Administraţia Deltei cere acordul Ministerului Mediului pentru extracţia şacalilor din rezervaţie / Anul trecut, din 300 de șacali programați pentru prindere, doar 157 au reușit să fie capturați

sursa foto Pexels
sursa foto Pexels

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) o solicitare pentru acordul necesar demarării procedurii de extracţie a cel puţin 300 de şacali din rezervaţie, a declarat, marţi, la finalul şedinţei Colegiului prefectural, şeful Departamentului juridic din ARBDD, Radu Voicu, conform de G4Media care citează Agerpres.

Extracţia şacalilor din Rezervaţie a fost cerută de mai multe ori de populaţia din localităţile izolate de ape, care au reclamat numeroase pagube cauzate de şacali, însă foarte puţine primării au transmis ARBDD documente care să ateste necesitatea acestor acţiuni.

„Am obţinut avizul Consiliului ştiinţific pentru extracţia şacalilor, iar ieri (luni – n.r.) am transmis la MMAP o solicitare pentru extragerea a 300-400 de şacali, conform adresei primite de la Institutul Naţional Delta Dunării”, a mai spus Voicu.

Reprezentantul ARBDD a menţionat că instituţia a primit avizul Consiliului ştiinţific al instituţiei pentru procedura de extracţie pe data de 17 ianuarie şi a amintit că anul trecut, din cei 300 de şacali programaţi a fi extraşi din rezervaţie, au putut fi capturate doar 157 de exemplare.

Potrivit lui Voicu, după obţinerea acordului din partea ministerului de resort, ARBDD va începe procedura de atribuire a activităţii de extracţie a şacalilor din Rezervaţie.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: