, NATO nu mai furnizează Ungariei nici un fel de informaţii clasificate.

Apropierea dintre Viktor Orban şi Vladimir Putin nu a împins Ungaria în afara regulilor generale de bună purtare din politica externă a Uniunii Europene şi NATO.

De ce?

La 9 februarie, la Belgrad, în timpul unei conferinţe comune de presă cu prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabić, Viktor Orban a anunţat că „epoca monopolului rusesc privind gazele în Ungaria se încheie, întrucât peste jumătate din gazele naturale consumate de Ungaria vor veni din România”. Aproximativ 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, după 2020.

Între timp, ministrul de Externe Peter Szijjárto vorbea agenţiei oficiale ungare de presă M.T.I. despre proiectul unui tren de mare viteză Budapesta-Cluj Napoca, chiar până la Bucureşti dacă România ar fi de acord, pentru care partea ungară a investit peste un miliard de forinţi (3,3 milioane euro) în studii de fezabilitate.

Reacţiile Ungariei vin la puţină vreme după demararea explorărilor în Marea Neagră, în apele româneşti, organizate de OMV Petrom şi ExxonMobil pentru depistarea, captarea şi transportul unei foarte mari rezerve de gaz natural care ar putea face din România cel mai important deţinător din Uniunea Europeană. Iar Budapesta ar vrea ca producţia românească de export, menită să ajungă prin proiectul european BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria) până la Viena, să se oprească pe teritoriul ei. De pe teritoriul ungar, gazul românesc, caspic şi rusesc s-ar îndrepta spre Slovacia, Serbia, Croaţia sau Ucraina, la preţurile şi în cantităţile stabilite de Budapesta. Ceea ce, desigur, ar face din Ungaria un actor important al pieţei de energie în Europa Centrală şi de Sud-Est. Austria pare, în momentul de faţă, deja convinsă să accepte cererile Ungariei.

Cei mai mulţi spun că ar fi vorba despre un sabotaj ungar la adresa Uniunii Europene, cu consimţământul Moscovei. Adică, Ungaria ar aduce pe teritoriul ei şi gazul exploatat din Marea Neagră, alternativă la cel rusesc, menit să reducă dependenţa unor economii central-europene de Kremlin.

Credem, însă, altceva: este o altă etapă a politicilor lui Viktor Orban în regiune. Adică timpul distanţării de Rusia şi al unei relaţii pragmatice, dar apropiate, de România vecină. Un alt capitol în viaţa şi politica liderului de la Budapesta.

Vă mai aduceţi aminte că, în 2007, ca lider al opoziţiei, Viktor Orban îşi descria ţara drept „cea mai veselă baracă a Gazprom”?

Trei ani la rând, din 2014 până în 2016, Viktor Orban şi Vladimir Putin şi-au negociat alianţa pe bani mulţi, cu investiţii promise de Rusia în sectorul energetic şi nuclear al Ungariei. În februarie 2015, la Budapesta, cei doi au agreat ca centrala nucleară de la Paks, care asigură aproape jumătate din energia electrică a ţării, să fie modernizată şi extinsă cu 10 miliarde de euro veniţi din Rusia. După un alt an, în februarie 2016, la Moscova, cei doi amici semnau prelungirea contractului de furnizare a gazelor ruseşti către Ungaria până la sfârşitul anului 2019. Temerilor europene privind transformarea Ungariei într-un stat capturat de Rusia le-a răspuns tranşant Janos Lazar, şeful de cabinet al lui Viktor Orban: „relaţia dintre Rusia şi Ungaria este o căsătorie de convenienţă, care funcţionează din ce în ce mai bine, de care ambele părţi se bucură din ce în ce mai mult”. Puţini l-au crezut atunci, în ianuarie 2014, la Moscova.

Şi totuşi, la începutul lunii februarie 2018, agenţia de presă MTI informa media ungare şi internaţionale că un consorţiu format din General Electric Hungary şi Alstom Power Systems (tot o parte a GE) au câştigat un contract de 800 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii şi construirea turbinelor noilor reactoare ale centralei de la Paks, în dauna companiei ruseşti Silovie Maşîni. Cu alte cuvinte, palma bătută între Orban şi Putin, la Budapesta şi Moscova, nu a mai fost respectată.

Dacă ai fi urmărit cu atenţie, ai fi remarcat că relaţia dintre Ungaria şi Rusia a fost colorată cu toate nuanţele de pragmatism dar ea a adus şi o izolare a lui Viktor Orban, inclusiv în rândul de prieteni apropiaţi. Guvernul conservator al Poloniei, de pildă, extrem de ostil Rusiei, nu a privit niciodată cu destindere prietenia Budapestei cu Vladimir Putin iar relaţiile dintre Ungaria şi Polonia tocmai din acest motiv au început să se fractureze fundamental.

Chiar dacă în public cele două state se asigură de sprijin total, partidul lui Viktor Orban, FIDESZ, nu a părăsit platforma politică a Partidului Popular European în vreme ce conservatorii de la Varşovia, de pildă, sunt din ce în ce mai izolaţi. Nici Administraţia americană a lui Donald Trump nu a agreat o prietenie între Ungaria şi Rusia şi a exclus Budapesta din orice proiect strategic, în favoarea României şi, uneori, a Poloniei. Guvernul de la Budapesta a fost foarte vocal în ceea ce priveşte eliminarea sancţiunilor internaţionale la adresa Rusiei şi, de câţiva ani, este campionul certurilor cu Uniunea Europeană şi palierele ei de decizie. Aceste lucruri pot aduce notorietate, dar pe termen lung amorţeşte relaţii bilaterale pe care le-ai dori excelente. Iar, în Grupul de la Vişegrad, Polonia nu are motive să susţină necondiţionat o Ungarie apropiată de Moscova cum Cehia sau Slovacia, ale căror producţii industriale sunt în proporţie de 75% destinate exportului, nu au de ce să continue un război cu Uniunea Europeană.

Separarea conjugală dintre Ungaria şi Rusia era anunţată. Nu este încă definitivă dar deja se produce.
Nici ieşirile publice la adresa României, una dintre cele mai ostile state la adresa Rusiei din regiune, nu mai sunt ca odinioară la Budapesta. Vă vine să credeţi că, în octombrie 2017, într-un interviu amplu acordat cotidianului bihorean de limbă maghiară „Bihari Naplo”, Viktor Orban îşi exprima încrederea în România, ba chiar şi în Biserica ei Ortodoxă? Şi mai mult decât atât: publicaţia din Oradea consemna părerea prim-ministrului Ungariei potrivit căreia maghiarii din oraşele Transilvaniei gândesc şi votează la fel ca românii. Nici mai mult, nici mai puţin majoritatea ar fi împotriva Partidului Social Democrat din România, FIDESZ din Ungaria şi a corupţiei. Anterior, în august, Peter Szijjártó făcuse un gest extrem de tandru la adresa aceleiaşi Românii vecine, lucru care nu îl caracterizează aproape deloc pe impetuosul ministru de Externe: „este clar că în relaţiile bilaterale dintre Ungaria şi România există probleme care în continuare aşteaptă soluţie dar credem că aceste probleme vor putea fi soluţionate cu şanse reale de reuşită dacă în continuare îmbunătăţim încrederea reciprocă şi construim poveşti de succes”.

Desigur, abia povestea cu spânzurătorile, spusă de fostul prim-ministru Mihai Tudose în ultimele lui ore de mandat, a mai aprins un pic cearta milenară dintre Bucureşti şi Budapesta.

Este o mare greşeală să judecăm relaţia actuală dintre România şi Ungaria doar prin prisma prezenţei UDMR în politica de la Bucureşti sau a dezbaterilor anoste din presa românească despre veşnica teamă privind dispariţia Transilvaniei. De fapt, de ani buni, România şi Ungaria reprezintă în Europa Centrală un tandem de invidiat din punct de vedere economic. În 2016, valoarea totală a schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 8 miliarde de euro, investiţiile ungare au depăşit un miliard de euro în România iar previziunile sunt că aceste cifre vor merge spre 10 miliarde de euro ca import şi export în acest an. Adică, de aproape trei ori mai mult ca valoarea relaţiei comerciale dintre România şi Rusia, de pildă. Ungaria este pe locul al treilea în totalul schimburilor Bucureştilor, după Germania şi Italia în vreme ce România este al doilea partener comercial al Ungariei, după Germania. O astfel de poveste de succes nu putea să nu aibă şi un parfum puternic de gaz metan.

Alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă vor fi câştigate, în martie, de Vladimir Putin iar cele parlamentare din Ungaria de FIDESZ, aflat la putere din 2010 (institutul de sondare a opiniei publice Nézőpont arăta, la începutul lunii februarie 2018, o susţinere populară de 54% pentru formaţiunea lui Viktor Orban). Din 2020, România va exploata şi exporta gaze naturale din Marea Neagră, având şanse să devină cel mai important producător şi exportator al Uniunii Europene. Cu ce beneficii pe termen lung, rămâne de văzut.

Aceste gaze l-au stârnit până şi pe Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti care, aniversând 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia, şi-a exprimat insatisfacţia pentru o „relaţie politică şi diplomatică modestă” între Bucureşti şi Moscova. Cu gazele româneşti din Marea Neagră, însă, lucrurile ar fi mai străvezii de vreme ce există interes de participare la proiect şi din partea unor companii ruseşti. Valeri Kuzmin, ca şi diplomaţia rusă, cunoaşte bine fineţea unei negocieri iar momentul pare a fi cu totul deosebit, atâta vreme cât România umblă prin toată lumea după voturi de susţinere pentru a obţine un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în sesiunea 2020- 2021.

„Ne dorim ca România să fie în Consiliul de Securitate tot atât de mult cât îi place României că Rusia este în Consiliu” spunea Valeri Kuzmin în finalul declaraţiei de presă.

O fi fost din cauza gazului, o fi fost de la despărţirea de Ungaria, nu este foarte limpede. România este, până la urmă, protagonista filmului şi are tot timpul să aleagă.