Solidaritate și asasinarea lui Charlie Kirk: Democrații condamnă violența politică, administrația Trump dă vina pe „politicile radicale de stânga” / Cine a fost activistul MAGA, controversat din cauza pozițiilor sale pe teme sensibile

Printre cei mai mari susținători ai lui Donald Trump, Kirk era și una dintre cele mai controversate personalități publice din SUA: vocea tinerilor conservatori americani în ochii susținătorilor săi și un extremist conspiraționist în viziunea criticilor.
sursa foto: Charlie Kirk/Facebook

Activistul MAGA Charlie Kirk, unul dintre cei mai cunoscuți și influenți susținători ai președintelui american Donald Trump, a fost împușcat mortal miercuri, în timp ce vorbea la un eveniment organizat în campusul Universității Utah Valley, în orașul Orem.

O figură controversată în societatea americană, Kirk era cunoscut pentru stilul său agresiv de dezbatere și pentru asocierea cu personaje extremiste, însă vestea morții sale a declanșat un val de apeluri împotriva violenței politice din partea ambelor tabere. 

Atât susținători ai lui Donald Trump, cât și cei mai importanți opozanți ai administrației sale au condamnat atacul al cărui autor este încă necunoscut, însă republicanii au criticat dur și “politicile de stânga radicale”, pe care le învinuiesc pentru moartea activistului, în vreme ce democrații au condamnat violența politică în orice circumstanță.

“Marele, chiar legendarul, Charlie Kirk”

„Marele, chiar legendarul, Charlie Kirk este mort”, a declarat Donald Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social, înainte de a anunța că a ordonat arborarea tuturor drapelelor din țară în bernă până vineri seara în onoarea lui Kirk.. 

 

Mai mulți membri proeminenți ai administrației Trump și alți aliați notabili ai președintelui american, inclusiv vicepreședintele JD Vance, l-au lăudat pe Kirk pentru “contribuțiile sale politice” semnificative la scurt timp după apariția știrii morții sale. 

Turning point USA – un stil nou de activism în “era Trump”

Kirk reprezenta, conform unei analize Politico, “conservatorismul combativ și populist care a preluat controlul asupra Partidului Republican în era Trump”. De altfel, întreaga sa carieră s-a bazat pe dezbateri și evenimente publice în locuri pe care mulți membri ai Partidului Republican erau reticenți să le viziteze, în special în campusuri universitare.

Charlie Kirk nu și-a ascuns niciodată părerea că sistemul educațional din Statele Unite, în special la nivel universitar, îi îndoctrinează pe tinerii americani pentru a respinge ideologia conservatoare și a accepta, în schimb, principii “liberale” pe care le critica la fiecare pas – unul din primele evenimente care i-au adus faima națională a fost publicarea în 2012, la vârsta de 18 ani, a unui articol de opinie intitulat “Prejudecățile liberale încep în manualele de economie din liceu”, în care a criticat dur această aparentă lipsă de imparțialitate.

  • “Sistemul nostru de învățământ public ar trebui să fie unul imparțial, un loc în care orice elev poate veni și învăța fără niciun fel de părtinire. În schimb, sălile noastre de clasă se transformă încet în săli de cursuri politice, iar profesorii devin pioni în promovarea doctrinei liberalismului și a „egalității”, scria Kirk la acea vreme. 

În același an a întemeiat Turning Point USA, o organizație non-guvernamentală a cărui scop este promovarea politicii conservatoare în școli, colegii și campusuri universitare, conform Sky News

În prezent, Turning Point USA desfășoară activități în peste 850 de campusuri universitare din întreaga țară, iar misiunea oficială a organizației este de a încuraja tinerii să promoveze “principiile responsabilității fiscale, ale pieței libere și a unui control guvernamental limitat”, potrivit BBC.

Declarații controversate

În dezbaterile care l-au consacrat de-a lungul timpului, Kirk se descria drept un susținător al libertății de exprimare, al dreptului de a purta arme și a principiilor precum responsabilitatea fiscală, idei susținute de multe personalități media conservatoare din Statele Unite. Însă el a făcut de-a lungul timpului o serie de afirmații controversate, în baza cărora a fost etichetat drept un extremist politic de către adversarii săi, cele mai recente în timpul campaniei de realegere din 2024 a lui Donald Trump.

De pildă, în timpul unei apariții alături de Trump în Georgia, în toamna lui 2024, el a spus că democrații „reprezintă tot ceea ce Dumnezeu urăște” și a numit alegerea dintre Trump și Kamala Harris „o bătălie spirituală”, conform Politico.

„Acesta este un stat creștin. Aș vrea să văd că așa rămâne”, a declarat Kirk în fața unei mulțimi de aproximativ 10.000 de oameni, care au început apoi să scandeze fraza: „Hristos este Rege!”.

