
Patru municipii și șapte orașe din Dobrogea vor beneficia de aproximativ 600 de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor, din fonduri PNRR, conform unui document realizat de Ministerul Mediului.
Municipiul Constanța va avea 275 de insule ecologice, cele mai multe din Dobrogea, cu o valoare de 20 de milioane de lei (TVA inclus), conform sursei citate. O parte dintre acestea sunt deja repartizate pe străzile din municipiu.
De asemenea, municipiul Tulcea va beneficia de 100 insule ecologice din care zece vor fi subterane, cu o valoare de peste 7,7 milioane de lei (TVA inclus).
Orașele Medgidia, Mangalia și Năvodari vor achiziționa câte 50 de astfel de insule, care au scopul de a colecta deșeurile în mod separat. Valoarea totală a acestora se ridică la peste 10,5 milioane de lei (TVA inclus). În ceea ce privește insulele subterane, din cele 50 de insule, cinci dintre acestea vor fi de tip subteran, pentru colectarea deșeurilor.
Mai mult, și orașul Negru Vodă, cu mai puțin de 5.000 de locuitori, a obținut o finanțare de aproximativ 2,2 milioane de lei pentru achiziționarea a 25 de insule, iar două dintre acestea vor fi de tip subteran, conform documentului.
Orașul Babadag, din județul Tulcea, va avea 15 insule pentru colectarea deșeurilor.
De asemenea, în cazul orașului Murfatlar, acesta va primi nouă insule digitalizate, iar Hârșova, un număr de șapte.
Cele mai puține insule din Dobrogea vor ajunge la Ovidiu și Isaccea care vor primi fiecare câte șase de astfel de insule pentru colectarea gunoiului.
- Primăria Tulcea a lansat licitația de peste 2,8 milioane de lei pentru modernizarea sediului din Piața Civică/ Clădirea va avea lift panoramic de 700.000 de lei - 14 martie 2023
- Un vicecampion național la scrimă, nemulțumit că federația l-a premiat cu produse de igienă/ Ce spune federația, cu buget de două ori mai mic decât cel necesar - 12 martie 2023
- ISU Dobrogea va avea sediu nou: Actuala clădire, ridicată la 1883, va fi demolată, iar inspectoratul va fi reconstruit cu aproape 10 milioane de euro (galerie foto) - 8 martie 2023