Fundația Cărturești organizează, sâmbătă, primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța. Evenimentul va fi urmat de un tur literar al Constanței alături de scriitorul Adrian G. Romila, transmite fundația într-un comunicat de presă.
Trenul Transferoviar Călători va pleca din Gara de Nord sâmbătă după-amiaza, iar pe parcursul călătoriei, participanții „vor lăsa telefoanele deoparte și se vor bucura, împreună, de o oră de lectură în tăcere, transformând o cursă de tren obișnuită într-un moment colectiv de conexiune cu cartea” –
La eveniment vor participa reprezentanți ai Cărturești, scriitorul Adrian G. Romila și Georgiana Gilescu, coordonatoarea proiectului „Biblioteca din tren”.
Conceptul de „silent reading party” este unul inedit pentru România, dar acesta este popular de ani de zile în rândul comunităților de cititori din întreaga lume. Ideea a fost popularizată, inițial, în Statele Unite, de către scriitorul și jurnalistul Christopher Frizzelle. Potrivit site-ului lui Frizzelle, a organizat primul astfel de eveniment în 2009, pe vremea când era redactor șef al revistei The Stranger, din Seattle.
În anii care au urmat, ideea de silent reading party a devenit un adevărat fenomen cultural în SUA, preluat și popularizat prin reportaje și alte articole realizate de publicații precum The New York Times și de așa numitele „silent book clubs”, după cum amintește NPR.
În anii recenți, unele dintre aceste cluburi din SUA și state europene precum Malta au devenit afaceri profitabile de pe urma oamenilor care plătesc mii de dolari pentru a se întâlni și a citi în liniște.
- „Ideea din spatele unui Silent Reading Party este simplă: mai mulți oameni se întâlnesc în același spațiu, fiecare cu propria carte, și citesc împreună, fără ca întâlnirea să presupună conversație sau socializare. Cu alte cuvinte, este o modalitate de a fi împreună în liniște, prin intermediul cărților. Mai mult decât atât, primul Silent Reading Party într-un tren va fi un demers simbolic: dovada că lectura își poate găsi loc oriunde, chiar și acolo unde, în mod normal, timpul pare <<pierdut>> între o destinație și alta”, afirmă Ana Niculescu”, explică reprezentanții Cărturești.
Evenimentul de sâmbătă, care se va încheia cu turul literar de la Constanța, va fi urmat de o nouă ediție Silent Reading Party în tren, programată la 12 septembrie pe ruta București-Buzău, ” continuând astfel demersul Mișcării pentru lectură de a duce cărțile și comunitatea cititorilor în spații neconvenționale”.
- Notă: Mișcarea pentru lectură este o inițiativă națională lansată în 2025 de Fundația Cărturești și susținut de Administrația Fondului Cultural Național cu scopul de a „transforma lectura într-un obicei cotidian, accesibil și prietenos”. Mai multe detalii, pe site-ul oficial Mișcarea pentru lectură.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



