Primul aparat Real Time PCR, pentru diagnosticarea COVID-19, a ajuns la Spitalul Județean Constanța

Primul aparat Real Time PCR, folosit pentru diagnosticarea COVID-19, a ajuns, joi, la Spitalul Județean Constanța. Astfel, unitatea medicală de urgență poate să prelucreze teste pentru identificarea persoanelor infectate cu coronavirus. Donația a fost făcută de grupul de firme Histria și s-a ridicat la 200.000 de euro.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța va avea un laborator de biologie moleculară în cadrul căruia vor putea fi lucrate testele PCR. SCJU a primit, în urma unei sponsorizări, echipamente de înaltă performanță constând în 2 linii complete de diagnostic prin biologie moleculară a virusului SARS-CoV-2”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Constanța.

Până în momentul de față a fost livrat și instalat primul echipament. Acesta provine din Coreea de Sud și conține inclusiv reactivi și consumabile. 

„Echipamentele medicale au fost achiziţionate de Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, respectiv Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navaliştilor Constanţa. Valoarea totală a donaţiei este de aproximativ 200.000 de euro”, au mai transmis reprezentanții Spitalului Județean.

În Constanța mai există patru aparate Real Time PCR, cu ajutorul cărora se prelucrează teste la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: