UPDATE Șefa Curții de Apel București, judecătoarea Liana Arsenie, a anulat ședința de luni cu toți judecătorii CAB pentru a discuta despre „problemele reale” (surse G4media)

Inquam Photos / Gyozo Baghiu

UPDATE Judecătoarea Liana Arsenie, președinta Curții de Apel București, a anulat ședința de luni de la ora 12.00 cu toți judecătorii instanței, pe care îi convocase la o întâlnire având ca temă „problemele reale” ale CAB, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Liana Arsenie ar fi luat această decizie, după ce mai mulți judecători au acuzat că este vorba despre „o ședință de intimidare”, au precizat aceleași surse.

știrea inițială

Judecătoarea Liana Arsenie, președinta Curții de Apel București, a convocat luni, la ora 12:00, toți judecătorii instanței la o întâlnire având ca temă „problemele reale” ale CAB, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Săptămâna trecută, joi, 12 decembrie, aceasta a ținut o conferință de presă extraordinară care a fost întreruptă de o declarație de protest a judecătoarei Raluca Moroșanu.

Întâlnirea de luni are loc după cinci zile consecutive de proteste în țară, generate de documentarul Recorder privind abuzurile din justiție, solidarizarea pentru libertatea de exprimare a judecătorilor, dar și după declarațiile judecătoarei Raluca Moroșanu de duminică, dintr-un interviu Recorder, în care a acuzat existența unor presiuni interne, lipsa de transparență în luarea deciziilor și o concentrare excesivă a puterii în mâinile conducerii instanței. Ea a cerut plecarea Liei Savonea din magistratură și a vorbit despre șefa CAB că se crede invincibilă, afirmații pe care le-a făcut indiferent dacă ar putea să o coste excluderea.

Într-un interviu acordat Recorder, judecătoarea Raluca Moroșanu a susținut că magistrații de la Curtea de Apel București nu mai sunt consultați în deciziile importante, că modificările legislative din 2022 au întărit controlul conducerii asupra instanței și că judecătorii ar fi tratați „ca angajații unui SRL, unde patronul stabilește și ceilalți se supun”.

Moroșanu a cerut public modificarea legilor justiției și a afirmat că actualul sistem favorizează frica și tăcerea în rândul magistraților, susținând că schimbările de complete și organizarea activității ar putea influența actul de justiție.

Sursele citate nu au precizat dacă întâlnirea convocată de conducerea CAB va aborda direct aceste acuzații sau dacă vor fi discutate măsuri concrete ca urmare a criticilor apărute în spațiul public.

Până la acest moment, Curtea de Apel București nu a oferit un punct de vedere oficial, arată G4media.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.