
Partidul AUR anunță că a demarat o anchetă internă, după ce deputatul de Constanța Dumitru Focșa a fost acuzat că și-a lovit soția. Formațiunea politică condusă de George Simion a mai transmis, printr-un comunicat de presă, că “sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor din AUR”.
“Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident.
Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcție de gravitatea faptelor, sancțiunile pot merge până la pierderea tuturor funcțiilor în cadrul partidului” conform Departamentului de Comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor.
Context
Polițiștii din comuna constănțeană Lumina au fost sesizați joi dimineață la ora 2.00, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina, potrivit unui comunicat al poliției. Surse oficiale au declarat pentru G4Media că e vorba despre soția deputatului AUR Dumitru Focșa, care a reclamat că a fost agresată chiar de acesta.
Deputatul Dumitru Focșa nu a răspuns la apelurile și mesajele reporterului G4Media. Ambele sale telefoane erau închise la ora publicării articolului.
- Citește articolul integral, aici
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





