
Într-un interviu pentru Context.ro, Laura Codruța Kovesi a vorbit despre prejudiciul estimat din dosarele României la EPPO, unul dintre cele mai mari din UE: 1,3 miliarde de euro. Șefa Parchetului European are și o explicație pentru această sumă: ”Există un dosar mai mare, cu anumite proiecte care urmau să fie derulate în Delta Dunării, acea investigație jurnalistică”.
Este vorba de investigația de presă despre cum a fost cheltuit miliardul de euro destinat Deltei Dunării, realizată de jurnaliștii Info Sud-Est Andreea Pavel și Cristian Andrei Leonte, alături de Nathalie Bertrams – Germania, Ingrid Gercama – Olanda și Tristen Taylor – Africa de Sud.
Reporter: În raportul de anul acesta al Parchetului European, România e în top, cu prejudicii estimate de 1,3 miliarde. De unde provin aceste prejudicii? E vreun dosar mai important?
Laura Codruța Kovesi: Avem sute de dosare înregistrate la EPPO România. Din nefericire, am început doar cu cinci procurori. Pentru că noi avem 20 de procurori, dar autoritățile naționale nu au propus un număr suficient de procurori pentru a ocupa acele poziții. Vorbim de dosare care vizează fraude cu TVA și care au fost detectate ca urmare a conexiunilor cu celelalte state membre. În principal, majoritatea dosarelor vizează dosare de fraudă cu fonduri europene.
Există un dosar mai mare, cu anumite proiecte care urmau să fie derulate în Delta Dunării, cred că chiar ați contribuit la acea investigație jurnalistică (investigația de presă a fost realizată de jurnaliștii Info Sud-Est Andreea Pavel și Cristian Andrei Leonte alături de Nathalie Bertrams – Germania, Ingrid Gercama – Olanda și Tristen Taylor – Africa de Sud, n.red.). Fiind mai multe proiecte, și sumele care apar ca prejudiciu estimat sunt relativ mari. Dar vorbim de sute de dosare, în condițiile în care noi nu am evocat toate dosarele pe care le-am fi putut evoca. Deci, toate dosarele care au fost trimise între 2017 până la 1 iunie, Parchetul European avea posibilitatea de a le evoca, de a-și exercita competența. DNA a trimis peste 400 de dosare, noi am ales doar dosarele care nu aveau o anumită maturitate, pentru a lăsa colegii de la DNA să își continue anchetele și am ales doar dosarele care aveau o componentă transfrontalieră și prejudicii destul de ridicate.
- Citește interviul complet aici
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:



