(P) Elena Băsescu: Cu sprijinul parlamentarilor PMP și împreună cu Claudiu Palaz, localităţile din judeţul Constanţa nu vor mai rămâne „cantitate neglijabilă”

Elena Băsescu, candidat PMP pentru Camera Deputaților (sursa foto: Facebook)
Elena Băsescu, candidat PMP pentru Camera Deputaților (sursa foto: Facebook)

Având în vedere poziţia pe care o are şi portul de la Marea Neagră, resursele naturale de care dispune, faptul că este destinaţia turistică preferată a românilor, pe hârtie, judeţul Constanţa ar trebui să fie pe primul loc în România, după Bucureşti, când vine vorba de dezvoltarea economică şi calitatea vieţii oamenilor.

Mergând prin localităţile mai mici ale judeţului alături de colegii de la #PMP, am văzut însă că sunt o mulţime de probleme aparent mărunte de infrastructură care trenează în ciuda sumelor uriaşe de care dispune Consiliul Judeţean şi a pârghiilor prin care se pot accesa fondurile europene şi programele guvernamentale dedicate zonei rurale din România.

În Techirghiol, se vorbeşte de ani de zile despre nevoia unei legislaţii care să încurajeze pescuitul în apele Mării Negre. De asemenea, oamenii care se ocupă cu agricultura îşi doresc reabilitarea şi dezvoltarea sistemului de irigaţii, mai ales că schimbările climatice s-au tradus în Dobrogea cu secetă prelungită. Crescătorii de animale ar vrea iniţierea unui proiect de către Consiliul Judeţean prin care staţiunea de ovine din cartierul Palas (Constanța) sa le ofere oi cu valoare genetică sporită.

Colegii mei de la PMP Techirghiol vorbesc şi despre presiuni exercitate de aleşii locali de altă coloratură politică.

Angajamentul meu ferm este că, împreună cu Claudiu Palaz şi cu sprijinul celorlalţi parlamentari PMP, aceste localităţi din judeţul Constanţa nu vor mai rămâne „cantitate neglijabilă”. Mă voi lupta pentru alocări bugetare crescute şi voi vorbi constant despre nevoia scăderii birocraţiei şi a accelerării investiţiilor în infrastructura mică şi adesea lăsată la urmă.

Judeţul nu se reduce doar la Constanţa, la port, la Mamaia şi la celelalte staţiuni turistice cunoscute. Pentru a duce Constanţa pe locul întâi ca dezvoltare economică şi calitate a vieţii, trebuie ca politicienii să acţioneze pentru a-i ajuta şi pe constănţenii din localităţile mai mici. Este un aforism englezesc care spune că „a rising tide lifts all boats”. Cred cu tărie că trebuie să ajutăm întreg judeţul să se dezvolte uniform şi, când vom rezolva problemele mici, abia atunci vom putea ţinti sus.

De aceea, dacă oamenii îmi vor acorda încrederea lor la alegerile din 6 decembrie, voi susţine în Parlament şi la nivel politic general toate proiectele importante pentru comunităţile locale, indiferent cât de mici ar fi ele. Împreună

Mişcăm Constanţa!
Împreună Mişcăm România!

Elena Băsescu

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța
Executat de SC CRISAND PRESS SRL – portal: www. info-sud-est.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: