Pe 21 decembrie se împlinesc 81 de ani de la debutul masacrului de la Bogdanovca, un lagăr situat pe malul de vest al râului Bug, limita de est a Transnistriei, teritoriu sovietic ocupat de trupele române după august 1941, scrie G4Media.
La Bogdanovca într-o fostă gospodărie de stat din Ucraina sovietică, în grajduri de porci dezafectate erau înghesuiți zeci de mii de evrei localnici, deportați de la Odesa și din Basarabia.
Mărturii ale supraviețuitorilor
Esther Gelbelman era o evreică de 14 ani originară din Chișinău, deportată acolo cu mama ei, cu fratele mai mare și cu fratele ei geamăn. În 1988 mărturia ei a fost înregistrată de Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim. “L-au ucis pe fratele meu mare chiar lângă mine. Avea 21 de ani, voia să ia niște argint, aur, apăruseră niște zvonuri că oricine dă argint sau aur va fi lăsat să muncească. El a ieșit din grup și le-a dat ucigașilor aurul. Cineva a crezut că vrea să evadeze și l-a împușcat de la o anumită distanță. Glonțul l-a lovit în tâmplă. Am adus o poză de-a lui. El a căzut lângă noi. Prietena fratelui meu era acolo, avea 19 ani. Noi am stat acolo și am privit, iar această fată ne-a luat pe noi copiii, cu fețele lipite de trupul ei, iar ea spunea “Șșșșș, nu țipați că ne omoară.
Ce s-a întâmplat acolo? Erau soldați români cu puști, opt soldați pe un rând. Din șirul de oameni care stăteau acolo au luat opt oameni, copii, femei, bărbați și i-au înșirat pe marginea gropii, înăuntru ardea focul și i-au omorât, i-au împușcat de la un metru distanță.
Erau acolo munți de haine și acești munți i-au luat de la oameni, fiecare avea câte o traistă mică. Nimeni nu știa unde merge. Stăteam într-un loc unde era ca un parc. Iar pe partea cealaltă a parcului era o groapă. Cei care stăteau pe o parte nu știau că oamenii erau uciși pe cealaltă parte, așa că ei duceau haine și tot ce mai aveau cu ei. Totul le-a fost luat, erau femei care lucrau acolo. Am lucrat lângă groapa aceea vreo lună lângă mormanele de haine pe care ei le jefuiau.
Una dintre fete a făcut temperatură trei zile mai târziu. Dimineața mi-a spus: nu merg nicăieri sunt bolnavă. Am ridicat-o și am tras-o cu forța până la acel deal. Am ridicat-o lângă haine și i-am spus: lucrează în continuare, nu mă lăsa singură. Nu știu cum m-am întors în altă direcție și dintr-o dată am văzut-o stând în fața unui ofițer spunând: ‘Sunt bolnavă. Am febră. Nu pot lucra. Lasă-mă să mă întorc acasă’. El i-a răspuns: ‘Ești bolnavă, spui? Noi n-aven nevoie de oameni bolnavi, avem nevoie de oameni sănătoși care să lucreze’. Și atunci a scos un pistol din buzunar, ea stătea la o jumătate de metru în fața lui, el împușcat-o în cap și ea a căzut lângă el’ ” povestea Esther Gelbelman în 1988.
Ea s-a numărat printre cei circa 120 de supraviețuitori ai masacrului și în cartea “Evrei, treceți Nistrul” scrisă de Sonia Palty și publicată în Israel în 1989, Esther Gelbelman povestește cu amănunte cum în aceeași zi pe lângă fratele mai mare i-au fost omorâți atât mama, cât și fratele geamăn.
Sonia Palty a făcut ea însăși parte dintr-un lot de 284 de evrei bucureșteni deportați în Transnistria și a ajuns la Bogdanovca în ianuarie 1943.
“Atunci am fost luată de mână de o fetiță, Esther Gelbelman, care avea cu un an mai mult decât mine și ea mi-a arătat râpa unde au fost uciși evreii. Ea a pierdut un frate mai mare de 21 de ani, un frate geamăn și mama ei, cu toții uciși în fața ei. Râpa era aproape toată acoperită cu zăpadă. Din zăpadă ieșea câte un os de la picior, un os la o mână. Imaginile astea îmi apar și astăzi în coșmaruri.” povestea ea în cadrul unui documentar BBC difuzat în 1998.
Potrivit Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” la Bogdanovca au fost uciși în perioada 21 decembrie 1941 – 8 ianuarie 1942 un număr de 48.000 de evrei. Potrivit Yad Vashem acest număr a fost de 56.000, ceea ce îl face cel mai mare masacru al Holocaustului prin gloanțe, peste Babi Yar, în suburbiile Kiev-ului comis de naziști pe 29 și 30 septembrie 1941 – 33.771 de evrei uciși și Odessa, 22 – 25 octombrie 1941, unde armata română a ucis circa 26.000 de evrei.
Un masacru “sanitar”
Dar cum a fost posibil un asemenea masacru, cum s-a declanșat și cine l-a săvârșit?
La Bogdanovca erau înghesuiți în grajdurile de porci circa 50.000 de evrei, în majoritate localnici, dar și deportați de la Odessa – supraviețuitori ai masacrelor comise acolo între 22 – 25 octombrie 1941 de armata română – ca și evrei deportați din Basarabia.
Situația precară de igienă din acest lagăr, ca și instalarea unei ierni cumplite a dus la declanșarea unei mari epidemii de tifos exantematic la Bogdanovca, ceea ce provocat o mare îngrijorare printre autoritățile române, care se temeau că boala se va răspândi printre localnici și printre trupele române de ocupație. La un moment dat îngrijorarea i-a cuprins și pe germanii care ocupau zona de la est de Bug.
“Germanii, care îi lichidaseră deja pe evreii de pe malul de est al Bugului, au fost îngrijorați de starea de sănătate și de siguranța trupelor din pe malul lor al Bugului. Și germanii, care lichidaseră fizic evrei de sub ocupația lor le-au cerut românilor să lichideze focarul de epidemie de la Bogdanovca.
Masacrul de la Bogdanovca poate numit, cu cinism desigur, o măsură sanitară, luată, din punctul lor de vedere pentru a nimici acest focar. Nu este singurul masacru de acest fel, masacre similare au avut loc și la Râbnița și la Kodema, unde au uciși între 2.000 și 3000 de evrei, iar acestea sunt practic necunoscute.”, spune istoricul Vladimir Solonari, profesor la Universitatea Floridei centrale.
În ședința de guvern din 16 decembrie, guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu, l-a informat pe Ion Antonescu că 85.000 de evrei din Golta aduceau tifosul în satele în care fuseseră deportați. “Trebuie să-i dezinfectez, altfel o să-i infecteze pe toți.” a spus Alexianu. Recomandarea lui Antonescu a fost scurtă: “Lasă-i să mai moară pe aceia”, a spus Conducătorul statului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
