Primăria Constanța susține că a făcut toate demersurile pentru obținerea avizelor necesare demarării lucrărilor de construire a noului stadion. Municipalitatea a depus documentații către toate instituțiile abilitate pentru emiterea avizelor, în cursul acestei săptămâni urmând să fie obținute toate avizele, arată instituția.
„Emiterea avizelor sau acordurilor pentru construcția noului stadion nu este în sarcina Primăriei municipiului Constanța. Acestea sunt emise de alte autorități de la nivel local în baza certificatului de urbanism”, a adăugat primăria în comunicatul de presă.
În luna martie au fost finalizate lucrările pentru întocmirea studiului geotehnic, în vederea identificării celei mai bune soluției pentru fundații. Realizarea studiului geotehnic este necesară pentru obținerea autorizației de construire. În acest moment, proiectantul lucrării elaborează documentația tehnică pentru obtinerea autorizatiei de construire. După finalizarea acesteia se va emite autorizația de construire. Ulterior va demara construirea propriu-zisă a noului stadion, lucrările fiind coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, transmite primăria.
- Proiectul are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind și cofinanțat de la bugetul local în cuantum de 52.461.127, 96 lei fără TVA, potrivit Primăriei Constanța.
Cum va arăta noul stadion din Constanța

Cu o capacitate de 18.000 de locuri, noua arenă va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA. Stadionul ultramodern va include și un teren de antrenament pentru fotbal si atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri.
Clădirea stadionului va oferi o infrastructură de ultimă generație pentru competiții și antrenamente sportive și va integra o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.
De asemenea, viitorul stadion va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), retele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători si oficialități, potrivit primăriei.
Context
Suma alocată pentru construirea noului stadion din Constanța, în 2025, este de 10 milioane de lei, preciza Compania Națională de Investiții la solicitarea Info Sud-Est, în februarie. Practic, este vorba despre 2% din valoarea totală a investiției, care ajunge la aproape 500 de milioane de lei.
CNI preciza că această sumă a fost alocată în contextul în care stadionul “Gheorghe Hagi” se află în faza de proiectare. Instituția aflată în subordinea Guvernului a adăugat că obiectivul de investiții este unul prioritizat.
Reamintim că stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța se află printre prioritățile Companiei Naționale de Investiții în 2025, în ceea ce privește finanțarea proiectelor din Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS). Noul stadion din Constanța intră la capitolul investiții semnficative, care vor primi 25% din fondurile alocate pentru acest an, arăta ministerul Dezvoltării.
La sfârșitul lunii septembrie 2024 a fost semnat contractul pentru construirea noului stadion din Constanța. Până atunci, construcția arenei a fost blocată de lipsa fondurilor.
Licitația pentru construirea stadionului de la Constanța a fost câștigată în instanță
Pe 15 februarie 2023, Compania Națională de Investiții (CNI) lansa achiziția privind proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului pentru construirea Stadionului „Gheorghe Hagi“ din Constanța. Valoarea totală a achiziției era de aproximativ 80 de milioane de euro.
Licitația a ajuns în instanță, după ce, în primă fază, firma din Bacău SSAB-AG SA a contestat procedura iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația. Ulterior, atât CNI, cât și compania Construcții Erbașu au formulat o plângere împotriva deciziei CNSC. În final, decizia Curții de Apel București, din 7 noiembrie 2023, a deblocat achiziția lansată de CNI. Asocierea de firme, condusă de societatea Construcții Erbașu a avut câștig de cauză.
În vara lui 2023 începea demolarea vechiului stadion

Pe 10 iulie 2023, Primăria Constanța a organizat un eveniment pentru a marca începerea lucrărilor de demolare a arenei de pe strada Primăverii. Au participat sportivi de la Farul Constanța, managerul și președintele clubului constănțean, Gheorghe Hagi, respectiv, Gheorghe Popescu, cât și reprezentanți ai autorităților publice centrale, regionale și locale.
Povestea vechiului stadion de la Constanța

Stadionul emblematic al Constanței, denumit succesiv „1 Mai”, „Gheorghe Hagi” sau „Farul” a fost ridicat în anii 1950, prin munca deținuților politic și sub îndrumarea unor arhitecți renumiți dar arestați pentru „delicte” anticomuniste: Ioan Pușchilă, George Matei Cantacuzino sau Constantin Joja. În 1970 a devenit primul stadion din afara Bucureștiului care deținea nocturnă și, după 1990, mai multe meciuri oficiale ale naționalei s-au desfășurat aici. 2-0 cu Cehia, în septembrie 2005, 1-0 cu Olanda, în octombrie 2007, 2-2 cu Franța, în octombrie 2008 și 2-3 cu Serbia, în martie 2009 sunt rezultate care par astăzi din altă epocă, înregistrate pe vechiul stadion.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



