Podul de la Ovidiu intră în reabilitare: Restricții de circulație până la finalul lunii mai

Începând de miercuri se impun restricții de trafic pe podul de la Ovidiu, din cauza lucrărilor de reabilitare, anunță Directia Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

„D.R.D.P. Constanța informează participanții la trafic că, începând de azi, 1 februarie 2023, ora 9:00, se instituie restricții de circulație în vederea executării lucrărilor de reabilitare a Podului Ovidiu, situat pe drumul national DN 2A, km 196+739”, se arată în comunicatul citat.

Astfel, traficul rutier se va restricționa pe o cale de rulare. Se va circula pe celălalt sens de mers, în ambele direcții, pe câte o bandă.

Restricțiile vor fi menținute până în data de 31 mai 2023.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: