Robert Francis Prevost. este noul papă. Cardinalul american devine al 267-lea Suveran Pontif al Bisericii Romano-Catolice, sub numele Leon al XIV-lea.
UPDATE 20:44: Președintele Donald Trump l-a felicitat pe Papa Leon al XIV-lea în stilul său obișnuit – pe Truth Social.
- „Felicitări Cardinalului Robert Francis Prevost, care tocmai a fost numit Papă. Este o mare onoare să realizez că este primul Papă american. Ce entuziasm și ce mare onoare pentru țara noastră! Aștept cu nerăbdare să-l întâlnesc pe Papa Leo al XIV-lea. Va fi un moment foarte semnificativ!”, a transmis președintele pe platforma sa de socializare.
UPDATE 20:36: În primele sale comentarii în italiană, Papa Leo al XIV-lea a spus că dorește ca acest mesaj de pace să „intre în inimile voastre, să ajungă la familiile voastre și la toți oamenii, oriunde s-ar afla”, scrie The Guardian.
Aducându-i un omagiu Papei Francisc, el i-a îndeamnat pe credincioși să „meargă înainte, fără teamă, uniți, mână în mână cu Dumnezeu și unii cu alții”.
De asemenea, le-a mulțumit colegilor cardinali pentru că l-au ales pentru acest rol.
Noul Pontif și-a prezentat viziunea pentru Biserica Catolică ca fiind una care „construiește punți” și se angajează în conversație.
- „Trebuie să căutăm împreună să fim o biserică misionară. O biserică care construiește punți și dialog”, a transmis Suveranul Pontif, citat de CNN, în fața mulțimii.
La fel ca în cazul Papei Francisc, ales în 2013. conclavul papal a luat decizia după 2 zile de deliberări.
Deși nu în totalitate necunoscut publicului, cardinalul Prevost nu se afla printre favoriții discutați în ultimele săptămâni, conform Euronews.
Un lider cu o experiență globală, primul papă american și-a petrecut o mare parte a carierei ca misionar în America de Sud, iar cel mai recent a condus un important birou pentru numirile episcopilor la Vatican. Observatorii se așteaptă ca el să continue reformele începute de Papa Francisc, conform CNN.
A lucrat timp de un deceniu în Trujillo, Peru, și a fost numit ulterior episcop de Chiclayo, un alt oraș peruan, unde a slujit din 2014 până în 2023. Prévost deține, de asemenea, un pașaport peruan și este cetățean peruan din 2015.
știrea inițială
Fum alb se ridică deasupra Capelei Sixtine, semn că procesul de vot al conclavului papal s-a încheiat și cardinalii l-au ales pe succesorul Papei Francisc, transmite BBC.
Încă nu știm cine a fost ales, dar răspunsul va deveni clar în curând. După două zile de așteptări, toate privirile se vor îndrepta acum spre balconul principal al Bazilicii Sfântul Petru, unde noul papă se va arăta în curând lumii, amintește CNN.
Identitatea noului papă va fi dezvăluită în scurt timp de Dominique Mamberti, cardinalul diacon senior care, conform tradiției, va anunța: „Habemus Papam” – „Avem un papă”, scrie NBC News.
Pentru mai multe detalii despre conclavul papal și procesul de selecție al papei, citește și:
știre în curs de actualizare
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





