Un bronz intens, obținut fără ore petrecute la soare și fără ședințe la solar. Asta promit tot mai multe clipuri de pe social media care promovează așa-numitul ”Barbie drug”.
Ce nu se spune însă este că această scurtătură implică utilizarea Melanotanului sau a Melanotanului II, peptide sintetice care stimulează producția de melanină la nivelul pielii și al părului și care pot crește riscul apariției unor noi alunițe, al modificării celor existente și, în cazuri severe, al melanomului, adică cancer de piele.
”MT2, baby”, spune un tânăr pe TikTok, în timp ce arată cum folosește sprayuri nazale cu Melanotan II și care afișează un bronz vizibil. Un alt internaut postează o fotografie în care își compară mâna bronzată cu una mai deschisă la culoare, însoțită de descrierea ”Holy MT2”, o referire la aceeași peptidă sintetică, Melanotan II.
@maxdarktanning Can’t beat being tanned🔥
♬ original sound – Aitch
Un alt video arată un ”kit” de bronzare rapidă, care conține injecții cu peptidele sintetice și pe care îl comercializează prin TikTok cu 35 de lire sterline. Kit-ul ar trebui să fie de ajuns pentru o lună de bronz rapid, conform postării.
Un site din Australia comercializează spray-uri nazale cu Melanotan sub denumirea ”Barbie Bronze”, iar singur flacon se vinde cu aproximativ 80 de dolari australieni. O pagină de TikTok vinde sprayurile cu 25 de lire sterline.
Prin această strategie de marketing, asociată cu imaginea păpușii Barbie, culoarea roz șii cu idealul unei pieli bronzate, produsele sunt promovate în special către fete și femei care își percep pielea deschisă la culoare ca pe un defect și caută o metodă rapidă de a obține un bronz ”exotic”.
Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele postări care promovează sprayuri nazale și injecții cu Melanotan I și II, substanțe care nu sunt reglementate pe piața globală a medicamentelor.
Produsele sunt comercializate drept destinate ”scopurilor de laborator”, astfel încât responsabilitatea și riscurile utilizării cad pe consumator, nu pe comerciant. Însă le poți cumpăra la o căutare distanță.
Bronz fără soare, dar cu riscuri
Melanotanul nu este însă un fenomen nou. În fiecare vară, această peptidă revine în atenția celor obsedați de ”bronzul perfect”. De această dată, este reambalată și reviralizată alături de alte peptide nereglementate care promit îmbunătățirea aspectului fizic, ca parte a fenomenului cunoscut drept ”looksmaxxing”.
Doctorul dermatolog Luana Nurla a explicat pentru Info Sud-Est că Melanotanul imită hormonul melanocito-stimulator, alpha-MSH, și stimulează producția de melanină la nivelul pielii și al părului. Ea mai adaugă că Melanotan și Melanotan-II au fost studiate doar pe animale, însă sunt folosite intens de oameni. Suprastimularea celulelor pielii pentru producția de pigment poate crește riscul apariției unor noi alunițe, al modificării celor existente și, în cazuri severe, al melanomului (cancer de piele), chiar și fără expunere la soare.
Medicul oferă drept exemplu apariția unor alunițe noi la persoane tinere sau modificarea unor alunițe vechi care nu se potrivesc cu istoricul de expunere solară al pacientului.
Conform Science Alert, Melanotan II este interzis ca produs cosmetic în Statele Unite, Regatul Unit, Australia, Danemarca și alte țări. În majoritatea acestor state, comercializarea și vânzarea sa ca produs pentru bronzare sunt ilegale.
Cu toate acestea, produsul continuă să fie vândut online sub formă de injecții sau sprayuri nazale, iar videoclipurile influencerilor care îi promovează efectele de bronzare circulă în continuare pe rețelele de socializare.
Pe lângă riscul apariției unor noi alunițe și al cancerului de piele, Melanotan II este asociat și cu alte efecte adverse. Sursa citată menționează cazul unui bărbat de 55 de ani care și-a injectat 2 miligrame de Melanotan II pentru a-și închide culoarea pielii înainte de sezonul estival, faptă pentru care a ajuns la camera de gardă cu o erecție dureroasă care a persistat aproximativ 30 de ore.
Ce sunt peptidele nereglementate
Luana Nurla a explicat că peptidele, la bază, sunt lanțuri scurte de aminoacizi care alcătuiesc proteine, precum insulina, și care reglează procese de regenerare celulară, inclusiv creșterea părului sau pigmentarea pielii.
Pe baza lor, s-au produs numeroase peptide nereglementate, care sunt ridicate în slăvi de influenceri din zona de wellness sau din comunitățile de tip ”looksmaxxing”, ele fiind substanțe care nu sunt aprobate pentru utilizare medicală și care sunt comercializate printr-o portiță legală, sub eticheta ”destinate exclusiv cercetării”.
Doctora mai susține că unele peptide vândute pe piața ”gri” pot conține endotoxine bacteriene, adică fragmente de membrană ale unor bacterii care sunt rezistente inclusiv la temperaturi înalte.
În cazul peptidelor farmaceutice, pacienții fac analize înainte de administrare și sunt monitorizați pe parcursul tratamentului. Când o peptidă este cumpărată de pe internet, aceste măsuri lipsesc.
Doctorul dermatolog consideră că etichete precum ”sub scopuri de laborator” sau ”interzis utilizării la oameni” reprezintă un artificiu, deoarece o substanță nu poate fi comercializată drept medicament fără aprobare și autorizație oficială.
”Există și speculații potrivit cărora Big Pharma nu ar fi dorit să investească în studii clinice extrem de costisitoare, pentru că aceste peptide nu ar putea fi patentate. Sunt considerate atât de similare celor proprii corpului, încât este ca și cum ai încerca să patentezi un os sau un mușchi. Iar când pe etichetă scrie ”pentru research use only”, toată responsabilitatea este transferată utilizatorului”.
Nume cunoscute precum Joe Rogan, Clavicular sau Robert F. Kennedy Jr. promovează internațional ideea că aceste peptide nereglementate ar avea beneficii spectaculoase pentru sănătate și aspect fizic. Mesajele lor ajung la zeci de milioane de oameni, deși multe dintre aceste produse sunt vândute cu mențiunea ”for research purposes only”, o formulare folosită ca portiță legală pentru comercializarea lor.
De asemenea, comunități de looksmaxx de pe internet fac ghiduri de utilizare al peptidelor nereglementate și ce combinații de substanțe injectabile ”funcționează” cel mai bine pentru a ajunge la ”cel mai bun potențial al tău”.
Doctorul dermatolog mai subliniază că problema acestui trend constă și în popularizarea injectării directe a acestor peptide pentru a crește, teoretic, eficiența. În aceste cazuri pot apărea reacții adverse precum granuloamele, iar unii pacienți pot rămâne cu cicatrici permanente.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




