Actorii Teatrului de Stat Constanța și-au donat 10% din salarii, bani cu care au cumpărat echipamente de protecție pentru medicii Spitalului Județean. Gestul este unul de admiraţie, solidaritate şi respect faţă de cei care sunt acum în prima linie.
“Angajaţi din toate departamentele Teatrului de Stat Constanţa, instituție în subordinea Consiliului Județean Constanța, au donat câte 10 la sută din salariile lor, iar din suma rezultată au achiziţionat materiale de protecţie împotriva contaminării cu virusul Sars-Cov2, pentru cadrele medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”: 600 de măști de protecție KN95 (FFP2), 360 de halate chirurgicale sterile, 40 litri de igienizant de mâini (70% alcool)”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.
“Noi, angajaţi ai Teatrului de Stat Constanţa, dorim să fim un exemplu, un model pentru toţi cetăţenii care ar putea să dea o mână de ajutor acum, când este nevoie. Ne manifestăm speranţa ca, în această situaţie de o gravitate extremă, toți cei care au posibilitatea de a ajuta, direct sau indirect, să dea dovadă de responsabilitate şi spirit civic, și, împreună, venind în sprijinul autorităților locale și centrale, vom crea în spitale toate condiţiile pentru ca, protejându-se ei înşişi cât mai bine posibil, medicii, asistenţii, infirmierii să poată ajuta populaţia oraşului şi judeţului Constanţa”, au transmis reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.
- Conservarea sturionilor dunăreni face un pas important: 700 de pui de nisetru au fost eliberați în Dunăre, în apropiere de Isaccea - 24 aprilie 2024
- Context.ro: Corupția, tot mai răspândită în România. PNL, nominalizat pentru că a orchestrat campania de hărțuire a Emiliei Șercan (Raportul Departamentului de Stat al SUA) - 24 aprilie 2024
- Se oprește apa în localitățile Palazu Mic și Piatra - 24 aprilie 2024