
Aproximativ 180 de tone de deșeuri din haine second-hand au fost descoperite, joi, într-un depozit, conform unui comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.
“Au fost efectuate percheziții la domiciliul administratorului societății din județul Prahova, unde s-au descoperit, într-un depozit, aproximativ 290 tone haine second-hand, încălțăminte și produse de marochinărie, dintre care, aproximativ 180 de tone, erau murdare și rupte, nefiind supuse procesului de curățare, dezinfecție şi dezinsecție”, conform autorităților.
De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului au stabilit că acestea sunt în fapt deșeuri inutilizabile și nu pot fi comercializate pe teritoriul României, întrucât nu sunt respectate condițiile legale de spălare, dezinfecție, dezinsecție și depozitare, se mai arată în comunicat.
Activitățile sunt în derulare, iar acțiunea este coordonată de procurorul de caz specializat și învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Constanța, potrivit sursei citate.
La începutul lunii februarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul unui autocamion cu remorcă, înmatriculat în România, conform autorităților.
În urma efectuării verificărilor, s-a constatat ca în mijlocul de transport se afla cantitatea de peste 15 tone de haine second-hand aflate într-o stare avansată de degradare, fapt pentru care lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța le-au catalogat ca fiind deșeuri periculoase și nu au permis intrarea pe teritoriul României a acestora, se mai arată în comunicat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





