Organizatorii Neversea nu au făcut demersuri pentru organizarea festivalului, vara aceasta, pe plaja din Constanța

Un festival va fi organizat vara aceasta, în București, de organizatorii Untold și Neversea. Aceștia urmează să anunțe denumirea evenimentului, data desfășurării și artiștii.
sursa foto: Petruț Iacob/Info Sud Est

Neversea nu a transmis nicio solicitare către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) pentru organizarea festivalului în acest an, au transmis reprezentanții instituției la solicitarea Info Sud-Est. Pe de altă parte, reprezentanții festivalului de la malul mării nu au răspuns dacă va mai fi organizată ediția din acest an, ori dacă au găsit o altă locație pentru desfășurarea evenimentului. 

  • În schimb, Bucureștiul va avea un festival, în această vară, semnat de creatorii Untold și Neversea. Anunțul a fost făcut, joi, în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat organizatorii celor două festivaluri și primarul Capitalei, Nicușor Dan. În comunicatul transmis joi de organizatori nu este amintit deloc festivalul Neversea din acest an, ci doar ediția de 10 ani a festivalului Untold din Cluj și a doua ediție a Untold Dubai. “Noul festival devine primul eveniment de anvergură organizat de Untold Universe în capitala României, în același timp în care, grupul se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, Untold Dubai”, arată aceștia.

“În această vară, împreună cu organizatorii celebrelor Untold și Neversea, vom organiza un festival pe Arena Națională și municipalitatea se angajează pe un parteneriat pe termen lung pentru un astfel de festival. Toată lumea înțelege beneficiile pentru București. Ele s-au dovedit la Cluj și la Constanța (…) Asta înseamnă mulți turiști străini și un element în plus în brandul de oraș”, a declarat primarul Bucureștiului, Nicușor Dan.  Numele, brandul, perioada și artiștii vor fi anunțați în perioada următoare, au transmis organizatorii. 

Luna trecută, organizatorii Neversea spuneau că, alături de Primăria Constanța, caută cele mai bune opțiuni pentru desfășurarea festivalului și în acest an. 

“În ceea ce privește organizarea festivalului Neversea, suntem într-un proces de explorare alături de partenerii noștri, Primăria Municipiului Constanța, a celor mai bune opțiuni pentru desfășurarea festivalului și în acest an. De-a lungul anilor am demonstrat angajamentul nostru față de comunitatea Neversea și față de orașul Constanța, pentru a livra un festival la standarde internaționale. Alături de instituțiile locale partenere continuăm să căutăm cele mai bune variante pentru desfășurarea festivalului,” a declarat Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD Universe.

  • Reprezentanții Primăriei Constanța nu au au oferit detalii despre această situație, la solicitarea ISE. 

Organizatorii Neversea nu au anunțat perioada desfășurării evenimentului și numele artiștilor invitați. Achiziția biletelor pentru festival este blocată în prezent, deși acestea au fost puse în vânzare inițial, anul trecut. 

În 2024, organizatorii festivalului au anunțat abia la începutul lunii mai primii artiști care vor urca pe scena Neversea, însă atunci era cunoscută perioada desfășurării evenimentului. Citește mai multe aici. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: