Disidentul polonez Adam Michnik, despre Viktor Orban: Este singurul lider revizionist din Europa, care vrea mutarea granițelor / „Măgarul troian” al Uniunii Europene

Redactorul-șel al Gazeta Wyborcza, cel mai important ziar polonez, a explicat pentru Info Sud-Est cum premierul ungar, inițial un lider democrat, a devenit „principalul dușman al democrației în UE”
Adam Michnik Adam Michnik
sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

Istoricul și disidentul polonez Adam Michnik, care conduce cel mai important ziar din Polonia, Gazeta Wyborcza, l-a numit pe premierul ungar Viktor Orban „măgarul troian” din Europa și singurul lider politic european care, deși nu admite încă acest fapt, „vede, cumva, o schimbare a granițelor”.

  • „El nu este o victimă a unui proces istoric, pentru că el a avut contribuția proprie la acest proces. Fico ar putea fi ori așa, ori așa, însă Orban, deja de mulți ani, și-a mizat totul pe naționalismul autoritar. Și, după părerea mea, el este singurul politician european care, fără să o spună pe față, gândește, cumva, mișcarea granițelor”, este descrierea lui Orban făcută de Adam Michnik.

Declarațiile istoricului și disidentului care a jucat un rol important în tranziția democratică a Poloniei au fost făcute în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru Info Sud-Est și G4Media, în care acesta a marile provocări de pe scena internațională, de la agresiunea Rusiei în Ucraina la cum va arăta viitorul post-Putin, „valul cenușiu” al extremismului care amenință întreaga lume, dar și subiecte precum viitorul presei în era digitală și paralela istorică dintre România și Polonia, printre multe altele.

  • Citește interviul complet, aici.
  • Mai multe detalii despre Adam Michnik, aici.

În ceea ce îl privește pe premierului ungar și locul pe care îl ocupă el în acest „val” extremist din ultimii ani, istoricul polonez l-a descris, succint, în câteva cuvinte: „măgarul troian al Uniunii Europene”.

  • „Vreau sa spun ca nu este prost, dar este foarte periculos, este un cinic autoritar, pentru care nu inseamnă nimic valorile democratice. Când l-am cunoscut în ’89, mi-a plăcut foarte mult de el atunci. Dar există oameni care s-au îndreptat spre acest populism naționalist, precum Milošević, precum Fico…Viktor Orban a mers către acest naționalism plecând de la democrație. El a fost democrat la început, iar în prezent este cel mai mare dușman al democrației din UE”.

Este important de amintit că mulți istorici, politicieni și experți au o viziune similară asupra premierului ungar – în 2024, într-un interviu pentru BBC, jurnalistul veteran de origine maghiară Paul Lendvai a descris astfel evoluția lui Viktor Orban: „de la unul dintre cei mai promițători apărători ai democrației maghiare la principalul autor al dispariției acesteia”.

Profesorul Andras Bozoki, fost ministru al culturii, a descris Ungaria din 2010 până în prezent ca fiind „singura fostă democrație liberală consolidată din UE care a ajuns la nivelul unui sistem nedemocratic, ca regim hibrid”.

În ceea ce privește ambițiile teritoriale ale premierului Ungariei, Adam Michnik este de părere că ele deja se manifestă prin cererile pe care el le emite față de Ucraina și că, dacă circumstanțele i-ar permite, ar acționa similar și împotriva României.

  • „Știu că este un golan calculat, rece. Dacă condițiile îi vor permite, el va merge în direcția asta. Deja cere autonomie pentru terenuri din Ucraina, în timp ce acolo, această țară este în război. E ca și cum, astăzi, Polonia ar cere autonomie pentru Liov, pentru că înainte de Al Doilea Război Mondial era oraș polonez… în Polonia nu avem astfel de ide, dar prostia nu are limite”.

Când vine vorba de România, deși punctează că nu poate ști sigur până unde ajung ambițiile teritoriale ale lui Orban, disidentul polonez vede indicii ale atitudinii premierului ungar inclusiv în modul în care el se raportează la cetățenii de origini maghiare ai țării noastre:

  • Am vorbit cândva cu el. Și îi spuneam că sunt impresionat că, spre exemplu, în guvernul din România există reprezentanți ai comunității maghiare. <<Nu avem, nu, sunt agenți comuniști, pentru că un maghiar adevărat îl ascultă pe Orban!>>… Nu se gândește la ce e bine pentru maghiarii care sunt cetățeni români”.

Interviul complet:

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.