Diana Șoșoacă, șefa partidului extremist S.O.S. România, a participat marți la Ambasada Rusiei la un eveniment organizat de noul ambasador Vladimir Lipaev, la trei zile după ce ea și Luis Lazarus au fost aleși europarlamentari, conform G4Media.ro.
Imaginile o arată pe Diana Șoșoacă la Ambasada Rusiei din București alături de ambasador, dar și de alte persoane care au luat parte la recepție.
Nu este prima oară când șefa SOS, partid care a intrat în Parlamentul European cu puțin peste 5% din vot, a vizitat ambasada Rusiei. Ea a mai mers la ambasadă de două ori, în 2023 și 2022, deși România a condamnat invazia Ucrainei și a redus la minim dialogul cu diplomații ruși.
- Citește și „BREAKING Diana Șoșoacă a intrat în Parlamentul European, cu voturile din diaspora (surse G4Media)”

Context
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus ocupă primele două locuri pe lista de candidați SOS la Parlamentul European, deși cei doi au fost, în ultimii ani, două dintre cele mai puternice motoare ale conspirațiilor anti-UE din România.
Cariera politică a Dianei Șoșoacă, atât în SOS cât și în AUR, partidul pe listele căruia a intrat în parlament în 2020, a fost marcată de numeroase scandaluri publice și derapaje, printre care s-au numărat vehicularea de conspirații anti-vaccin în perioada pandemiei de Covid-19, propagarea discursului urii și susținerea fățișă a regimului criminal de la Kremlin, pentru care S.O.S. România a devenit partid-portavoce în România.
Acestora li se adaugă numeroase episoade de violență atât verbală, dar și fizică.
În 2021, Diana Șoșoacă s-a numărat printre personalitățile favorite ale propagandei ruse în România, alături de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, Liviu Dragnea și Cristian Terheș, printre alții.
De altfel, Diana Șoșoacă a înregistrat episoade fățișe de susținere a Rusiei, de la participarea la evenimentele organizate de ambasadă, la vizita pe care a făcut-o din proprie inițiativă la scurt timp de la invazia Ucrainei. Șefa S.O.S și-a motivat gestul spunând că a vrut să garanteze ”neutralitatea României în calitate de senator, în locul președintelui Iohannis”, pe care l-a criticat că nu a mers la ambasadă pentru a-și reprezenta țara în fața Rusiei.
Luis Lazarus, al doilea cel mai important candidat al S.O.S. România, îi stă alături Dianei Șoșoacă nu numai în campanie, ci și în lupta împotriva „ocultei globaliste”, prin vehicularea de conspirații anti-occidentale , de la negaționismul climatic la teoriile anti-vaccin și ideea că Uniunea Europeană ar forța România să mănânce făină de greieri, printre altele.
Citește și
- „Sunt AUR și SOS partide extremiste? Ce spun specialiștii / ”Vor dispărea odată cu dictatorii care le alimentează discursul”, ”Lasă impresia că există soluții simple la probleme complicate” (analiză, infografice)”
- Averile ”globaliștilor” din partidele extremiste: Ce spun ”patrioții” din AUR și S.O.S despre investițiile candidaților în SUA, profitul de la corporații, criptomonede și dubla măsură privind globalismul și multinaționalele: ”Nimicuri” (I)
- Averile ”patrioților”: Cum explică un candidat AUR că are acțiuni la ”corporațiile globaliste”: Unele nu sunt rele / Prințul cu păduri, Bill Gates cel bun și latifundiara din cea mai săracă regiune a UE (II)
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:




