În orice limbă a Europei de Est îi pronunți numele, Adam Michnik se traduce la fel: libertate.
Adam Michnik a făcut șase ani de închisoare, în mai multe rânduri, între 1965 și 1986, a fost deputat în primul Parlament post-comunist al Poloniei (1989-1991), a făcut parte din echipa Mesei Rotunde care a asigurat tranziția dinspre totalitarism spre democrație iar în 1989 a fondat cea mai importantă și influentă publicație din țara lui, „Gazeta Wyborcza”, care a mai fost denumită drept „New York Times” a Europei de Est. „Gazeta Wyborcza” a tipărit câteva decenii 500.000 de exemplare zilnic, are peste 500 de jurnaliști, este cotată la bursele din Varșovia și Londra și reprezintă un reper imposibil de ocolit pentru spațiul public din Polonia.
Există o armată simbolică de oameni, disidenții, în țările ocupate de comunism până în 1989. Ei au militat și luptat pentru o societate fără opresiune, o lume în care să existe libertatea de a alege și de a fi ales. Acești oameni cară, de-a lungul generațiilor, povara unei memorii istorice pe care puține alte spații geografice în afara jumătății răsăritene a Europei le-ar înțelege. Disidenții au opus de la tot începutul Binele de Rău, democrația de totalitarism, civilizația de întuneric, Europa de Est de Rusia. Soluțiile acestor oameni poate nu au fost tot timpul validate de trecerea anilor dar curajul, claritatea morală, speranțele insuflate unor societăți traumatizate de dictaturi succesive și opresive sunt de remarcat și de admirat. Unul din soldații neobosiți ai acestei armate simbolice care luptă de decenii pentru libertate, echilibru și normalitate este jurnalistul, istoricul, intelectualul public și activistul civic Adam Michnik.
Libertatea înseamnă responsabilitate, spune Adam Michnik.
Există spații întregi în societate, atrage el atenția, cărora le este mai ușor să fie slugi. Așa se explică, bunăoară, că în Rusia mulți oameni îl regretă pe Stalin și îl admiră pe Putin, că sunt destui care îl admiră pe Hitler în Germania și că nu sunt puțini care îl amintesc pozitiv pe Ceaușescu în România. Când crezi că lucrurile sunt perfect clare despre trecut, a explicat Adam Michnik, înseamnă că nu l-ai înțeles, mai ales atunci când judeci ceea ce s-a întâmplat doar în alb și negru.
Provenit dintr-o familie de activiști comuniști de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (1939), Adam Michnik a fost admis la Facultatea de Istorie a Universității din Varșovia în 1964. Și-a finalizat studiile abia după 11 ani, în 1975, la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań, cu o lucrare de licență coordonată de profesorul Lech Trzeciakowski, din a cărei comisie a făcut parte și savantul Jerzy Topolski.
A fost un student problemă, suspendat și exmatriculat în repetate rânduri, arestat și condamnat la închisoare pentru „acte de huliganism”. Mai întâi, după primul an de studenție, a fost suspendat pentru că a difuzat o scrisoare deschisă destinată membrilor Partidului Muncitoresc Unit (comunist) Polon în rândul colegilor de facultate. Apoi, în 1966, tot pentru activități „subversive”, a fost suspendat a doua oară. A fost și momentul în care a început să facă presă, publicând în reviste precum „Życie Gospodarcze”, „Więz” și „Literatura”. Abia în 1968 a fost exmatriculat, când Adam Michnik a fost pretextul celei mai infame campanii antisemite declanșate de regimul comunist de la Varșovia în cele patru decenii de existență. Dacă Mihail Sebastian, în România anilor 1930, a scris „Cum am devenit huligan”, Adam Michnik a experimentat această stare după ce, în primăvara anului 1968, a fost la originea manifestărilor de protest față de interzicerea de către cenzură a unei piese de Adam Mickiewicz, eroul epopeii naționale polone, pentru că ar fi conținut referiri antirusești. A scoate în afara legii un text de Adam Mickiewicz, a explicat el, este ca și cum în Marea Britanie l-ai interzice pe Shakespeare iar în Franța i-ai anula pe Victor Hugo, Balzac sau Stendhal.
De data aceasta, studentul Michnik nu a mai avut scăpare: a primit o condamnare de trei ani de închisoare. Unul dintre momentele interogatoriilor sale, în timp de ce era anchetat de un ofițer de poliție politică (SB) și făcut public după 1989, este definitoriu pentru a înțelege curajul unui tânăr de numai 22 de ani: „Ofițer de Securitate (SB): Michnik, când vei ieși din închisoare nu ar fi mai bine să pleci de tot în Israel?; Michnik: De ce ar trebui să plec?; Ofițer de Securitate (SB): Pentru că ești evreu și toți evreii ar trebui să se care în Israel; Michnik: Voi pleca a doua zi după ce pleci tu la Moscova”.
Eliberat condiționat din închisoare în 1969, lui Adam Michnik i s-a interzis să își continue studiile universitare în istorie, pe care le-a finalizat abia în 1975.
De la sfârșitul anilor 1970, a început și cariera de deconstruire a regimului totalitar comunist, un drum greu, complicat și lipsit de recreații. După ce a acceptat să activeze în Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor (KOR), Adam Michnik a început să editeze și să colaboreze la publicații clandestine precum „Biuletyn Informacyjny”, „Zapis” și „Krytyka”. Apoi, din 1980, a început să activeze în structurile decizionale ale Sindicatului „Solidaritatea”, cea mai importantă forță anticomunistă din Europa.
În decembrie 1981, după ce generalul Wojciech Jarużelski, liderul suprem în stat, a introdus legea marțială în Polonia, Adam Michnik a fost arestat din nou, tot din motive politice. Lovitura dată de comuniști pentru a câștiga supraviețuirea regimului nu a reușit să dezintegreze cele două dintre cele mai solide mișcări de rezistență ale continentului în a doua jumătate a secolului al XX-lea: Sindicatul Liber „Solidaritatea” și Biserica Catolică polonă. În ajutorul generalului Jarużelski, la sfârșitul anului 1981, s-a oferit să participe și Nicolae Ceaușescu, care a promis participare militară română pentru a contribui la salvarea dictaturii totalitare. Până în 1984, Michnik a rămas în închisoare, fără a fi judecat. În 1983, din detenție, îi scria un mesaj ministrului de Interne, generalul Cześław Kiszczak, în care îi transmitea că acesta din urmă avea sufletul „la fel de generos ca stepa rusească”. În plus, ministrul mai afla ceva de la deținut: „Ești un porc răzbunător și lipsit de onoare”.
Eliberat pentru câteva luni, în 1985 a fost arestat din nou, de data aceasta după un proces în urma căruia a fost condamnat la trei ani. Filosofia politică a relației dintre un deținut politic, un regim opresiv și un viitor liber pentru o țară a fost gândită și redactată acum, în acești ani de detenție, într-o culegere de eseuri și articole, larg tradusă și difuzată în lumea întreagă, intitulată „Scrisori din închisoare”. „Atunci când se află în închisoare- fie și într-o țară ca o închisoare, așa cum au putut să pară multe țări în timpul comunismului-, spunea mai târziu-, omul trebuie să își construiască tot felul de scenarii ale speranței”.
După eliberare, Adam Michnik a devenit consilier al liderului Solidarității Lech Wałęsa și a fondat cel mai important cotidian din Europa de Est, „Gazeta Wyborcza”, în 1989. În același an a candidat și a obținut un mandat în primele alegeri parlamentare parțial libere din Polonia, din 4 iunie 1989. Primul pas al tranziției extenuante de la totalitarismul comunist la democrație a fost definit de el într-un editorial care a făcut istorie, publicat la 3 iulie 1989, în „Gazeta Wyborcza”: „Președintele vostru, prim-ministrul nostru”. Era un apel la un armistițiu politicmai puțin obișnuit: comuniștii să păstreze în fruntea statului pe generalul comunist Jarużelski iar opoziția să preia guvernarea. Modelul propus de Adam Michnik, cu partituri naționale proprii, a fost apoi probat, în a doua parte a anului 1989, și în state precum Ungaria și Cehoslovacia.
Adam Michnik a fost parte a echipei de negocieri a Mesei Rotunde, formatul de dialog dintre liderii comuniști și opoziție, care în 1989 a elaborat planul de tranziție spre democrație și obiectivele reconstrucției instituționale în Polonia post-totalitară. A fost nevoie de un compromis între aripa reformatoare a comuniștilor și Solidaritatea, a explicat Adam Michnik, spre supărarea radicalilor care ofereau o răsturnare rapidă și vindicativă. Ideea de la care a plecat a fost aceea că nu era nevoie de construirea unei Polonii împărțite între câștigători omnipotenți și înfrânți oprimați. Un compromis istoric ar fi asigurat platforme solide pentru existența unui stat care, în ultimele două secole, fusese împărțit de vecini de patru ori și, apoi, ocupat, jefuit și guvernat prin regimuri de autoritate și lipsite de transparență. Cea mai importantă definiție a vieții de după întunericul comunist, a relațiilor dintre fostele victime și foștii călăi, a fost enunțată de Adam Michnik într-o formulă intitulată „Aministie, da, amnezie, nu”. Amnistia nu înseamnă deloc amnezie, a atras el atenția în cursul dezbaterilor referitoare la necesitatea lustrației după comunism. Proiectul de tranziție instituțională de la totalitarism la democrație a fost pus în practică de prim-ministrul Tadeusz Mazowiecki (1989-1991), primul șef necomunist de guvern după mai bine de patru decenii, în bună măsură după principiile enunțate de Adam Michnik, Polityka grubej kreski sau acel timp zero ar fi fost cel care separa trecutul de prezent și care ar stabili că doar competența și loialitatea față de noua realitate democratică ar trebui să fie criterii pentru evaluarea publică a demnitarilor. Nu doar prin meritul filosofiei politice a lui Adam Michnik acest compromis istoric a făcut ca, după mai bine de 35 de ani de la ieșirea din totalitarism, Polonia să reprezinte a 20-a economie mondială și un factor economic, cultural, militar influent și respectat în Europa și în lume.
Adept al celor mai importante figuri ale Poloniei și Europei post-comuniste, între care președintele Lech Wałęsa și prim-ministrul Tadeusz Mazowiecki, Adam Michnik a devenit, în primele decenii de după 1989, una dintre vocile cele mai ascultate în jumătatea răsăriteană a Europei.
Dar, chiar și așa, a renunțat repede la participarea în spațiul activ al politicii și la susținerea figurilor legendare ale mișcării anticomuniste, în primul rând Lech Wałęsa.
De ce?
Pentru că, a explicat Michnik, fiecare revoluție cunoaște două etape fundamentale: prima este cea mai ușoară, conturată de lupta pentru libertate. A doua, însă, cea mai puțin plăcută, este a luptei pentru putere. Dacă în prima etapă, Binele învinge mereu iar idealurile scot la iveală tot ce este mai bun din oameni, etapa luptei pentru putere construiește invidii, suspiciuni, răzbunări. Principiile de la care a plecat în marșul spre democratizarea Poloniei au fost acelea de a se evita o revoluție după modelele din Franța de la 1789 sau Rusia de la 1917, care erau împotriva a ceva sau a cuiva. O revoluție, scrie Adam Michnik, ar trebui să se desfășoare după modelul celei americane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Adică să fie vorba despre o schimbare radicală care să aibă drept obiective construcția de instituții solide, transparente decizional și aflate în interesul cetățeanului, revoluție care să se fundamenteze pe un text constituțional foarte bun și care să admită, să respecte și să impună libertatea. Revoluțiile nu ar trebui să propună ceva ce nu există, adică paradisul, continua Michnik să explice. Pentru că, întotdeauna, utopiile au sfârșit la fel: ghilotina și lagărul.
Despărțirea politică de Lech Wałęsa, președinte al Poloniei între 1990 și 1995, s-a produs tocmai din aceste convingeri neobișnuite, care blamau răzbunarea și schimbările radicale dar și care sancționau noile tipuri de cult al personalității. Fostului lider al mișcării anticomuniste, un erou al Europei, Adam Michnik i-a reproșat dorința avidă de putere și de „autoritarism carismatic”. Avea o mentalitate de împărat, a scris Michnik despre Lech Wałęsa ca șef al statului, considerând că reprezintă el, singur, întreaga Polonie.
Despărțirea de legende face parte din filosofia lui Adam Michnik, care se poate sintetiza cam așa: democrația nu are nevoie de eroi ci are nevoie de cetățeni. Ea, democrația, în sine, explică Michnik, nu este periculoasă, ba dimpotrivă. Democrația tolerează dușmanii, așa cum îi tolerează chiar și pe cei care vor să o distrugă. Cum nu este toxică, șansele de a elimina democrația nu sunt prea mari. O singură mare vulnerabilitate, totuși, există, atrage atenția Michnik: democrația poate sucomba sub lovituri politice menite să distrugă Constituția, libertățile înscrise în ea și regimul constituțional.
O revenire la trecut poate fi posibilă, profitându-se și de jocurile memoriei, adesea manipulate politic. Pentru că, de exemplu, mai scrie Adam Michnik, comunismul promitea o lume fără conflicte. Numai că, atrage el atenția, o astfel de lume pașnică este posibilă doar în cimitir. Acolo unde trăiesc oameni vii, în carne și oase, acolo vor fi și conflicte. Ceea ce ar trebui să ne preocupe, mai explică Michnik, este ca aceste conflicte să se desfășoare în cadre civilizate, constituționale.
Aceasta și pentru că, mai scrie undeva autorul nostru, nu există nici victorii definitive, nici înfrângeri definitive.
Așa cum nici succesul asupra totalitarismului comunist nu i se mai pare, acum, așa de categoric. Căci, în locul Răului care a ocupat jumătatea răsăriteană a Europei după al Doilea Război Mondial, au apărut alte provocări majore, cumva la fel de mari și permanente: naționalismul și Rusia. Naționalismul etnic, scrie Adam Michnik, este nimic altceva decât cel mai avansat stadiu al comunismului, fiind o ideologie naturală a regimurilor autoritare. Acolo unde democrația este lovită puternic, așa cum este Ungaria lui Viktor Orbán, el devine un soi de politică generală menită să adune resursele unei întregi țări împotriva unei vecinătăți ostile, dar întotdeauna sub oblăduirea liderului suprem.
Tot așa, Rusia este o prezență permanentă în istoria și în prezentul Poloniei, al Europei de Est și al discuțiilor publice purtate de Adam Michnik. În primele ore ale agresiunii rusești împotriva Ucrainei, Adam Michnik a publicat un editorial în „Gazeta Wyborcza”, intitulat „Acum am devenit toți ucraineni”, în care a atras atenția că a început sfârșitul lumii în care intrasem în 1989, după prăbușirea comunismului, și că Ucraina luptă nu doar pentru libertatea ei ci și pentru a noastră, a tuturor celor din Europa de Est. „Un război între autocrația imperială și criminală a lui Putin și democrația ucraineană”, a completat Michnik în următorul editorial al „Gazetei”, publicat în 28 februarie 2022.
Ideea libertății fără compromisuri și practica revalorizării memoriei ca formă de justiție sunt temele esențiale pe care Adam Michnik le propune spațiului public de mai bine de jumătate de secol de activitate în slujba Binelui. A devenit, între timp, un depozitar puțin egalat de aprecieri, distincții, premii și onoruri.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
