Gheorghe Martin, unul dintre fondatorii afacerii ”Polaris”, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 72 de ani. Gheorghe Martin este una dintre cele mai cunoscute figuri ale Constanței anilor 2000, iar afacerile sale au sporit în mandatele fostului primar Radu Mazăre.
Gheorghe Martin a fondat, alături de fratele său Dumitru Martin, afacerea ”Polaris”, un serviciu de salubrizare căruia Primăria Constanța i-a externalizat pentru prima dată serviciile în anul 1998, pe vremea fostului primar Gheorghe Mihăieși, ales din partea Uniunii Social-Democrate PD-PSDR.
În septembrie 2006, Gheorghe Martin a fost numit președintele interimar al Partidului Conservator filiala Constanța chiar de Dan Voiculescu care declara presei locale că Martin este a treia figură cea mai cunoscută după Radu Mazăre și ÎPS Teodosie.
În fapt, Radu Mazăre și ÎPS Teodosie l-au și susținut pe Gheorghe Martin pentru funcția de prefect al județului, pe care acesta a ocupat-o începând cu 2002, în mandatul de premier al lui Adrian Năstase, funcție din care a plecat în anul 2005.
În 2004, Radu Mazăre a prelungit contractul Polaris pentru următorul sfert de secol, introducând clauze care i-au consolidat poziția de monopol (Mai multe detalii AICI). Prețul contractului era de 340 de milioane de euro, sumă care a atras atenția procurorilor DNA, care au deschis dosar penal fostului deputat PSD Eduard Martin (fiul lui Gheorghe și nepotul lui Dumitru Martin) și lui Radu Mazăre, pentru dare și luare de mită pentru semnarea contractului Polaris pe 25 de ani (Mai multe detalii AICI).
Totodată, fratele lui Gheorghe Martin, Dumitru Martin, a fost condamnat pentru dare de mită, doar că în America și pentru 13 ani, după ce a încercat să dea o mită de 1 milion de euro unui ofițer FBI sub acoperire pentru ca ”Polaris” să primească un contract în Baza americană de la Mihail Kogălniceanu. De-a lungul anilor, Polaris a strâns gunoiul și pentru SRI, SIE, Ministerul de Interne și TelDrum.
- Candidații PSD la Constanța: Șeful Protecției Consumatorilor la primărie, un chirurg la Consiliul Județean / Cine sunt Cătălin Grasa și Horia Constantinescu și care a fost miza din spatele numirilor, pentru șefii PSD Constanța - 27 martie 2024
- Mădălin Hodor a devenit membru în conducerea CNSAS, la propunerea PNL/ Hodor a predat la Academia SRI, i-a apărat pe Bode și Ciucă în scandalurile din presă și a încercat să decupleze serviciile de informații de implicarea în legile securității - 26 martie 2024
- O revistă cu legionarul Valeriu Gafencu, vândută pe site-ul Familia Ortodoxă și într-un magazin din Sibiu/ Unul dintre asociații site-ului este partener de afaceri cu Becali și promovat de BOR/ Legea interzice legionarismul, dosarele sunt închise de parchete - 24 martie 2024