Argumentul forței brute folosit de Rusia arată slăbiciunea statului rus. Războiul face parte din discursul politic cotidian al Rusiei, un ultim refugiu al acestui stat – Cosmin Popa, specialist în spațiul estic

Regiunea Mării Negre fierbe din nou, după ce Rusia a masat zeci de mii de soldați la granița cu Ucraina. Ce se va întâmpla mai departe, e un război iminent sau doar o încordare de mușchi? Cosmin Popa, istoric, cercetător la Institutul Nicolae Iorga și specialist în probleme ruse și sovietice, explică într-un interviu pentru G4Media.ro și Info Sud-Est mizele de politică internă și externă ale Kremlinului.

Rep: Ce se întâmplă acum la granița ruso-ucraineană, care este situația pe teren și semnificația ei politică?

Cosmin Popa: Toată această concentrare masivă de tehnică și forță militară la granițele celor două state este un act nu numai de forță, dar este și un act politic, cu implicații multiple.

• Citește și Războiul de fiecare zi: Rusia şi Ucraina, la un pas de conflict militar, în plină bătălie pentru aliaţi şi alianţe

În primul rând, este o modalitate de presiune asupra Ucrainei, pentru a o determina să comită acte politice necugetate care să îi submineze imaginea de care se bucură în Occident, o chestiune destul de sensibilă și destul de condițională, din păcate.

În al doilea rând, să creeze, dacă vreți, un punct de contact cu Occidentul, în sensul în care să folosească această concentrare pe post de argument în disputa politică pe care Rusia o duce deja cu Statele Unite ale Americii, dar și cu Uniunea Europeană, în sensul în care va regla cantitatea și calitatea armamentului în funcție de evoluțiile pe care le va cunoaște conflictul politic și va folosi această prezență pe post de argument sau contraargument în această discuție.

În al treilea rând este o concentrare menită să arate Statelor Unite, dar și UE și evident Alianței Nord Atlantice faptul că Rusia controlează Marea Neagră și că Marea Neagră a devenit, în opinia Moscovei, o zonă aproape exclusiv rusească. Este foarte important acest lucru. Este un război contondent față de ceea ce până acum s-a dovedit a fi doar o politică discursivă a NATO de întărire a flancului sudic, printr-o creștere a prezenței militare occidentale în Marea Neagră.

Nu în cele din urmă este o chestiune cu implicații directe în politica internă rusă. Este o politică internă mult mai puțin liniștită, marcată cu dispute legate de așa zisa reformă constituțională, care practic duce către lipsă de limită în numărul mandatelor prezidențiale ale președintelui Putin.

E o viață politică marcată de proteste ale societății civile la adresa creșterii componentei represive a politicii lui Putin. Tocmai ce ieri s-au desfășurat ample proteste în mai multe orașe ale Rusiei, iar numărul arestărilor este cel mai mare în Sankt Petersburg, deși per ansamblu numărul celor reținuți ca urmare a protestelor este mai mic decât a fost la manifestațiile din lunile precedente.

Ca de fiecare dată, Rusia își folosește aceste instrumente pe care crede ea că le controlează cel mai bine, mizând pe forța brută și pe argumentul acestei forțe brute în disputa politică. Dar acest lucru, contrar impresiei de forță pe care o vrea să o degaje, arată slăbiciunea statului rus. Un stat lipsit de argumente politice, lipsit de argumente civile și mai presus de toate, lipsit de soluții. Soluții atât la problemele internaționale, cât și soluții la problemele interne.

Pentru că ceea ce a făcut până acum Rusia nu a fost decât să dinamiteze constant și trebuie să recunoaștem, destul de creativ, tot establishmentul relațiilor internaționale fără a propune o modalitate de organizare a lumii care ar putea funcționa, să spunem, ca alternativă, la modelul occidental.

Rep: Ce rol joacă România în acest context?

Cosmin Popa: În privința României, lucrurile sunt pe de o parte și simple, dar și complicate. În sensul în care din punctul de vedere al politicii de Apărare trebuie nu numai întărită relația cu Alianța Nord Atlantică, dar și un program de retehnologizare militară a țării, pentru că trăinicia unei alianțe depinde de capacitatea membrilor săi de a se apăra individual. Cu cât sunt mai puternici fiecare dintre membrii Alianței, cu atât Alianța este mai trainică. O alianță inegală, bazată pe ajutorul unui actor principal care să suplinească de fapt capacitățile naționale de apărare nu poate funcționa pe termen lung, pentru că la un moment dat interesele generale tind să intre în contradicție cu cele naționale, iar în cazul Americii acest lucru este la fel de probabil ca în cazul oricărui alt stat, America având și alte fronturi de apărat.

Politic vorbind, sigur că orice discuție trebuie să pornească nu numai de la faptul că România face parte din Uniunea Europeană și NATO, dar și de la o absolut necesară clarificare a poziției României în relația cu Ucraina. Este evident că România susține acest comandament important pentru noi toți al întăririi statalității Ucrainei și, dacă vreți, în cele din urmă a existenței Ucrainei, nu atât în calitate de stat tampon între NATO și Rusia, cât și mai degrabă în calitate de stat exemplu care să arate rușilor că pot trăi și într-o altfel de realitate politică decât cea pe care o întreține în mod artificial Putin. Pe scurt, să arate rușilor că sunt compatibili cu democrația liberală și nu sunt un popor absolut fascinat, istoricește vorbind, de modelul de guvernare autocratic.

Rep: Este posibilă o escaladare a evenimentelor în viitorul apropiat?

Cosmin Popa: Escaladarea evenimentelor în viitorul apropiat este puțin probabilă. Ce este de fapt cu adevărat îngrijorător este faptul că oficialitățile ruse, o bună parte a sistemelor pe care acestea le întrețin, s-au obișnuit să vorbească despre un război generalizat cu Vestul ca despre o potențială evoluție la ordinea zilei.

Practic, războiul face parte din discursul politic cotidian al Rusiei, apelul la armată este dacă vreți un ultim refugiu al acestui stat în căutare de soluții de organizare pe termen lung, ceea ce scade semnificativ gradul de previzibilitate al deciziilor politice rusești.

Deci dacă ne raportăm la o manieră tradițională de a acționa a Rusiei, sigur, putem spune că este foarte puțin probabilă o escaladare imediată a tensiunii. Însă experiența ultimilor ani a arătat că Rusia este gata să iasă din tiparele de acțiune atunci când vizează câștiguri politice și militare pe termen scurt, fără a cântări foarte mult asupra consecințelor pe termen lung.

Pentru că problemele pe care Rusia trebuie să le administreze acum sunt oarecum diferite de cele pe care le-a administrat în experiența ei anterioară. E vorba despre întreținerea unor conflicte pe teritoriul Ucrainei și nu numai pe teritoriul Ucrainei. Trebuie să luăm în calcul faptul că echilibrul în Asia Centrală și Caucaz este destul de fragil. În Nagorno-Karabah funcționează un armistițiu, nu o pace și sunt convins că Armenia, într-un fel sau altul, va căpăta compensații.

Evoluțiile din Lugansk și din Donețk pot strica de fapt coerența oricărei proiecție legate de decizia politică din Rusia, pentru că dincolo de sprijinul militar și politic pe care Rusia îl dă acestor regiuni, acolo avem de a face cu state aflate practic sub controlul unor clanuri armate la care, parțial, secvențial, aderă și oficialități importante ale statului rus, urmare a beneficiilor pe care le trag din funcționarea acestor clanuri.

Rep: Cum apreciați, până în acest moment, reacția SUA, a Uniunii Europene și a Alianței Nord Atlantice referitor la acest context în zona Mării Negre?

Cosmin Popa: Reacția Statelor Unite în principal devine coerentă din acest punct de vedere. Dar trebuie tot timpul să nu uităm că evenimentele sunt în curs de desfășurare. Sigur că acum se vorbește despre întărirea flancului sudic, sunt planificate mari manevre militare în această primăvară și în această vară, însă flancul sudic are nevoie mai mult decât de zăngănitul armelor.

Flancul sudic are nevoie în primul rând de o perspectivă clară cu privire la aderarea Moldovei, Ucrainei și a Georgiei la Uniunea Europeană, în ceea ce privește NATO lucrurile sunt puțin probabile, dar cu toate acestea trebuie să ținem cont că aceste popoare sau părți ale acestor popoare care susțin integrarea în lumea occidentală au nevoie de o perspectivă clară. De un jalon spre care să se îndrepte, altfel tindem prin această perpetuare a incertitudinii să încurajăm practic strategia Rusiei de menținere a acestor state într-un fel de purgatoriu al relațiilor internaționale fără să facă pasul, cu adevărat, în niciuna dintre lumi.

E nevoie de o strategie a Mării Negre care să includă elemente politice, elemente militare, economice și, foarte foarte important, în egală măsură la fel de important, elemente de ordin cultural. Pentru că această compatibilizare, care trebuie să aibă loc între aceste țări în spațiul occidental nu se referă doar la instituții, practici, economii și legi, ci se referă în primul rând la structură. Mentalitățile și cultura susțin funcționarea acestor reguli. Dacă ele se așază peste societăți construite cu totul diferit față de cele care susțin modul de funcționare european, occidental a unei societăți, ea nu va face decât să fie un hibrid perpetuu în care se vor manifesta cu precădere părțile negative ale celor două modele, fără ca societățile să se bucure de părțile pozitive ale uneia dintre ele.