Portavionul USS Gerald R. Ford va părăsi Orientul Mijlociu și va începe drumul spre casă în zilele următoare, au declarat mai mulți oficiali americani pentru ziarul The Washington Post – o ușurare pentru cei aproximativ 4.500 de marinari care au fost desfășurați timp de 10 luni la bordul portavionului, dar și o reducere semnificativă a puterii militare a Statelor Unite în regiune, în contextul în care negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran stagnează.
Portavionul Ford este unul dintre cele trei portavioane aflate în regiune — celelalte fiind USS George H.W. Bush și USS Abraham Lincoln — pe fondul ostilităților cu Iranul. În timp ce Ford se află în Marea Roșie, Lincoln și Bush operează în Marea Arabiei pentru a impune blocada americană care vizează navele ce transportă petrol sau mărfuri din porturile iraniene.
Nu era clar când anume va părăsi Ford Orientul Mijlociu. Un oficial a spus că, probabil, este așteptat să revină acasă, în Virginia, în jurul mijlocului lunii mai.
Ford a fost desfășurat timp de 309 zile până miercuri. Acesta este recordul pentru cea mai lungă perioadă petrecută pe mare de un portavion american modern, iar acest fapt și-a pus amprenta asupra navei. Aceasta a trecut prin unele reparații după ce a suferit avarii în urma unui incendiu izbucnit într-o spălătorie, care a rănit câțiva marinari, iar nava a avut probleme repetate cu toaletele. Odată ce va reveni în port, se așteaptă să fie supusă unor reparații și lucrări ample de întreținere.
În cadrul unei audieri în Congres, miercuri, mai mulți deputați au abordat subiectul desfășurării prelungite a navei, întrebându-l pe secretarul Apărării, Pete Hegseth, dacă acest cost pentru navă și echipaj a fost necesar. Menținerea portavionului Ford pe mare atât de mult timp va afecta nu doar disponibilitatea sa viitoare, ci și nivelul de pregătire al altor nave de război, deoarece șantierele care efectuează lucrările de întreținere au o capacitate limitată.
„Sunt îngrijorat în privința USS Ford”, a spus reprezentantul Gil Cisneros, democrat din California. „Ce compromisuri facem?”
„Un proces decizional dificil a dus la prelungire”, a spus Hegseth, „în consultare cu Marina.”
Desfășurările obișnuite ale portavioanelor durează șase sau șapte luni, pentru ca navele să își respecte programele de întreținere.
Ford, cel mai nou portavion al Marinei, a părăsit portul de la Baza Navală Norfolk pe 24 iunie pentru a naviga spre Europa. Ulterior, administrația Trump a ordonat navei să traverseze din nou Atlanticul spre Caraibe, unde a asistat la blocada americană asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei și la capturarea, în ianuarie, a președintelui Nicolás Maduro.
Desfășurarea sa a fost apoi prelungită, iar portavionul a fost trimis în Orientul Mijlociu pentru a sprijini operațiunile militare ale SUA împotriva Iranului.
Marina a avut un rol considerabil în operațiunile din Venezuela și Iran, trimițând peste o duzină de nave de război în ambele teatre de operațiuni. În Marea Arabiei, forțele americane au întors până acum din drum 39 de nave — în unele cazuri urcând la bordul lor și sechestrându-le — pentru a le împiedica să transporte petrol sau mărfuri care aduc beneficii Iranului.
În prezent, blocada este principala sursă de presiune militară pe care SUA o exercită asupra Iranului, în timp ce administrația Trump încearcă să forțeze Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Hormuz și să renunțe la programul său nuclear.
Prețul crizei crește, însă, de la zi la zi – nu doar pentru Iran, ci pentru întreaga planetă. Sky News relata, de pildă, joi dimineață, că prețul unui baril de petrol pe piața internațională a ajuns la nivelul istoric de 125 de dolari.
Această veste vine la mai puțin de o zi după un oficial de rang înalt a declarat în fața Congresului SUA că prețul războiului pentru SUA a depășit pragul de 25 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.
În ciuda acestor costuri, administrația americană pare să se pregătească pentru un conflict de durată în Orientul Mijlociu – potrivit informațiilor obținute de The War Street Journal, Trump le-a comunicat consilierilor săi se pregătească pentru o blocadă pe termen lung împotriva Iranului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:






