Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a susținut marți seară un discurs istoric în fața unei reuniuni comune a Congresului Statelor Unite, în cadrul căruia a făcut apel la reconciliere în fața crizelor succesive care amenință comunitatea internațională, a vorbit despre importanța toleranței și nevoia aprofundării parteneriatului dintre SUA și Marea Britanie pentru a proteja, în cuvintele monarhului, „valorile pe care le împărtășim cu partenerii noștri din Europa, din Commonwealth și din restul lumii„.
Discursul a avut loc în contextul vizitei de patru zile regelui în SUA, care a început luni și care marchează 250 de ani de când coloniile americane și-au declarat independența față de imperiul britanic.
A fost doar al doilea moment în istorie când un monarh britanic s-a adresat direct Congresului SUA, după regina Elisabeta a II-a în 1991, iar regele s-a folosit de această oportunitate pentru a aminti că, deși nașterea Statelor Unite este definită de un conflict cu Marea Britanie, cele două țări au reușit, datorită valorilor comune pe care le împărtășesc, să făurească „una dintre cele mai importante alianțe din istoria lumii”, bazată pe reconciliere, o cooperare economică benefică pentru ambele tabere și o „voință de neoprit”.
Regele Charles a lăudat relația „eternă și neînlocuit” dintre cele două state și și-a încheiat discursul cu un apel pentru apărarea Ucrainei în fața amenințării Rusiei, pentru cooperare în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător și, în final, un îndemn ca ” ca cele două țări ale noastre să-și reînnoiască angajamentul una față de cealaltă, în slujba popoarelor noastre și a tuturor oamenilor lumii”.
Info Sud-Est a prezentat live cele mai importante declarațiile ale regelui:
- Mi-ar plăcea să folosesc această ocazie pentru a vă mulțumi tuturor pentru prezență și, din partea reginei și a mea, să mulțumesc poporului american pentru că ne-a primit în Statele Unite cu ocazia împlinirii a 250 de ani de independență.
- După cum spunea Oscar Wilde, zilele astea avem totul în comun cu americanii, în afară de limbă.
- Ne întâlnim într-o perioadă marcată de incertitudine, de războaie din Europa până în Orientul Mijlociu, care reprezintă provocări semnificative pentru comunitatea internațională.
- Ne întâlnim la scurt timp după incidentul care a avut loc nu prea departe de această clădire, în care cineva a încercat să rănească conducerea țării voastre și să întețească frica și conflictul. Permiteți-mi să spun că astfel de acte violente nu vor avea niciodată succes.
- Oricare ar fi diferențele dintre noi, oricât ne-am contrazice, rămânem uniți de angajamentul nostru de a proteja democrația.
- Relația modernă dintre națiunile și popoarele noastre nu acoperă doar 250, ci, de fapt, 400 de ani.
- Vin astăzi aici cu cel mai mare respect față de Congresul Statelor Unite și vreau să transmit poporului american cea mai înaltă considerație și prietenie din partea poporului britanic.
- Cu spiritul Revoluției din 1776 în minte, putem fi măcar de acord că nu suntem mereu de acord. Chiar principiul pe baza căruia a fost fondat Congresul dumneavoastră, „fără taxare fără reprezentare”, a fost cândva un subiect de dispută între noi.
- În același timp, există și valorile democratice comune pe care le-ați moștenit de la noi. Parteneriatul nostru este bazat pe dispută, dar asta nu îl face mai puțin puternic.
- Națiunile noastre au găsit întotdeauna modalități de a se înțelege.
- După cum însuși președintele Trump a putut observa în timpul ultimei sale vizite în Regatul Unit, legăturile de prietenie și identitate dintre SUA și Marea Britanie sunt neprețuite și eterne — sunt de neînlocuit și indestructibile.
- Părinții fondatori ai SUA erau rebeli îndrăzneți și creativi. Acum 250 de ani, sau cum spunem în Marea Britanie, „acum câteva zile ”, au declarat independența și au unit 13 colonii disparate pentru a făuri o națiune bazată pe ideea revoluționară „viață, libertate și căutarea fericirii”.
- Aveau cu ei și au transmis mai departe măreața moștenire a iluminismului britanic, precum și ideile mai profunde provenite din dreptul comun britanic și Magna Carta.
- Societatea istorică a Curții Supreme a SUA a calculat că Magna Carta este citată în cel puțin 160 de cazuri gestionate de Curtea Supremă din 1789, inclusiv principiul fundațional că puterea executivă este limitată de sistemul de „control și echilibru” — checks and balances.
- Chiar aici, pe aceste culoare, acest spirit al libertății și promisiunile părinților fondatori sunt prezentate în fiecare sesiune și în momentul fiecărui vot — nu prin voința unui singur om, ci prin deliberări între cei mulți. Chiar această diversitate vibrantă și libertate este sursa puterii noastre colective, inclusiv puterea de a susține unele dintre victimele răului care există în ambele noastre societăți.
- Pentru mulți dintre cei prezenți, credința creștină este o ancoră și o inspirație care ne ghidează zi de zi, nu doar la nivel personal, ci și împreună, ca parte a comunității.
- Mă simt inspirat de respectul profund al oamenilor de credințe diferite care se înțeleg reciproc. De aceea, mă rog și sper că, în aceste vremuri tulburi, putem lucra împreună și alături de partenerii noștri internaționali…
- Cred cu toată inima mea că esența națiunilor noastre se găsește în generozitatea noastră și în datoria de a arăta compasiune, de a promova pacea, înțelegerea reciprocă și de a valorifica toți oamenii, indiferent de credința pe care o au sau nu.
- Alianța dintre națiunile noastre, pentru care suntem profund recunoscători poporului american, este parte din ceea ce Henry Kissinger a descris drept „viziunea lui Kennedy” a unei alianțe atlantice bazate pe piloni gemeni — SUA și Marea Britanie. Consider că această alianță este acum mai importantă decât oricând.
- Provocările pe care le înfruntăm acum sunt prea mari pentru a fi gestionate de o țară pe cont propriu. După cum a spus premierul țării mele acum câteva zile, parteneriatul nostru este indispensabil. Nu putem renunța la ceea ce ne-a susținut până în prezent, vreme de aproape 80 de ani; trebuie să dezvoltăm acest aspect.
- Regatul Unit recunoaște că amenințările pe care le înfruntăm în prezent impun o transformare în sistemul de apărare britanic. De aceea, țara noastră, pentru a fi pregătită pentru viitor, și-a luat angajamentul pentru cea mai mare creștere susținută a cheltuielilor pentru apărare de la Războiul Rece încoace.
- Anul acesta marchează, bineînțeles, și a 25-a aniversare a atentatelor de la 11 septembrie 2001. Acea atrocitate a fost un moment definitoriu pentru America, iar șocul și durerea voastră s-au resimțit în întreaga lume. Am fost alături de voi atunci și suntem alături de voi acum, în memoria solemnă a unei zile care nu va fi uitată niciodată.
- Imediat după atentate, când Articolul 5 al NATO a fost invocat pentru prima dată, noi am răspuns împreună acestui apel, așa cum națiunile noastre au făcut-o de fiecare dată în ultimul secol — umăr la umăr prin două războaie mondiale, Războiul Rece, Afganistan și alte momente care ne-au definit securitatea comună.
- Astăzi, aceeași voință de neoprit este necesară pentru apărarea Ucrainei și a curajosului său popor. Este necesară pentru a ajunge la o pace cu adevărat justă și durabilă.
- Colaborarea noastră în ceea ce privește securitatea, informațiile și apărarea este întărită de o relație care nu se măsoară în ani, ci în decenii. Astăzi, mii de soldați americani și familiile lor sunt staționați în Regatul Unit, la fel cum și cei britanici au servit cu la fel de multă mândrie în 30 de state americane. Construim avioane F-35 împreună și am încheiat cel mai ambițios acord pentru submarine din istorie, în parteneriat cu Australia.
- Nu ne avântăm în aceste acțiuni remarcabile din sentimentalitate, ci pentru că ele construiesc reziliența pentru viitor — pentru a asigura siguranța cetățenilor noștri pentru următoarele generații.
- Idealurile noastre comune nu sunt doar cruciale pentru libertate și egalitate, sunt fundația prosperității noastre comune.
- Statul de drept, un sistem de justiție independent și imparțial – aceste trăsături au creat condițiile pentru secole de creștere economică inegalabilă în țările noastre. De aceea, guvernele noastre pun la punct noi înțelegeri economice și tehnologice pentru a scrie un nou capitol al prosperității noastre comune și a asigura că ingeniozitatea britanică și cea americană vor continua să conducă lumea.
- Mai pe larg, celebrăm cele 430 de miliarde de dolari în comerț anual, care continuă să crească, și investițiile mutuale de 1,7 trilioane de dolari, care alimentează acea inovație, precum și milioanele de slujbe susținute de ambele noastre economii de ambele părți ale Atlanticului.
- În timp ce ne îndreptăm privirile spre următorii 250 de ani, trebuie să ne gândim și la responsabilitatea noastră comună de a proteja natura, resursa noastră cea mai prețioasă și de neînlocuit.
- Chiar și în timp ce admirăm frumusețea care ne înconjoară, generația noastră trebuie să decidă cum vom gestiona prăbușirea sistemelor naturale critice, care amenință mult mai mult decât armonia și diversitatea naturală.
- Aceste sisteme naturale, economia naturii, cu alte cuvinte, sunt de fapt baza prosperității și securității noastre.
- Povestea Regatului Unit și a Statelor Unite este, la bază, o poveste a reconcilierii, reînnoirii și a unui parteneriat remarcabil. Din diviziunile amare de acum 250 de ani, am făurit o prietenie care a devenit una dintre cele mai importante alianțe din istoria umanității. Mă rog din toată inima că alianța noastră va continua să apere valorile pe care le împărtășim cu partenerii noștri din Europa, din Commonwealth și din restul lumii.
- Cuvintele Americii au mare semnificație și greutate încă din primele zile de independență; acțiunile acestei mărețe națiuni contează chiar și mai mult. Președintele Lincoln a înțeles bine acest fapt, după cum se arată în cuvintele sale din timpul discursului magistral susținut la Gettysburg: „lumii s-ar putea să-i pese puțin ce spunem, dar nu va uita niciodată ceea ce facem”.
- Așadar, către Statele Unite, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a voastre, fie ca cele două țări ale noastre să-și reînnoiască angajamentul una față de cealaltă, în slujba popoarelor noastre și a tuturor oamenilor lumii. Dumnezeu să binecuvânteze America și Dumnezeu să binecuvânteze Regatul Unit.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




