Cercetător bulgar: Nu va exista un vârf al pandemiei coronavirus/ 5% dintre bulgari au luat virusul şi s-au vindecat fără tratament specific

Woman hoarding food during coronavirus pandemic
(foto: www.rawpixel.com)

Un vârf al pandemiei coronavirus în Bulgaria, aşteptat de clasa politică şi opinia publică, nu va exista. Aceasta este opinia unui reputat epidemiolog de la Universitatea de Medicină din Sofia, Atanas Mangarov, oferită într-o intervenţie la postul de televiziune Eurocom şi preluată de agenţia de presă Novinite la 23 aprilie.

Un studiu epidemiologic care a reunit 16 laboratoare independente şi 2.230 de persoane a relevat că aproape 5% din populaţia Bulgariei a putut contracta virusul covid-19, fără a avea nevoie de spitalizare, şi că s-a vindecat datorită anticorpilor. Concluzia acestui studiu, a explicat Atanas Mangarov, este că a devenit necesară deschiderea activităţilor lucrative, în toate domeniile economice, la sfârşitul lunii aprilie sau cel mai târziu la începutul lunii mai. Obligatorie va rămâne, însă, măsura păstrării distanţei fizice în spaţiile publice închise.

Într-un interviu acordat acum trei săptămâni postului naţional de radio de la Sofia, Atanas Mangarov explica ascultătorilor că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus ar putea fi de 10 ori mai mare decât numărul de cazuri de covid-19 anunţate oficial de autorităţi. Epidemiologul bulgar estima la 29 martie că numărul de decese în Bulgaria cauzate de covid-19 nu va depăşi 200, o cifră pe care o considera „obişnuită” în cadrul epidemiilor anuale.

Atanas Mangarov a fost recent şi în centrul unui scandal care l-a vizat pe Kiril Domusciev, patronul echipei de fotbal Ludogoreţ Razgrad, campioană a Bulgariei, şi a postului de televiziune Nova TV. Milionarul, internat peste rând într-un spital din Sofia, era suspect de infectare cu covid-19. Întrebat de ce Domusciev nu a respectat protocolul medical obişnuit, epidemiologul Atanas Mangarov a răspuns publicaţiei online „Fakti.bg”: „Pentru că este milionar”.

Bulgaria a anunţat oficial 1.024 de cazuri de infecţii cu covid-19 şi 49 de decese la o populaţie de 7 milioane locuitori.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: