Agonie și extaz la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea“ din Constanța

În apropierea Catedralei ortodoxe, la intersecția străzilor Arhiepiscopiei cu Regina Elisabeta, Casa Pariano, construită într-un superb stil neoromânesc, găzduiește, chiar și astăzi, Muzeul de Sculptură „ׅIon Jalea“.

Sălile în care sunt expuse lucrările marelui sculptor român născut în comuna Casimcea, județul Tulcea, au fost ferecate mult timp, din lipsă de fonduri, așa cum declară persoana ce te întâmpină în ușa muzeului.

Însă vara aceasta (între 15 iunie și 15 septembrie), atât constănțenii cât și turiștii străini sunt norocoși să poată găsi deschisă clădirea ce găzduiește o operă de o valoare inestimabilă donată de Ion Jalea.

Cu un bilet de 6 lei pentru adulți și 3 lei pentru elevi și studenți poți admira, atât cât vrei, operele marelui maestru.

DEZINTERES ȘI LIPSĂ DE INFORMAȚII

Imediat ce ai pășit în Muzeul Jalea, dacă îți arunci privirea spre stânga, poți zări o sculptură din piatră, așezată pe pardoseala murdară, din material ce se folosea pe vremuri, în scările de bloc comuniste. Nu are nici o plăcuță de identificare, nici o informație despre lucrarea în care Jalea, probabil, a lăsat o parte din sentimentele lui. Alături de ea, aproape, un perete alb murdar, un instinctor probabil ieșit din valabilitate și o perdea galbenă, care nu lasă razele soarelui să îți ofere o imagine clară a operei de artă. Lumina este difuză, probabil din considerente financiare.

Treci de această primă imagine ce îți lasă un gust amar încă de la primii pași ai vizitei tale în lumea lui Ion Jalea și intri într-o sală în care, surprins, zărești pe partea dreaptă, alături de lucrările marelui sculptor, trei piese de mobilier inspirate din moda franceză a secolului XIX, așa cum te anunță doamna de la bilete. Căci, oricât ai căuta alte informații, nu le poți găsi.

Nici măcar pe sculpturile pentru care ai plătit un bilet de șase lei (foarte puțin în raport cu valoarea operei lui Ion Jalea, foarte mult în raport cu condițiile în care trebuie să admiri această operă) nu găsești decât numele acestora. Nici o altă informație. Problema se rezolvă repede. Femeia de la bilete te îndeamnă să cumpei o mică cărțulie, editată de Muzeul de Artă din Constanța, pe care plătești alți 3,5 lei. O deschizi sperând că problema s-a rezolvat. Dar vezi repede că nu este așa. Din zecile de lucrări expuse în Muzeul Jalea, doar 24 sunt cuprinse în foile acestei broșuri.

Mergi mai departe și încerci, chiar dacă contextul nu este unul familiar unui muzeu cu pretenții, să descoperi opera lui Ion Jalea.

Însă multe sunt lucrurile ce te împiedică să faci acest lucru cu plăcere. „Mozaicul“ de jos, perdelele îngălbenite ce acoperă geamurile înguste, luminile de neon oarbe, aprinse pe jumătate, pereții afumați și scorojiți și mirosul de naftalină și de mucegai, specific unei clădiri ferecate ani în șir, îți îngreunează plăcerea de a vizita un loc ce ar trebui să emane artă și eleganță.

Lucrările maestrului Jalea sunt singurele ce îți descrețesc fruntea și te obligă să nu faci cale întoarsă deși, piedestalurile ieftine din pal scorojit, vopsit într-un alb-gri de ceva decenii, pe care se găsesc acestea, nu fac cinste marelui artist.

Și, trecând din cameră în cameră, observi că peisajul nu se schimbă. Nici sculpturile ce urmăresc tema mitologică și alegorică nu primesc mai mult respect în Muzeul Jalea. La fel sunt tratate și operele ce evocă copilăria la țară a marelui artist, sau cele cu influențe creștine, simbolizate de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Tot în cămăruțe hâde și anoste, cocoțate pe postamente ieftine, odihnesc și sculpturile din perioada în care marele sculptor aborda teme istorice. Și, păstrând nota muzeului, nici măcar portretele celor două fiice, ale părinților, sau chiar auto-portretul lui Jalea nu primesc un tratament mai bun, un loc de cinste sau o sală în care măcar lumina să fie proprice unui muzeu de artă.

La etaj, o ușă veche din lemn scorojit, nevopsită probabil din vremea lui Victor Ștefănescu, te invită pe terasă. O priveliște ce nu o poți găsi oriunde, marcată de imaginea mării văzută printre coloanele de lemn specifice stilului neoromânesc, îți schimbă puțin starea de spirit. La stânga, o operă de artă maroniu-roșcat, sfărâmată pe alocuri și plină de găinaț de pescăruș, probabil, te împinge înapoi în tristețea specifică muzeului.

Turul operelor lui Jalea ia sfârșit aici. Cobori agale scările anoste spre parter și, dacă ești turist român, rămâi în minte cu numele sculpturilor marelui artist și cu frumusețea acestora. Dacă ești turist străin, venit de pretutindeni, rămâi în gând doar cu frumusețea operelor de artă, căci nu există nicăieri vreo informație tradusă într-o limbă de circulație internațională.

La ieșire, admiri pentru a doua oară frumusețea arhitecturală a clădirii în care își desfășoară activitatea Muzeul de Sculptură Ion Jalea, ce intră în antiteză cu situația în care se află operele din interior a marelui artist, dar chiar și cu cele două mari sculpturi ce încadrează clădirea la intrare, ponosite și abandonate de foarte mulți ani.

Experiența este una fantastică, atât pentru turistul român, cât și pentru cel ce pășește pentru prima dată de pe un pasager ancorat în port pe caldarâmul Constanței.

Diferența abisală dintre valorile Constanței și modul cinic în care sunt ele puse în valoare sunt lecții din care poate învăța fiecare și, din care, se poate trage o concluzie tristă: dezinteres și bătaie de joc.

Cu toate aceastea, Muzeul Ion Jalea este un obiectiv pe care nici un turist ajuns pe meleagurile Constanței nu trebuie să îl rateze.

Faptul că administrația locală nu consideră că trebuie alocați câțiva lei pentru ca opera unui artist ce și-a lăsat adânc amprenta în arta românească a secolului XX să fie păstrată în condiții optime, faptul că pe timp de iarnă nu se găsesc bani pentru o centrală termică ce ar putea asigura funcționarea muzeului pe tot parcursul anului, faptul că muzeografii ce se ocupă de acest edificiu cultural nu găsesc de cuviință să scoată la imprimantă informații de bază despre operele de artă și să le lipească cu scoci pe postamentele sculpturilor nu trebuie să descurajeze iubitorii de artă. Opera lui Ion Jalea merită văzută în orice condiții.

MARELE SCULPTOR ION JALEA

Despre Ion Jalea se pot scrie cărți întregi. Într-o scurtă descriere a marelui sculptor, putem aminti că acesta este unul dintre cei mai reprezentativi sculptori români ai secolului XX, fiind membru titular al Academiei Române. Născut în anul 1887 în localitatea Casimcea, județul Tulcea, Ion Jalea a participat la Primul Război Mondial, unde și-a pierdut mâna stângă în luptă. Toată viața a fost nevoit să sculpteze doar cu o singură mână, acest impediment neîmpedicându-l să realizeze opere de artă ce mai târziu au intrat pe lista monumentelor istorice românești.

Ion Jalea a absolvit Școala de Arte și Meserii din București, desăvârșindu-și formația artistică la Paris, la Academia Julian, în atelierul lui Antoine Bourdelle. Obține Marele Premiu al Expozițiilor Internaționale de la Paris și de la Barcelona, Premiul național pentru sculptură (1941), Premiul de Stat (1957) și, în același an, titlul de Artist al Poporului. Din 1956 a fost președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Printre lucrările lui Ion Jalea putem enumera: Statuia lui Spiru Haret din București, Statuia lui George Enescu din fața Operei Naționale din București, Statuia ecvestră a lui Decebal din Deva, Bustul lui Miguel de Cervantes din Piața Spania din București, Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân din Tulcea, Statuia Luptei lui Hercule cu Centaurul din Parcul Herăstrău (București), statuia Carmen Sylva de pe faleza Cazinoului din Constanța.

Donația sculptorului pentru Muzeul Jalea din Constanța constă în 227 de lucrări, dintre care 119 au intrat în patrimonul statului în anul 1985.