„DACĂ E LUNI, SE RUPE USL“…

 

Aştern aceste rânduri după ce un bun prieten m-a făcut atent asupra unui posibil fenomen din lumea politică de la noi, care se reia ciclic, săptămânal. Am să încerc să-l descriu pornind de la câteva declaraţii, de la câteva evenimente din ultimele patru zile.

Andrei Cornea,  luni, 21 mai, în editorialul din „Revista 22”, ţinea să ne transmită: „La ora la care scriu nu ştiu dacă USL se sparge… deocamdată”. Nu era o părere izolată. Întreaga opinie publică era inflamată de scandalul provocat de senatorul liberal, Sorin Roşca Stănescu, care, împreună cu alţi trei colegi de partid, a demisionat pe 14 mai din Comisia de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan. Declaraţiile li-derilor alianţei de la guvernare au fost pe măsură. „Practic, protocolul e suspendat”, anunţa Victor Ponta, care aştepta sancţionarea fostului jurnalist. „Pentru noi, subiectul Sorin Roşca Stănescu este închis”, îi răspundea Crin Antonescu, refuzând, totodată, să ia măsuri împotrivă. Situaţia părea tensionată. Ion Cristoiu, observa într-un comentariu publicat pe evz.ro că, potrivit protocolului USL, PSD este îndreptăţit să ceară excluderea PNL din alianţă…
Au trecut câteva zeci de ore bune şi lucrurile s-au calmat. Suntem la mijlocul săptămânii şi deja scandalul pare că s-a stins. „USL trebuie să rămână unită. Vom gasi soluţiile. Până acum nu e cazul de remanieri”, declara joi premierul. SRS s-a dovedit, în final, o miză prea mică pentru spargerea coaliţiei. E vizibil că există pro-bleme între social-democraţi şi liberali şi e de intuit că aceste probleme vor exploda cândva. Fără îndoială, cele două partide mari aflate astăzi la guvernare vor gasi, la momentul potrivit, argumente să-şi spună „adio”. Şi totuşi, aşa cum remarca amicul meu, „parcă în fiecare luni se rupe USL-ul”. Şi, aş adăuga eu, parcă săptămână după săptămână, tot mai mulţi jurnalişti şi analişti politici se emoţionează la această ipoteză. N-o fi oare unul din jocurile de imagine menite să distragă atenţia de la problemele reale ale guvernării? Dacă e aşa, stratagema e eficientă!

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: