- În România s-au stabilit în jur de 100.000 de refugiați ucraineni din cele 3,8 milioane care au tranzitat țara de la începutul războiului, în urmă cu un an și o lună. Jumătate din cei rămași aici sunt copii.
Artem are 16 ani, s-a născut în Harkov și, pentru el, războiul din Ucraina a început la 1 martie 2014, când un grup de ruși a trecut granița în orașul lui și s-a alăturat ”unor persoane cumpărate de serviciile secrete rusești la demonstrația anti-Maidan” din 2014:
- ”Au luat cu asalt clădirea administrației de stat”, povestește adolescentul.
Este înverșunat împotriva rușilor și traumatizat de elicopterele care ”zburau deasupra școlii”. Avea 8 ani, iar elicopterele duceau răniții la spital:
- ”Dacă nu ar fi fost Jaguar, totul ar fi putut fi ca în Donețk și Lugansk”.
Jaguar, adică trupele militare ucrainene care au eliberat Harkovul în câteva zile de la insurecția rușilor care încercau să preia cu forța orașul, la fel ca pe regiunile din estul Ucrainei, astăzi separatiste.
Părinții au împachetat rapid niște haine, provizii și câteva jucării, l-au luat pe Artem și au fugit. Era un puști de-o șchioapă dar își amintește totul în detaliu, trauma a lăsat amintiri:
- ”Aproximativ 500 de persoane au fost implicate în luarea cu asalt a RSA (administrația regională, n.red.), dintre care 30 de militanți îmbrăcați în cagule și camuflaj au folosit grenade paralizante. După capturare, aceștia au încercat să declare o republică populară autonomă Harkov. Pe 8 aprilie, pe timp de noapte, clădirea a fost eliberată de regimentul 8 ”Jaguar”. Au fost capturați 70 de separatiști. În acest moment, părinții mei și-au făcut deja bagajele și au planificat mutarea din oraș. Dacă nu ar fi fost ”Jaguar”, totul ar fi putut fi ca în Donețk și Lugansk. Aveam 8 ani atunci, așa că nu-mi amintesc prea multe, tot ce-mi amintesc este cum elicopterele zburau deasupra școlii mele, în fiecare zi. Transportau soldați răniți la spitale. Al doilea lucru pe care mi-l amintesc este că era un băiat nou în clasa noastră, cu care m-am împrietenit. Era din Lugansk”, își amintește Artem.
Mama lui lucra la una dintre cele mai mari fabrici din Harkov la acea vreme. Femeia privea în fiecare zi, de la ferestrele biroului ei, la un vehicul blindat ucrainean avariat. Într-o zi a privit și la o bucată din avionul MH17, al Malezia Airlines, prăbușit acolo:
- ”Muncitorii din fabrică scoteau părți din cadavre pentru repatriere”, povestește adolescentul.
Artem vorbește despre războiul izbucnit în 24 februarie 2022 ca despre ”partea a doua”. Pentru el, la fel, a început mai devreme:
- ”A început în jurul orei 17:00 (cu o zi înainte, n.red.) , când rachetele au început să lovească stații de comunicații civile și aerodromuri, atât militare cât și civile. Dimineața, forțele rusești se aflau deja la periferia orașului”, își amintește adolescentul.
”Vrea doar să-și vadă tatăl”
Mama lui Artem, Tatiana, are 42 de ani și e inginer, iar soțul ei lucra în Transporturi. Socrii ei s-au refugiat dar la un moment dat s-au întors acasă pentru că nu au reușit să se împace cu ideea de a-și abandona locurile. Au plecat, cu toții, în 10 martie, la mai bine de două săptămâni de la invazie, când Harkov era făcut una cu pământul.
Inițial au ajuns în Dnipro, apoi, în decembrie au plecat în România, cu un autobuz care evacua de urgență ucrainenii. S-au cazat în Mamaia. E o zonă nouă pentru ei, au mai fost doar în trece spre alte destinații de vacanță.
Tatiana nu și-a găsit de muncă din cauza barierei lingivstice, spune ea. Este inginer și nu acceptă să lucreze pe un post de necalificat. Nu discută mult nici cu românii, comunică intens însă în interiorul micului ”orășel” ucrainean din stațiune.
Spune despre Artem că s-a maturizat forțat, la 15 ani, când a început războiul din cauza bombardamentelor masive din țară. Tot atunci, Artem și-a schimbat foarte mult atitudinea față de ruși, ucraineni, țară și, în general, față de orice perspectivă asupra vieții.
Una peste alta, Artem a învățat să-și aprecieze exponențial mai mult familia și să facă dreptate. Un procuror, un jurnalist, un militar sau un avocat, toate pot ieși din Artem când va fi adult:
- ”Copilul meu avea 15 ani când a început războiul. A petrecut 10 luni de război în Ucraina. A văzut și a auzit multe tipuri de arme care au fost folosite de Rusia în Ucraina. În timpul petrecut în Ucraina a devenit foarte matur, atitudinea sa față de țara sa și față de țara agresorului s-a schimbat. De fapt, a ajuns să aprecieze mai mult familia. Nu a devenit agresiv. Dar a căpătat o dorință puternică de a avea dreptate”, povestește mama lui despre el.
Artem nu merge la un liceu din România, dar învață online la colegiul lui din Harkov și, spune Tatiana, ”foarte mult pe cont propriu, acasă”.
Adolescentul, la fel ca toți ceilalți copii ucraineni, nu își dorește nimic, dar nimic mai mult decât să se întoarcă acasă și să-și vadă tatăl:
- ”Să-și vadă tatăl. Și să poată construi un viitor fericit”, mai spune mama lui.
- Povestea Lisei, fetița de 3 ani din Odesa care va rămâne în România/ Părinții: ”Ca oaspeți, ucrainenii ar trebui să învețe limba, pentru integrare. Noi am început”/ Copiii ucraineni, în statisticile României (document) - 26 mai 2023
- FOTOREPORTAJ Cum arată unul din refugiile copiilor ucraineni din Constanța/ Joacă și educație sub supravegherea unui psiholog care încearcă să identifice posibile traume - 23 mai 2023
- Andrii, micul refugiat de 13 ani din Donețk care repară calculatoare la Constanța/ Cum l-a ajutat engleza să se integreze/ ”Înțelege și simte totul, dar dacă eu sunt calmă este și el” - 23 mai 2023
