Controversa proiectului de lege care interzice dreptul de practică medicilor conspiraționiști și anti-știință / Medic: ”Adevărata big pharma e piața suplimentelor naturiste”

Neurologul Adrian Barbu, vicepreședinte Colegiul Medicilor Constanța: ”Statutul de medic atrage după sine o reponsabilitate profesională majoră”.
sursa foto: Pexels

Un proiect de lege adoptat de Senat în 22 decembrie anul trecut, care își propune să modifice Legea 95/2006 privind reforma în sănătate, a stârnit controverse și scindat comunitatea medicală, împărțind cadrele din sistem în două tabere: 

Cei care, din diferite motive, consideră că le sunt restrânse drepturile și libertatea de exprimare și cei care arată cât de periculoase pot fi teoriile conspirațiilor și ”tratamentele-minune” pentru pacienți și care salută inițiativa parlamentară.

Proiectul prevede ca medicii care lansează conspirații în spațiul public sau promovează tratamente anti-știință ori care duc campanii împotriva vaccinării populației să fie sancționați, la prima abatere, cu suspendarea dreptului de practică pe o perioadă determinată, iar la a doua abatere să fie excluși din Colegiul Medicilor și, implicit, să li se interzică dreptul de a profesa. 

  • Notă: Proiectul a fost adoptat de Senat cu 79 voturi pentru, 37 contra și 2 abțineri și a fost trimis în Camera Deputaților, unde va fi supus votului. În adoptarea acestei legi, Camera este decizională. Dacă va trece de votul deputaților, legea va ajunge la președintele Nicușor Dan, care o poate promulga sau o poate retrimite în Parlament. 

La fel ca noul proiect de lege, controversat în breaslă este și noul cod deontologic întocmit de Colegiul Medicilor care consolidează sancțiunile pentru propagarea în domeniul sanitar a dezinformării și a tratamentelor nerecunoscute de protocoalele internaționale sau care nu au bază științifică. 

Unii medici susțin că argumentele inițiatorilor sunt, de fapt, un paravan pentru a cenzura o parte a sistemului medical. 

De precizat că aceeași retorică este folosită de polul extremist sau pro-rus din România, cu precădere pe rețelele de socializare, inflamate de conspirații precum: ”Medicii incomozi sunt reduși la tăcere”, ”Medicul X a spus adevărul și din cauza asta a fost izolat / exclus”, ”Dictatura sanitară” etc. G4Media a scris pe larg aici și le-a expus argumentele medicilor reticenți la noul Cod. Ei spun și că din cauza noilor prevederi nu ar mai putea vorbi despre incidente medicale grave, pentru că s-ar putea interpreta.  

  • Notă: Proiectului Codului deontologic poate fi consultat aici. El face 41 de referiri în puțin peste 14 pagini la ”adevărul științific”, ”dovezi științifice”, ”informații fundamentate științific” etc, dar trebuie precizat și contextul în care aceste precizări sunt făcute:
  • Domeniul medical este unul dintre segmentele cele mai exploatate de actorii pro-ruși în războiul hibrid dus în România. Partidele extremiste și pionii politici principali ai Kremlinului în România au devenit virali și și-au extins influența exponențial exact în timpul pandemiei COVID-19, alimentând și amplificând starea de nemulțumire din societate.
  • Ei au transformat frica puternică din societate cauzată de noutatea virusului și necunoscut în furie, apoi în nerespectarea restricțiilor medicale apelând la conspirații din domeniul medical și folosindu-se de medici și personaje care puneau la îndoială știința, tratamentele medicale consacrate, vaccinurile ș.a. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este cel al Flaviei Groșan, care inventase un ”tratament minune” anti-COVID și care a murit recent de cancer la plămâni, considerată ”erou național” de extremista pro-rusă Diana Șoșoacă. 

Neurologul Adrian Barbu, vicepreședinte Colegiul Medicilor Constanța: ”Statutul de medic atrage după sine o reponsabilitate profesională majoră”

Colegiul Medicilor Constanța (CMC), prin neurologul Adrian Barbu, vicepreședinte al filialei, a declarat pentru G4Media și Info Sud-Est (ISE) că demersurile autorităților nu au nimic în comun cu restrângerea libertății de exprimare și a drepturilor medicilor, ci cu responsabilitatea de care aceștia trebuie să dea dovadă în actul medical: 

  • ”Colegiul Medicilor Constanța subliniază că demersurile la care fac referire articolele sus mentionate nu vizează impunerea unor represalii sau sancționarea libertății de exprimare a medicilor. Totuși, dorim să amintim că statutul de medic atrage după sine o responsabilitate profesională majoră, fundamentată pe încrederea pe care societatea o investește în corpul medical”.

Principiile invocate de colegiu sunt: 

  • Fundamentare științifică: ”Orice intervenție publică a unui medic trebuie să aibă la bază dovezi științifice solide și principii validate ale medicinei moderne – medicina bazată pe dovezi”, explică Adrian Barbu.
  • Alinierea la ghiduri oficiale: ”Comunicările trebuie să respecte ghidurile și recomandările recunoscute la nivel național și internațional de către comunitatea medicală”, mai arată vicepreședintele CMC. 
  • Aria de expertiză: ”Este esențial ca opiniile exprimate să vizeze, cu prioritate, domeniul de specialitate al medicului respectiv”, mai spune acesta. 

Adrian Barbu atrage atenția și asupra faptului că unii medici își promovează propriile interpretări sau ipoteze nevalidate științific ca fiind certitudini și adevăruri medicale:

  • ”Opiniile personale nu trebuie prezentate ca adevăruri medicale, în special atunci când acestea au potențialul de a influența deciziile pacienților sau de a altera percepția publică asupra actului medical. Colegiul Medicilor Constanța își manifestă susținerea pentru o comunicare transparentă, dar riguroasă, care să protejeze relația medic-pacient și să consolideze prestigiul profesiei medicale”, a mai transmis Adrian Barbu, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Constanța. 

Flavia Groșan și cancerul tratat din fotoliu de acasă

Probabil cel mai cunoscut medic conspiraționist post-pandemia COVID-19 este pneumologul Flavia Groșan, moartă de cancer la plămâni cu multiple metastaze, care a dus în derizoriu și a minimizat simptomele pe care le semnala public de luni de zile. 

Cu câteva zile înainte să leșine în casă și, apoi, să intre în comă definitiv, iar ulterior să moară, Groșan scria pe Facebook despre cum stă liniștită acasă, în fotoliu, chiar dacă ”o supără” o tuse puternică și niște dureri în spate. Groșan avea cancer la plămâni în stadiu terminal. 

Flavia Groșan s-a opus puternic vacinării anti-COVID și a tratat, la Timișoara, mii de pacienți în pandemie după ”o schemă proprie” de tratament și nu e clar câți dintre acești pacienți au supraviețuit și câți au murit în urma tratării necorespunzătoare a virusului. În paralel, Groșan era mediatizată de principalele televiziuni din România, care făceau ample interviuri și reportaje cu ea și care o numeau ”doctorița-minune”. 

Cardiologul Eleonora Gima: ”Interzicerea dreptului de practică este o măsură extremă, dar devine obligatorie când medicul pune în pericol viața pacientului”

Despre cât de periculoase sunt conspirațiile care devin rapid virale în domeniul medical a vorbit pe larg pentru G4Media și ISE cardiologul Eleonora Gima (Constanța) care în pandemia COVID-19 s-a confruntat cu un val de pacienți ”școliți” pe rețelele de socializare și care erau încurajați de alți colegi medici să nu se vaccineze împotriva virusului.

Doar în România, coronavirsul a făcut aproape 70.000 de victime și alte milioane s-au îmbolnăvit dar au supraviețuit. Țara noastră, alături de Bulgaria, a înregistrat cel mai mic număr de persoane vaccinate din Uniunea Europeană (sub 30%), tocmai din cauza dezinformării, dar și din cauza comunicării deficitare sau insuficiente a autorităților. 

Medicul mai explică faptul că în toate profesiile există reglementări și reguli după care funcționează breslele respective, dar și sancțiuni în cazul în care aceste reguli nu sunt respectate, astfel că nu este explicabil de ce nu ar exista reglementări și într-un domeniu atât de important precum medicina. 

Eleonora Gima consideră că interzicerea dreptului de liberă practică este ”o măsură extremă”, dar ea devine obligatorie în cazul în care ”activitatea medicului care nu își desfășoară activitatea conform datelor științifice ar periclita sănătatea și viața pacientului”. 

Cardiologul mai explică și cum s-a ajuns astăzi la un grad ridicat de neîncredere în corpul medical, dar și ce contribuție au avut mass-media sau informațiile de pe rețelele de socializare la amplificarea fenomenului. Totodată, spune medicul, ”adevărata big pharma” este tocmai piața inundată de publicitatea agresivă la suplimente alimentare naturiste. 

Redăm mai jos interviul integral cu medicul primar Eleonora Gima

Reporter: Cât de periculoase sunt teoriile conspirațiilor în domeniul medical și cât de mult pot afecta ele vindecarea unui pacient?  

Eleonora Gima: Teoria conspirației răspândită în domeniul medical are riscuri crescute atât pentru sănătatea individului, cât și a societății.

Exista ghiduri clinice, există dovezi științifice de la care nu ne putem abate în tratarea și gestionarea anumitor boli, anumitor situații clinice.

Vă dau un exemplu pentru pacienții cu sindrom coronarian acut (cu angină instabilă sau cu infarct acut de miocard): Există niște medicamente aprobate la nivel internațional care trebuie administrate și anumite proceduri ce trebuie efectuate. 

Neadministrarea anumitor medicamente (aspirină, alte antiagregante, statină în doză mare) sau nerespectarea anumitor recomandări (efectuarea de urgență de coronarografie și dezobstrucția vasului implicat) poate duce la agravarea stării clinice sau chiar la decesul pacientului.

Aceste situații se regăsesc în toate specializările (insulină la diabet, transfuzii cu sânge în caz de anemie severă, antibiotice pentru infecții bacteriene, oxigenoterapie în patologia pulmonară etc). Dacă nu tratezi conform principiilor medicale științifice, pacientul are de suferit, comunitatea are de suferit.

Rep.: De ce a fost nevoie de completarea Legii 95/2006? Cum vedeți dumneavoastră interzicerea dreptului de liberă practică pentru medicii conspiraționiști și anti-știință?

E.G.: Interzicerea dreptului de liberă practică este o măsură extremă, dar obligatorie în cazul în care activitatea medicului care nu își desfășoară activitatea conform datelor științifice ar periclita sănătatea și viața pacientului. 

Dacă tu ca medic administrezi tratamente fără bază științifică, care nu sunt admise de ghidurile medicale în vigoare și care pun la risc pacientul, nu trebuie să mai practici această meserie! 

Toate profesiile sunt bine reglementate în ce privește desfășurarea actului profesional: Un profesor predă după o programă, nu are voie să se îndepărteze de la aceasta. Un arhitect proiectează după niște norme. 

La fel, când ești șofer, conduci după niște reguli. Ai dat examenul pentru obținerea permisului respectând o legislație rutieră. Ca medic ai obținut o licență și drept de liberă practică deoarece ai dovedit ca stăpânești niște cunoștințe în ce privește diagnosticul și tratamentul pentru afecțiunile din curicula de pregătire. 

Dacă încalci regulile de circulație primești amendă, îți este suspendat dreptul de a conduce temporar sau definitiv. 

De ce când vorbim despre medici care se îndepărtează flagrant de la adevărul științific, de la ghidurile de practică (care de cele mai multe ori sunt internaționale sau cu mici diferențe între ele), aceștia ar avea dreptul de a profesa în continuare? Dacă alegi să fii vraci și nu medic, atunci renunți / sau îți este retras dreptul de liberă practică.

Nu cred că este vorba de cenzură (în proiectul de lege care introduce interzicerea dreptului de practică pentru medicii conspiraționiști și antivacciniști, n.red.), ci despre oprirea practicilor primejdioase.

În Franța, spre exemplu, există celebrul caz Dukan, cu drept de liberă practică suspendat definitiv. Culmea, un medic nutriționist care și-a pierdut dreptul de liberă practică în tara sa, dar care este extrem de promovat în România, iar “dieta” sa este folosită de mulți asa-ziși “nutriționiști“ și recomandată cu ardoare!

Medicii au periodic întâlniri cu caracter științific unde își pot prezenta opiniile personale în vederea expertizării și validării de către colegi, pot cere puncte de vedere sau ajutorul colegilor pentru anumite cazuri sau situații clinice pe care le întâmpină în practică. 

Deci nu sunt cenzurați, nu în România. Dar să nu administrezi medicamente esențiale, vitale, și să aplici pacientului propria ta schemă fără fundament științific, să sfătuiești pacientul să nu își administreze medicația salvatoare de viață (recomandată de un coleg) , este grav! Și pacientul necesită protecție împotriva acestor practici.

Am întâlnit în pandemie câteva cazuri de medici care și-au sfătuit pacienții și apropiații să nu se vaccineze, situație care s-a lăsat cu forme severe de boală și chiar deces. Ar fi trebuit trași la răspundere?!

Rep.: Câtă încredere mai există în sistemul medical, în medici și în experiența acestora, în contextul actual, în care spațiul public (rețelele de socializare, TV, alte mijloace de comunicare) este inundat cu ”specialiști” care promovează tratamente obscure, cu fake-news-uri, conspirații, dar și cu anchete de presă dintr-un sistem medical șubred? 

E.G.: Din păcate, constat o mare neîncredere în corpul medical, întreținută de promovarea unor cazuri nefericite, etichetate de către presă și public (de parcă se asistă la un spectacol grotesc) ca fiind malpraxis, înainte ca forurile de specialitate să se pronunțe. 

Și dacă malpraxisul a fost infirmat, nu se revine asupra cazului (că nu face rating). Nu cred că am văzut vreodată promovarea unei situații la limită, terminate cu happy-end. Și sunt multe, cu miile. 

În acest context, cum medicul este din start privit ca un pericol pentru sănătatea adresantului, există psihologic nevoia de a cere un medicament care să nu aibă reacții adverse multe. 

Adică dacă tot nu sunt convins că-mi va face bine, măcar să nu îmi facă rău. Și între medicamentele de sinteză și cele “naturiste“, sunt preferate cele din urmă. Uitând, de fapt, că și natura poate răni și ucide. 

Mătrăguna era o otravă naturală eficientă, cianurile de asemenea pot fi găsite în natură, multe din medicamentele actuale au fost găsite în natură (digitala, atropina, penicilina, statina – monocolina). Dar oamenii le-au extras și le folosesc dozat, au reușit să le sintetizeze în laborator, făcându-le mai eficiente și cu mai puține reacții adverse.

Ar mai fi promovarea agresivă a firmelor de suplimente alimentare (adevărata big pharma, din punctul meu de vedere) care, din dorința de a-și vinde produsele, lovește practic în medicamente care au în spate studii clinice și care, din considerente de etică medicală, au trecute în RCP toate reacțiile adverse, chiar și cele extrem de rare. 

Iar aceste medicamente, de cele mai multe ori nu au susținători publici deoarece patentul de producție este împărțit între zeci de firme, prețul de desfacere este mic și nu au în spate buget de promovare.

Păi și cum să nu iei un “medicament” lăudat, promovat intens, natural, lipsit de reacții adverse, chiar dacă extrem de scump, în detrimentul unuia care are sute de reacții adverse menționate în prospect! 

Aceasta este părerea la care ajunge pacientul. Care nu știe ce înseamnă studii clinice randomizate, cât de multe cazuri trebuie să analizeze un studiu ca să fie semnificativ statistic, nu cunoaște noțiunea actuală de  “medicină bazată pe dovezi”. Reclama, zgomotul și culoarea atrag. Știința nu.

Astfel se creează un dezechilibru periculos între medicamentele dovedite eficiente, care au în spate ani de cercetare și studii clinice pe mii sau zeci de mii de pacienți și suplimentele naturale care își arogă calitatea de medicamente, în defavoarea primelor, dar în realitate în defavoarea pacienților.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.