După o lună de campanie în care principalii actori de pe scena politică românească și-au făcut, practic, antrenamentul de ”încălzire” pentru alegerile prezidențiale, rezultatele furnizate de Biroul Electoral Central i-au trezit la realitate pe liderii tuturor partidelor politice și le-au arătat că nu sunt nici pe departe ”în formă” pentru scrutinul din noiembrie.
Din campania electorală pentru alegerile europarlamentare, putem considera că singurii care au ieșit învingători sunt Mircea Diaconu și UDMR (care a obținut un scor excelent chiar și fără Laslo Tokes, fosta ”locomotivă” a partidului maghiarilor din România).
Despre candidatura lui Mircea Diaconu s-au scris mii de pagini și s-au difuzat ore întregi de analize și dezbateri. Ne rezumăm doar la a ne întreba, evident retoric, de ce acesta consideră mandatul de europarlamentar ca fiind o ”corvoadă” și o ”obligație”, din moment ce, în campania electorală, a râvnit atât de mult la buletinul de Bruxelles. Falsa modestie și rolul jucat permanent în campanie și după încheierea acesteia l-au transformat pe Mircea Diaconu din actor, în politician.
Retrospectiva alegerilor pentru Parlamentul European. Rezultate și previziuni
Partidul Național Țărănist Creștin Democrat – 0,89%
Ca un făcut parcă, PNȚCD nu a apărut în nici un sondaj dat publicității de către televiziunile românești, deși liderii partidului, Aurelian Pavelescu, Sebastian Bodu și Maria Stavrositu, s-au bucurat de nenumărate apariții televizate. Cu toate acestea însă, ”partidul lui Corneliu Coposu” așa cum se prezentau țărăniștii în campanie nu a reușit să atingă nici măcar 1% din gloria de care se bucura PNȚCD în anii 90. Doar 0,89% a fost procentul pe care l-au obținut țărăniștii deși, în ultimele luni, partidul recăpătase vizibilitate și notorietate, mai ales după importul de capital de imagine (fostul europarlamentar PDL Sebastian Bodu a fost considerat ”locomotiva” partidului, în timp ce liderul partidului, Aurelian Pavelescu, s-a făcut remarcat, din păcate, doar prin reacții violente și agresive în dezbaterile electorale televizate). De menționat ar mai fi două lucruri: 1. PNȚCD nu a avut oameni în secțiile de votare; 2. Conform BEC, PNȚCD a obținut mai puține voturi decât Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul România Mare și Partidul Ecologist Român, cât independentul Iulian Capsali Pericle și puțin peste independentul Peter Costea.
Partidul Ecologist Român – 1,15%
Un alt partid mic ai cărui membri au decis importul unei ”locomotive” (omul de televiziune Radu Moraru, cunoscut mai degrabă ca ”Nașul”) pentru creșterea capitalului de imagine este Partidul Ecologist Român. Este, de asemenea, un alt partid care a demonstrat că locomotiva, uneori, nu ajută la nimic. PER a obținut un scor bun la Pungești, acolo unde localnicii, asemenea ecologiștilor, se opun investiției celor de la Chevron, dar n-a trecut de 1,15% în restul țării. Un scor mai bun decât la scrutinul trecut, dar foarte prost comparativ cu potențialul pe care îl au ecologiștii în România (vezi protestele de amploare ale societății civile împotriva exploatării de la Roșia Montană, respectiv episodul Chevron etc). Fie pentru că cei care sunt ”eco”, deci ”trendy” și care scandează ”Jos X”, ”Jos Y” nu sunt cu adevărat interesați să schimbe clasa politică din România, deci nu ies la vot (prin urmare ar trebui să renunțe și la văicărelile ulterioare), fie pentru că ”protestatarii eco” anti-Chevron și anti-RMGC nu au drept de vot în România.
Forța Civică – 2,60%
Mihai Răzvan Ungureanu a lăsat impresia candidatului răsfățat și arogant, elevul olimpic la o materie, dar care nu poate trece clasa la o altă materie și care se încăpățânează și refuză să învețe măcar pentru a obține nota de trecere, doar pentru că a avut rezultate notabile în altă parte. Cu 18% în sondaje, MRU s-a lăsat dus de val și, răsfățat de jurnaliști, acesta nu a mai observat sau nu i-a mai păsat că partidul său, tot în sondaje, se situa la o distanță cel puțin dubios de mare de el: Forța Civică avea doar 3%. Și a obținut chiar mai puțin în urma numărării voturilor. După ce s-a tot încăpățânat să nu învețe, MRU a rămas, iată, repetent și, tras de urechi de jurnaliștii care îl răsfățau, a făcut, rușinat, un pas înapoi, transmițând colegilor săi din clasa politică faptul că e dispus să renunțe la ifosele de prezidențiabil, să pună umărul la unificarea dreptei, și să accepte candidatura unui prezidențiabil cu mai multe șanse.
Partidul România Mare – 2,70%
În mod uimitor, partidul lui Corneliu Vadim Tudor încă poate obține un procent de peste 1%, deși media de vârstă în rândul membrilor partidului este invers proporțională cu notorietatea acestora (exceptându-l pe CVM), iar campania electorală și expunerea media nu au existat. Cu toate acestea, aproape 3% dintre românii care au ieșit la vot au pus ștampila pe formațiunea politică a fostului candidat ajuns în turul doi la alegerile prezidențiale din anul 2000, singura dată când, probabil, Vadim Tudor nu glumea referitor la fraudarea alegerilor… Cu rezultatul obținut, PRM se situează peste Forța Civică, Partidul Ecologist Român sau PNȚCD.
Partidul Miscarea Populară 6,24%
”Copilul prematur” al politicii românești (așa cum a fost numit pe bună dreptate de președintele Traian Băsescu) și-a rupt piciorușele imediat după ce a făcut primii pași pe scena electorală. Cel mai răsunător eșec este, fără dar și poate, cel al Mișcării Populare. Cu o expunere media fantastică (cu apariții media inclusiv la televiziunile de casă ale social-democraților), cu cel mai mare capital de imagine în rândul partidelor de dreapta, cu susținerea explicită a președintelui Traian Băsescu (deci cu ”acces” la electoratul acestuia), cu inițiative și campanie solidă, ba pe alocuri agresivă, cu oameni și structuri în teritoriu, cu susținerea liderilor locali plecați de la PDL, cu toate resursele necesare, PMP nu și-a atins obiectivul: a obținut un scor departe de a fi ”cu două cifre”. E drept, vorbim de un partid înființat de câteva luni care a împărțit electoratul cu alte câteva partide. Cu toate acestea, însă, nu e posibil ca beneficiind de toate avantajele enumerate, PMP să treacă puțin peste 6%. E clar că ceva nu a funcționat, ceva a fost greșit în strategia de campania. Cel mai pro-babil folosirea până la epuizare, decredibilizare și până la căderea în derizoriu a numelui președintelui Traian Băsescu…
Partidul Democrat Liberal 12,26%
După ce procentul de 22% obținut de PDL condus de Emil Boc la alegerile locale din iunie 2012 a fost cosiderat ”dezastruos” de actualii lideri democrat-liberali, Vasile Blaga nu a reușit să treacă de 12%. Emil Boc a trecut de 20% după o guvernare dură, cu măsuri de austeritate ale căror efecte se resimt și azi, iar Vasile Blaga a trecut cu puțin de 10% după o lungă perioadă de opoziție. Deși nu și-a atins ținta programată înainte de alegeri, Vasile Blaga nu și-a prezentat demisia, ba dimpotrivă a început negocierile cu liberalii și Forța Civică pentru unificarea dreptei. E drept, scorul obținut de Vasile Blaga probabil nu putea trece de 15%, în condițiile în care o mare parte dintre liderii din teritoriu (primari, parlamentari și președinți ai consiliilor județene) au părăsit PDL pentru PMP.
Partidul Național Liberal 14,86%
Rezultatul dezastruos al partidului care s-a aflat la guvernare până nu demult, în alianță cu foștii parteneri social-democrați , a adus cu sine prezentarea demisiilor din funcțiile de conducere pe care le dețineau Crin Antonescu și Klaus Iohannis. Ulterior, fostul președinte al PNL s-a retras și din cursa pentru Cotroceni după ce ani de zile vehi-cula ideea că va fi președintele României cu orice preț și în orice formulă. După rezultatul dezatruos obținut la Sibiu, în municipiul al cărui primar este, Klaus Iohannis a înțeles că nici el nu poate fi varianta de succes pentru prezidențiabilul dreptei. Liberalii au bătut palma cu alți foști parteneri de alianță, democrat-liberalii, pentru fuziunea celor două partide, cea mai mare problemă fiind alegerea numelui viitorului partid și nicidecum faptul că un partid istoric va fi, probabil, radiat din politica românească. Oricum, indiferent de hotărârile pe care le vor lua liberalii, Crin Antonescu va rămâne în istoria politicii românești ca fiind liberalul care a pus bazele unei alianțe contra-naturii și care, pe termen lung, a sacrificat un partid istoric pentru putere. Cu toate acestea însă, nu putem să nu apreciem atitudinea lui Crin Antonescu după alegerile europarlamentare (înaintarea demisiei din funcția de lider al PNL) și să îl felicităm că a intuit să părăsească Liga I a politicii românești pe ușa din față.
Partidul Social Democrat 37,25%
Episodul ”Mihaela, dragostea mea” s-a repetat la alegerile europarlamentare atunci când, Liviu Dragnea zâmbind subtil, în dialog cu Ion Iliescu, sub lumina reflectoarelor, comenta: ”43% este un scor bun, arată aprecierea guvernării de către români” (făcând referire la sondajele prezentate de televiziuni după închiderea urnelor și care situau PSD între 41% și 43%). Diferența dintre Liviu Dragnea în 2014 și Mircea Geoană în 2009 a fost că vicepreședintele PSD nu s-a grăbit să desfacă șampania, nu a țopăit și nu și-a sărutat nevasta declarându-i iubirea în direct. Altminteri, a doua zi, BEC anunța: rezultatul PSD nu era ”cu 4 în față”. Nici Liviu Dragnea nu și-a dat demisia (deși, pe surse, Victor Ponta i-ar fi cerut-o mai în glumă, mai în serios), deși ținta PSD era 40%+. După o guvernare cu taxe și impozite crescute, cu fonduri blocate și cu proiecte neterminate, dar mai ales cu un palmares nesemnificativ al reușitelor, PSD a obținut totuși un scor chiar prea bun, prea ca la țară… Chiar și așa, este maximul. De-acum încolo, mai ales în contextul unificării dreptei (dacă se va ajunge la consens și nici un partid sau partiduț nu va rămâne pe tușă), PSD singur (plus, minus PC, UNPR sau alte partide de 1%, dar cu trusturi de propagandă în spate) e în vârful toboganului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