Kirk a fost puternic criticat pentru declarațiile sale în ceea ce privește separarea religiei de stat și pentru colaborarea sa cu figuri extremiste precum Douglas Wilson, un naționalist creștin autodeclarat care nu crede că femeile ar trebui să aibă drept de vot și care a participat la mai multe evenimente organizate de Turning Point USA, inclusiv “Summit-ul Credincioșilor” din 2024, conform CNN.

Un alt punct de controversă a fost opinia sa despre problema armelor de foc în Statele Unite. În 2023, în urma unui atac armat în masă la o școală din statul Tennessee, Kirk a declarat că decesele provocate de arme de foc sunt prețul care trebuie plătit pentru a păstra drepturile la arme garantate de al Al Doilea Amendament al Constituției Statelor Unite, esențial pentru protejarea “celorlalte drepturi pe care ni le-a dat Dumnezeu”.

În timpul pandemiei de Covid-19, activitatea lui Kirk pe rețelele de socializare a inclus propagarea de diverse știri false despre pandemie și vaccin, inclusiv acuzații că președintele Joe Biden a trimis “golani care merg din ușă în ușă ca să vă forțeze să vă vaccinați împotriva COVID-19” și că guvernul american “”te obligă să-ți injectezi un vaccin experimental”, după cum scria The Guardian la acea vreme.

Un apel împotriva violenței politice

Dincolo de controversele care au marcat cariera lui Charlie Kirk, moartea sa tragică a dus la un val de apeluri împotriva violenței politice atât din mediul politic, cât și al presei și societății civile americane, multe dintre ele inclusiv din partea personalităților pe care activistul MAGA le-a criticat dur în trecut. 

Kirk a devenit viral în august pentru că a fost satirizat într-un episod din South Park, unul dintre cele mai vizionate seriale de comedie din America, însă canalul Comedy Central a eliminat episodul din program la câteva ore după decesul său, scrie The Economic Times.

De asemenea, în urma atacului, fostul președinte Joe Biden a transmis pe X (fostul Twitter) că “în țara noastră nu este loc pentru acest gen de violență. Trebuie să înceteze acum” și a adăugat că “Jill și cu mine ne rugăm pentru familia și cei dragi ai lui Charlie Kirk”.

Fostul președinte Barack Obama, precum și fostul vicepreședinte Kamala Harris au transmis, de asemenea, mesaje similare împotriva violenței.

  • “Nu știm încă ce l-a motivat pe cel care l-a împușcat și ucis pe Charlie Kirk, dar acest tip de violență josnică nu are loc în democrația noastră. Michelle și cu mine ne vom ruga în seara aceasta pentru familia lui Charlie, în special pentru soția lui Erika și cei doi copii mici ai lor”, a scris miercuri seara Barack Obama pe X. 

Kamala Harris s-a declarat “profund tulburată” de acest eveniment și a făcut un apel de colaborare pentru întreaga societate americană, “pentru a ne asigura că acest (act) nu va duce la mai multă violență”.

În același timp, într-un mesaj video, Donald Trump a învinuit “politicile radicale de stânga” pentru moartea aliatului său, însă nu a denunțat în mod explicit violența politică, a căror victime au fost și politicieni democrați în ultimele luni, notează BBC.

De altfel, mulți dintre cei mai proeminenți membri ai administrației Trump au transmis mesaje de condoleanțe după moartea lui Charlie Kirk, însă nu au condamnat explicit violența cu motivații politice în Statele Unite. 

Secretarul de stat Marco Rubio și-a exprimat indignarea și admirația față de Charlie Kirk, în vreme ce vicepreședintele JD Vance și Donald Trump Jr., cel mai în vârstă fiu al președintelui american, și-au exprimat tristețea și au scris mesaje lungi și laudatorii în care își descriau relația personală cu acesta, fără o luare de poziție împotriva violenței politice.

Alți republicani importanți, însă, au condamnat violența în toate formele sale: Spre exemplu, guvernatorul texan Greg Abbott a transmis că “acest act de violență fără sens nu are loc în America.

Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei din partea Partidului Republican și opozant al mișcării MAGA, a numit evenimentul o “tragedie oribilă” și un “moment în care fiecare să-și redescopere umanitatea”.

Amintim că uciderea lui Charlie Kirk este cel mai recent eveniment dintr-un șir de atentate și asasinate motivate politic care au zdruncinat Statele Unite în ultimele luni. Cel mai recent, în iunie, Melissa Hortman, membră a Partidului Democrat și a Camerei Reprezentanților din Senatul statului Minnesota, a fost asasinată în propria casă, alături de soțul ei, conform CBS News.

Cauzele asasinatului rămân incerte, însă presupusul atacator, Vance Boelter, a fost pus sub acuzare în iulie pentru crimă, hărțuire și încălcarea legilor privind armele de foc. Prietenii l-au descris ca fiind un creștin evanghelic cu opinii politice conservatoare, iar autoritățile au declarat că Boelter întocmise liste lungi cu politicieni din Minnesota și din alte state, aproape toți membri ai Partidului Democrat, conform CNN

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.