O altă țintă aeriană a fost detectată, joi după-amiază, de radarele ministerului Apărării, la o distanță de 3,5 kilometri sud-est de localitatea Chilia Veche, unde a evoluat timp de 12 minute, potrivit MApN. Trei mesaje RO-Alert au fost emise pentru populația din nordul județului Tulcea.
„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din cadrul Bazei 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” , au fost ridicate de la sol la ora 15.20 pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din Nordul județului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 15:25″, precizează ministerul Apărării.
Joi dimineață, o altă țintă aeriană a pătruns pentru aproximativ două minute în spațiul aerian național, după care a părăsit teritoriul României spre Ucraina, potrivit MApN. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Alerta aeriană a încetat la ora 10.36, conform MApN.
În noaptea de miercuri spre joi, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, la ora 01.27, un grup de cinci ținte aeriene în zona localității Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu România, a precizat ministerul Apărării. La ora 1:30 a fost emis un mesaj RO-Alert, iar două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol.
Radarele de la sol au detectat pătrunderea unei ținte aeriene în spațiul aerian național, la aproximativ 2 km sud de localitatea Pardina. Ținta a evoluat aproximativ 10 minute în spațiul aerian național, de-a lungul brațului Chilia, după care a părăsit teritoriul României spre Ucraina, la aproximativ 13 km sud-vest de localitatea Chilia Veche, a precizat ministerul Apărării.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



