
Maia Sandu și-a început luni, 5 decembrie, vizita oficială la Washington. Președinta Republicii Moldova va avea mai multe întâlniri cu oficiali americani și va participa la Conferința Internațională Anticorupție, în cadrul Summitului pentru Democrație, transmite Ziarul de Gardă.
Luni dimineață, ora Washington DC, președinta Maia Sandu și-a început vizita oficială la Washington, având o întâlnire cu administratoarea USAID Samantha Power.
Șefa statului a fost întâmpinată personal de administratoarea USAID la sediul administrației.
„Mi-am început vizita în Statele Unite cu o întrevedere cu Samantha Power, Administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională a SUA și o bună prietenă a țării noastre. Am mulțumit Statelor Unite pentru că, timp de peste 30 de ani, au susținut și susțin, inclusiv prin programele USAID, eforturile noastre de a transforma viața oamenilor spre mai bine”, a scris Sandu pe Facebook.
De asemenea, președinta Republicii Moldova s-a întâlnit și cu Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite.
„Am avut o discuție deschisă despre dificultățile pe care le întâmpină Moldova și întreaga noastră regiune din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, și despre soluțiile pe care încercăm să le găsim pentru a face față actualelor crize. Am subliniat importanța sprijinului SUA pentru consolidarea democrației în țara noastră și pentru avansarea reformelor, în special după ce am devenit stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.
- Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, la Constanța: ”Zona Mării Negre nu este un butoi de pulbere/ Incidentul dronei prăbușite a fost neprovocat și neprofesionist din partea Rusiei/ Sper că vom asista la o mai bună cooperare a țărilor din regiune” - 25 martie 2023
- De ce nu a vrut Consiliul Județean Constanța să cumpere monumentul istoric “Casa cu Lei”: “Este necesară o intervenție urgentă și de amploare asupra obiectivului, care va implica costuri financiare semnificative” - 22 martie 2023
- Casa cu Lei a fost cumpărată de Monsson Trading: “Intenția noastră este de a restaura monumentul istoric/ Estimăm că va dura trei ani” - 22 martie 2023