
Președintele american Joe Biden a declarat, într-un interviu acordat miercuri dimineață CNN, că nu consideră că Vladimir Putin va recurge la folosirea armelor nucleare, transmite Politico. “Nu cred că o va face. Dar este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta”, a afirmat președintele american.
De asemenea, privind situația militară din Ucraina, Biden l-a descris pe Putin drept “un actor rațional care a comis greșeli semnificative”.
Pe plan intern, Biden a afirmat că este de părere că l-ar putea învinge pe Donald Trump în eventuala campanie de realegere, dar este de notat faptul că președintele nu a confirmat dacă va candida din nou sau nu.
Președintele Joe Biden a făcut referire și la decizia OPEC+ de a scădea cotele de producție. Aceste declarații vin în contextul creșterii prețurilor pentru combustibil, în parte datorită deciziei Arabiei Saudite de a urma exemplul Rusiei în scăderea producției de țiței la nivel global, act pentru care președintele american a spus că vor urma consecințe. Deși Biden nu a specificat ce fel de consecințe vor avea loc, a menționat faptul că este momentul ca Statele Unite să își regândească relația cu țara bogată în resurse de subsol.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:





